Alexandru Grumaz: Putin nu a făcut nicio mișcare sub președinția lui Trump. De ce?
de Alexandru Grumaz
Lumea este o mare tablă mare de șah. În aceste vremuri o mulțime de ”piese” sunt mutate, la fel cum au fost mutate de la mijlocul până la sfârșitul anilor 1930 în Europa și în Orientul Îndepărtat.
Nu spun că ceea ce se întâmplă acum este o repetare a ceea ce s-a întâmplat atunci. Observ, totuși, că Rusia are 6.000 de focoase nucleare; că tocmai a desfășurat în mod public, pentru prima dată în treizeci de ani, nave înarmate cu arme nucleare; și că tocmai s-a retras din tratatul nuclear Noul START pe care l-a avut cu Statele Unite. China la rândul ei are primul submarin nuclear care a început patrularea în Pacific. Ogivele nucleare au fost predate marinei militare chineze permițând lansarea unei arme nucleare mult mai rapid și mult mai aproape de eventualele ținte, dacă s-ar lua o astfel de decizie.
În orice caz începutul patrulelor submarinelor chineze cu rachete balistice ar putea destabiliza și mai mult conflictul strategic deja tensionat cu SUA în Marea Chinei de Sud. De curând un avion spion american și două avioane de luptă chineze au fost aproape de a se ciocni la 80 de km de insula Hainan, unde cele patru submarine nucleare cu rachete balistice (un al cincilea este în construcție) din clasa Jin își au baza. În spatele avertismentelor de rău augur se află o tot mai mare îngrijorare în Armata de Eliberare a Poporului că arsenalul nuclear relativ mic al Chinei (estimat la 260 de rachete nucleare și la 400 de focoase) comparativ cu aproximativ câte 6.000 de rachete nucleare pentru fiecare din cele două puteri SUA și Rusia), arsenal chinez format în mare parte din rachete terestre, este din ce în ce mai vulnerabil la o primă lovitură devastatoare, fie cu arme nucleare, fie cu arme convenționale. La rândul său liderul chinez Xi Jinping spune că se pregătește de război.
La reuniunea anuală a parlamentului Chinei și a organului său consultativ politic superior din martie 2023, Xi a țesut tema pregătirii pentru război prin intermediul a patru discursuri separate, într-un caz spunându-le generalilor săi „să îndrăznească să lupte”. Unul din discursuri l-a ținut către delegații Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez, două către Congresul Național al Poporului și unul către liderii militari și paramilitari. În al treilea său discurs, pe 8 martie, adresat reprezentanților Armatei Populare de Eliberare (PLA) și ai Poliției Armate Populare, Xi a declarat că China trebuie să-și concentreze eforturile de inovare pe consolidarea apărării naționale și să stabilească o rețea de forțe naționale de rezervă care ar putea fi folosită în timp de război. Xi a cerut, de asemenea, o campanie de „Educație pentru Apărare Națională” pentru a uni societatea în spatele PLA, invocând ca inspirație o campanie din 1943 a comuniștilor de militarizare a societății în zona lor de bază din Provincia Yunnan, scriu jurnaliști de la Foreign Policy.
Noi măsuri la Beijing în pregătirea invaziei
În ultimele luni, Beijingul a dezvăluit noi legi privind pregătirea militară, noi adăposturi antiaeriene în orașele de peste strâmtoarea dintre Taiwan și continent și noi birouri pentru „Mobilizarea Apărării Naționale” în toată țara. Legea care guvernează rezerviștii militari nu este singura modificare legislativă care sugerează pregătirile de războiul ale Beijingului. Din decembrie, guvernul chinez a deschis, de asemenea, o serie de birouri de mobilizare– sau centre de recrutare – în toată țara, inclusiv în Beijing, Fujian, Hubei, Hunan, Mongolia Interioară, Shandong, Shanghai, Sichuan, Tibet și Wuhan. În același timp, orașele din provincia Fujian, de peste strâmtoarea Taiwanului, au început să construiască sau să modernizeze adăposturi antiaeriene și cel puțin un „spital de urgență pentru o situație de război”, potrivit presei de stat chineze.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


