de Alexandru Grumaz

Germania, liderul incontestabil pentru blocul națiunilor din Europa Centrală și de Est, și-a pierdut capacitatea de lider al UE odată cu dispariția Angelei Merkel de pe scena politică. Ani de-a rândul Berlinul a convins Varșovia sau Budapesta să accepte programele Uniunii. Formarea după alegerile de anul trecut a ”Coaliției Semafor” și mesajele derutante date de noul cancelar Scholz referitor la conflictul din Ucraina și la politica față de Rusia au erodat autoritatea și  influența Berlinului în Europa Centrală și de Est și, în mod crucial, printre liderii din jurul mesei de summit a Consiliului European. De ce spun acest lucru? Pentru că am urmărit dezbaterile de la Bruxelles din zilele acestea referitoare la al șaselea pachet de sancțiuni la adresa Rusiei. După câteva săptămâni de dezbateri s-a trecut peste opoziția încăpățânată a premierului ungar Viktor Orbán. Și totuși nu s-a anunțat o dată pentru încheierea scutirii temporare de a folosi petrolul rusesc.

Pentru Orbán, însă, un lucru pare evident: tactica lui a funcționat. El nu a vrut ca livrările de petrol rusești prin conducte să fie incluse în interdicția UE, deoarece ar pune în pericol aprovizionarea cu combustibili vitali și ar afecta economia Ungariei. În timp ce mulți au devenit frustrați de obstrucție (Țările Baltice și Polonia), alte țări au fost bucuroase (Cehia, Slovacia si Bulgaria) să se adăpostească în ”privat” în spatele poziției mai vocale a lui Orbán. Apoi, când toată lumea răsufla ușurată Ungaria a repetat trucul de succes, ridicând o obiecție față de listarea Patriarhului Chiril I, despre care criticii maghiari au spus că nu a fost menționată anterior. Și trucul a reușit din nou. Chiril I a fost retras de pe listă. Budapesta dă ora exactă în Uniune(?!). Se pare că da în situații de criză. Mai deunăzi Merkel soluționa conflictele. De data asta s-a speculat ca Germania a vrut să profite de situație. Berlinul a renunțat în final la petrol dar faptul că alte țări membre UE, inclusiv unele din Est, au fost atât de suspicioase au subțiat credibilitatea și așa deteriorată a Berlinului.

Cert este ca în timpul crizei referitoare la aprobarea pachetului vizita la Budapesta a președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a rezolvat nimic deși Leyen este o urmașe a lui Merkel, fost ministru al apărării, care însă nu a  moștenit abilitățile cancelarului. Și totuși a existat cineva influent: președintelui Consiliului European Charles Michel. El a elaborat compromisul acceptat de Budapesta deschizând calea adoptării nu doar a interdicției petrolului ci al celui de-al șaselea pachet de sancțiuni. Succesorul lui Merkel, Olaf Scholz, un social-democrat, nu a avut un rol cheie.

Cine va conduce Europa?

Avem un politician care să preia rolul de ”powerbroker” a lui Merkel? Va putea Macron să lase deoparte ego-ul său pentru a deveni un lider al Europei? Sau poate Mario Draghi, fostul șef al Băncii Centrale Europene renumit pentru că a declarat, la timpul respectiv, că banca va face „orice va fi nevoie” în timpul crizei zonei euro. Însă dacă te uiți la trecutul politic instabil al Italiei renunți. Îmi aduc aminte că în ultimele momente ale mandatului Merkel aceasta a propus organizarea unui summit UE cu președintele rus Vladimir Putin. Această propunere susținută și de Macron a fost respinsă brutal de liderii polonezi și de cei din Estonia, Letonia și Lituania. Merkel ajutată de Macron luase modelul lui Biden de a ține un summit cu Putin.  Prăbușirea influenței germane era vizibilă după 16 ani de dominație. Și totuși Țările Baltice își doresc ca Germania să revină în centru politicii europene. Se va mai putea în condițiile actuale?

