Alexandru Lăzescu: „România deşteaptă”, la TVR 1
TVR 1 difuzează, începând din 30 aprilie, în fiecare luni, de la ora 21.00, seria de reportaje România deşteaptă, semnată de realizatoarea Irina Păcurariu.
În cele 10 ediţii ale seriei, reportajele aduc în prim-plan poveştile unor studenţi şi profesori români din marile universităţi ale lumii – Princeton, Yale, Stanford, MIT (Massachusetts Institute of Technology), Berkelay, King‘s College, Sorbona, Heidelberg, Lyon.
Despre regulile şi grilele de selecţie la aceste universităţi, dar mai ales despre succesul unor români excepţionali, despre drumul lor către aceste instituţii de învăţamânt sau despre planurile lor de viitor vom afla în reportajele din seria România deşteaptă. În prima ediţie, Irina ne introduce în atmosfera de la Harvard, cea mai titrată universitate a lumii, şi de la Oxford, cea mai veche universitate din lume.
Imagini din aceste reportaje au fost proiectate, în premieră, pentru studenţii de la diferite facultăţi din România, în cadrul Întâlnirii în afara cutiei din 28 februarie – o dezbatere pe tema migrării creierelor din România (despre care şi ).
Ce inhibă dezvoltarea talentelor româneşti? Cât costă să ajungi student la o universitate de prestigiu? Care sunt diferenţele dintre sistemul românesc de învăţământ şi cel din afara ţării? Sunt numai câteva dintre întrebările la care au răspuns tinerii prezenţi la dezbaterea moderată de Irina Păcurariu şi la care au mai participat Alexandru Lăzescu, Preşedinte-Director General al TVR, şi Sandra Pralong, specialist în comunicare, cu experienţă internaţională.
„Sunt necesare asemenea dezbateri, aşa cum sunt necesare astfel de emisiuni. Este important ca elevii să fie informaţi, să ştie că au şanse de a studia în afară”, „Aşteptam de multă vreme o iniţiativă în acest sens. Mă bucur că am participat la această dezbatere şi mi-aş dori ca această seară să se repete” – acestea sunt doar primele reacţii ale tinerilor după dezbatere.
Urmăriţi, în filmul alăturat, imagini de la dezbatere.
Prin Întâlniri în afara cutiei, proiect lansat de TVR în parteneriat cu Fundaţia Friends For Friends (FFFF), televiziunea publică îşi propune ca prin comunicare creativă să atragă public tânăr şi de calitate şi să fie singura televiziune din România care stă de vorbă cu tinerii pe teme care îi preocupă.
Despre proiectul Întâlniri în afara cutiei
Întâlniri în afara cutiei înseamnă întâlniri periodice cu tinerii, în cadrul cărora TVR proiectează documentare şi producţii proprii şi dialogăm pe marginea lor. Prin acest proiect, TVR îşi propune să devină o platformă de dialog şi dezbatere pe subiecte variate, de interes pentru publicul tânăr.
Partenerul TVR în acest proiect este Fundaţia Friends For Friends (FFFF). Întâlniri în afara cutiei a debutat în noiembrie 2011, cu proiecţia unui documentar de istorie politică – Povestea Sovietelor (The Soviet Story) (despre care am scris aici).
Proiecţia a fost urmată de o dezbatere cu tinerii prezenţi, pe marginea adevărurilor istorice puse în lumină de acest documentar. Dezbaterea a fost moderată de Cătălin Ştefănescu, gazda emisiuniiGarantat 100%, un program premium al televiziunii publice.
A doua Întâlnire în afara cutiei le-a proiectat tinerilor un reportaj dintr-un serial produs de TVR, pe tema migraţiei creierelor. Autoarea reportajelor, Irina Păcurariu, a moderat dezbaterea ce a urmat proiecţiei. „Aşteptam de multă vreme o iniţiativă în acest sens. Mă bucur că am participat la această dezbatere şi mi-aş dori ca această seară să se repete”, a spus Cezara Sumen, studentă prezentă la întâlnire.
Cea de-a treia Întâlnire în afara cutiei, pe tema reconstrucţiei Japoniei după tripla catastrofă dn martie anul trecut, a fost moderată de jurnalistul Adelin Petrişor, Proiectul Întâlniri în afara cutieiva continua dialogul cu tinerii la mansarda FFFF.
Ultima ora:
ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


