Alexandru Grumaz, primul general român format la Harvard răspunde unei întrebări presante. Ce șanse mai are Ucraina să învingă Rusia
Ucraina se află într-o situație dificilă în fața unui inamic care are, aparent, resurse nelimitate. Așa s-a ajuns ca optimismul din 2022, când ucrainenii au obținut câteva victorii în fața rușilor, să fie înlocuit azi de cel mai negru pesimism. Generalul (r) Alexandru Grumaz explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, la ce ne-am putea aștepta în perioada următoare.
Când în februarie 2022 trupele ruse invadau Ucraina, aproape toți analiștii au prezis căderea iminentă a Kievului. Numai că ucrainenii au renăscut din propria cenușă și au reușit o contrafensivă surprinzătoare, care le-a adus o serie de succese și a reaprins flacăra speranței. Doar că 2023 și prima jumătate a acestui an au venit cu schimbări dramatice ale situației de pe front, iar odată cu căderea Bahmutului și a Avdiivkai a revenit pesimismul.
Primul care a admis că Ucraina are șanse minime a fost Valeri Zalujnîi, fostul șef al Forțelor Armate Ucrainene, iar pentru asta a plătit cu postul. Zilele trecute, directorul adjunct al spionajului militar ucrainean, generalul Vadim Skibitskîi, a șocat cu o declarație în „The Economist” în care spunea că Ucraina nu poate învinge Rusia pe câmpul de luptă.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


