de Alexandru Grumaz

Am lăsat deoparte războiul din Ucraina și din Orientul Mijlociu ca să mă ocup de alegerile europarlamentare. Am analizat în podacastul  meu de pe EVZ-Hai România, Paranteze geopolitice, evoluțiile dinaintea alegerilor europene de pe 9 iunie. Spuneam că aproape niciunul dintre alegători nu se va gândi la Europa ci la problemelor locale care-i frământă. Din acest motiv, ei tind să voteze pe baza preocupărilor interne.

Nu-i interesează politica de la Bruxelles! Credeți oare că ”nea Guțan” de la Suceava este interesat de politica de la Bruxelles? Hai să fim serioși. Scriam că în țări precum Franța, Germania și Spania, alegerile vor servi drept referendum de facto asupra partidului aflat la putere. În altele votul va fi dat pentru politicienii locali nu pentru figuri ca Ursula von der Leyen, care poate fi un nume important la Bruxelles, dar este puțin probabil să fie în mintea comunității de alegători. Și chiar așa s-a întâmplat.

De ani de zile, vorbim despre o tendință aparent inexorabilă: încetul cu încetul, extrema dreaptă/conservatorii și naționaliști Europei câștigă teren și se apropia de putere. Un partid de extremă dreapta este definit în sensul acestui articol ca fiind membru al celor două partide-umbrelă paneuropene din cea mai îndepărtată dreaptă a spectrului politic sau al grupurilor Parlamentului European cu același nume. Printre acestea se numără partidul naționalist al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, dominat de partidul Frații Italiei și de Partidul Lege și Justiție din Polonia și partidul de extremă dreapta Identitate și Democrație, ai cărui membri includ Mitingul Național al Franței (a inclus Alternativa pentru Germania înainte de a fi expulzat recent în urma unei serii de scandaluri).

Continuarea, aici.