Autonomia strategică a lui Macron

Când vine vorba de UE, Macron și-a revendicat cea mai mare pretenție a sa pentru autonomia strategică europeană sau capacitatea UE de a-și apăra și promova interesele militare independent de SUA. Și aici, în mod sigur, a avut cel mai puțin succes și probabil că se va confrunta și în continuare cu cele mai mari obstacole în al doilea mandat. În primul rând, viziunea Franței despre integrarea europeană a apărării a generat istoric suspiciune și neliniște, la Washington din cauza fricii că ar concura cu NATO, dar și în Europa, unde a fost percepută ca o modalitate prin care Franța vrea să-și valorifice capacitățile europene în serviciul propriilor priorități strategice. Acesta este în special cazul în Europa de Est, unde percepțiile amenințărilor au venit istoric din est și în special din Rusia, mai degrabă decât din sud, din Africa, ca la Paris. Discuțiile lui Macron față în față sau la telefon cu Putin au creat anxietăți noi în Estul Europei. Invazia rusă în Ucraina  și rolul central jucat de SUA pentru a organiza răspunsul militar și economic european la aceasta, au subliniat acum relevanța continuă a NATO și a alianței transatlantice. Mai mult decât atât, răspunsul lipsit de strălucire al Germaniei cu privire la sprijinul militar pentru Ucraina (uite tancurile Leopard …care sunt de fapt BMP-1 din epoca sovietica date grecilor în 1994 din stocurile fostei RDG-rușii au ajuns la modelul BMP-3) a pătat imaginea Berlinului, poate irevocabil, slăbind parteneriatul franco-german care a servit istoric ca motor pentru reformele și integrarea UE. Germanii au susținut că ucrainenii erau incapabili să folosească tancurile Leopard fără un antrenament extins. Apoi au susținut că nu mai sunt tancuri pregătite de export, înainte de a se spune că de fapt erau câteva gata. Ar fi putut fi trimise aproximativ o sută de vehicule de luptă ale infanteriei, Marder, a confirmat pentru Politico un oficial german.  Germania este unul dintre cei mai mari exportatori de arme din lume. A fost o trădare a birocrație germane se întreabă Die Welt?  În final gheața s-a spart și se pregătesc echipamente noi să plece de la Berlin spre Kiev. Un sistem important promis ucrainenilor este sistemului de apărare antiaeriană tactic de rază medie IRIS-T cu rachete MEDAS (distanță 40 de km și altitudine 5 km) tip Patriot.  De asemenea Berlinul intenționează să trimită sistemul MARS-II lansator multiplu de rachete pe șenilată cu o bătaie de 40 km (4 bucăți)- și aici contează tipul de rachetă la fel ca la Sistemul american HIMARS. Pachetul conține și PzH2000 tun autopropulsat (12 bucăți pentru Ucraina) dar și radare pentru artilerie.  Ca o comparație, SUA, în pachetul său de asistență de 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina, a inclus 10 miliarde de dolari pentru asistență de securitate. O mare parte din aceasta va merge în Ucraina. Dar miliarde vor curge probabil și către membrii est-europeni ai UE și NATO care au dat echipamente Ucrainei. Deși acești bani vor veni sub formă de hardware militar direct, mai degrabă decât în numerar, este bizar că Washingtonul ar trebui să dedice mai mulți bani pentru membrii UE decât UE însăși. În plus, finanțarea UE nu va umple marile lacune de capacitate, acolo unde blocul se bazează cel mai mult pe SUA. Europeni trebuie să vadă securitatea nu printr-o lentilă națională parohială, ci printr-o prismă europeană colectivă – și să susțină această viziune cu bani la fel cum a făcut-o după criza Covid-19.

Bundestagul aprobă noul plan de înzestrare al nemților

Faptul că pacea și securitatea trebuie deseori susținute cu mijloace militare este ceva ce majoritatea germanilor trebuie să învețe urgent ca să se poată întoarce inclusiv la conducerea Europei. Dacă citești unul din rapoartele Bundestagului referitoare la starea tehnică a armatei germane, un raport de prin 2018, te iei cu ”mâinile de păr”. La începutul anului 2018, toate cele șase submarine de luptă ale Germaniei erau scoase din funcțiune. Uneori, niciunul dintre noile avioane de transport A-400M nu putea zbura. Indiferent dacă foloseau Eurofighters, Tornados, Transalls, CH-53, Tigers sau NH-90, unitățile aeriene deplângeau orele de zbor inadecvate pentru echipaje, deoarece prea multe avioane erau inutilizabile în prea multe zile ale anului. Marina prezenta o imagine similară. Dezafectarea navelor vechi funcționa fără probleme, dar activarea înlocuirilor lor era cu câțiva ani în întârziere. În loc de 15 fregate, acum există doar 9. Și dintre aceste 9, perioadele de la andocare continuă să devină mai lungi pe măsură ce navele îmbătrânesc, lipsesc piesele de schimb– atât pe partea Bundeswehr, cât și pe cea a industriei de arme din Germania – iar managementul proiectelor nu corespunde așteptărilor. Problemele de gestionare a penuriei, a duratelor de service excesive și a lipsei sistematice de piese de schimb afectează în egală măsură marina, armata, forțele aeriene și serviciul de sprijin comun. Cauzele pot fi găsite în deciziile luate în legătură cu reforma Bundeswehr din 2011. În aceste condiții afirmația unui comandor în rezervă, unul Valentin (îmi cer scuze chiar n-am auzit de domnia sa), la un post de televiziune că ”nemții nici când vor nu pot fi militari proști” este deplasat și artă necunoașterea situației militare reale a armatei germane. Așa se fac dezinformările prin declarații bombastice preluate pe Facebook ca fiind ”geniale”. Deși lista oficială a investițiilor militare a Germaniei este secretă, există un proiect uriaș pe care guvernul l-a făcut public: achiziționarea avioanelor de luptă F-35 din SUA, care ar trebui să înlocuiască avioanele de luptă Tornado vechi de zeci de ani. În special, aceste avioane de înaltă tehnologie ar trebui să poată transporta arme nucleare americane[1], o îngrijorare reînnoită în timp ce Vladimir Putin se joacă cu decalații sofisticate despre exerciții cu arme nucleare din silozurile ruse. Guvernul german a mai spus că dorește să îmbunătățească echipamentul general al trupelor sale, care au suferit de multă vreme de pe urma unei liste de neajunsuri — lipsa ochelarilor de vedere pe timp de noapte, insuficiența vestelor de protecție individuale sau ”paragina” facilități de antrenament. Acordul din Bundestagului specifică că banii trebuie folosiți pentru investițiile Bundeswehr, ridicând speranța companiilor germane de apărare precum Rheinmetall că vor primi comenzi noi pentru tancuri și muniții. Între timp, șantierele navale din nordul Germaniei speră să construiască cinci corvete noi, mai multe fregate și mai multe nave rapide de luptă. Aproximativ 60% dintre elicopterele armatei germane nu pot zbura în prezent, ceea ce înseamnă că există o nevoie urgentă de investiții și acolo. O provocare, totuși, va fi asigurarea faptului că investițiile sunt realizate în timp util.

”Prepperii”

Și mai este un fapt cotidian care ne arată cam care este starea de spirit a cetățenilor nemți astăzi. În situația crizei din estul Europei, nemții caută ajutor frecvent la serviciul telefonic gratuit de consiliere psihologică „Telefonseelsorge” conform Deutsche Welle. Sună şi oameni mai tineri, crescuți într-o Europă pașnică, şi care se tem acum pentru viitorul lor, dar şi oameni în vârstă, care au apucat ororile celui de-al Doilea Război Mondial, şi cărora imaginile din Ucraina le trezesc amintiri dureroase. Deutsche Welle scria că ”există o categorie de populație care se pregătește de ani de zile pentru crize şi catastrofe. Sunt așa numiții prepperi. Ei se așteaptă întotdeauna la ce-i mai rău şi acum cu atât mai mult”. În internet ei îşi prezintă echipamentul de supraviețuire, pastilele de iod împotriva radiațiilor în caz de accident atomic sau generatoarele de curent, şi dau sfaturi pentru „prepperi începători„. Se pare ca anii de stabilitate și pace au creat la începutul crizelor din est (2008-2014) o altă categorie de oameni în permanentă alertă.

Macron, Scholz și autonomia strategică

Guvernul lui Scholz a fost ”lovit” la nivel internațional în ultimele luni pentru că a ezitat să ofere Ucrainei sprijin militar. În timp ce angajamentele lui Scholz de a face din Germania o putere militară europeană mai proeminentă sunt binevenite în multe capitale ale UE, în special în est, multe națiuni așteaptă să vadă dacă aceste cuvinte sunt urmate de fapte. Pe acest front, palmaresul lui Scholz de până acum este destul de subțire. Germania se poate poticni într-un scenariu post-2014 în care țara ratează, din nou, oportunitatea de a-și asuma în mod coerent și durabil mai multă responsabilitate în domeniul securității și apărării — pentru ea însăși, la fel de mult ca și pentru cea europeană și transatlantică. Faptul că pacea și securitatea trebuie deseori susținute cu mijloace militare este ceva ce majoritatea germanilor trebuie să învețe urgent spun experți în geopolitică.

Nici Macron și nici Scholz nu au fost la Kiev. De ce? Nu am un răspuns. Drept urmare, Macron este probabil să facă puține progrese în conducerea Europei în actualul mandat. Și totuși vorbind de UE (Franța are pentru șase luni președinția), Macron și-a revendicat cea mai mare pretenție a sa pentru realizarea unei autonomii strategice europene sau a unei capacități a UE de a-și apăra și promova interesele militar independent de SUA. Și aici a avut cel mai puțin succes și probabil că se va confrunta cu cele mai mari obstacole în al doilea mandat de președinte al Franței. În primul rând, viziunea Parisului privind integrarea europeană a apărării a generat istoric suspiciune și neliniște, la Washington din cauza posibilei concurențe cu NATO, dar și în Europa de Est și Centrală, unde a fost percepută ca o modalitate prin care Franța valorifică capacitățile europene în serviciul propriilor priorități strategice. Se știe că, în special cazul Europei de Est, percepțiile amenințărilor au venit istoric din est și din Rusia, mai degrabă decât din sud, din Africa, ca la Paris.

Cine va prelua ștafeta rămâne încă o întrebare fără răspuns. Deocamdată!

[1] În cadrul NATO, Statele Unite au poziționat în avangardă aproximativ 150 de arme nucleare, în principal bombe gravitaționale B61, în Europa, pentru a fi utilizate de avioane din SUA şi din ţări aliate. Aceste bombe sunt stocate în şase baze americane şi europene – Kleine Brogel din Belgia, Büchel (Germania), Aviano şi Ghedi-Torre din Italia, Volkel (Olanda) şi Incirlik, Turcia.