Puțini se îndoiesc că decizia Comisiei Eu­ro­pene de a cere Apple să plătească re­tro­ac­tiv Irlandei peste 14 miliarde de dolari (ca­re ar putea ajunge la 19 miliarde, după apli­carea unor dobânzi) nu are puternice co­notații po­litice, deși Mar­grethe Ves­ta­ger, co­misarul european pen­tru Com­pe­tiție, a ținut să de­clare, în repetate rânduri, că e doar una pur tehnică. În fapt, in­diferent de atri­bu­tele aso­ciate aces­teia, con­secințele vor fi une­le ma­jore, in­clu­siv în plan geopolitic: sti­mularea ten­­siunilor intra­comunitare și a celor din­tre Uniunea Eu­ropeană și statele mem­bre, stimularea curentelor eurosceptice pe continent, pre­cum și a celor izolaționiste și deteriorarea relațiilor transatlantice. Ul­timul aspect pa­re însă să îngrijoreze mai ales Estul Eu­ro­pei. Pentru că destui lideri politici euro­peni și oficiali din Vest se pare că chiar asta vor, mai ales după Brexit, preferând să renunțe la umbrela de pro­tecție ame­ricană în favoarea unui aran­jament de se­curitate cu Rusia, principalul beneficiar al acestor tensiuni. În plus, se nasc serioase semne de întrebare cu pri­vire la efectele asupra atractivității în vii­tor a Europei ca spațiu de investiții.

Cazul în sine se bazează pe interpretarea Comisiei Europene, care consideră fa­ci­litățile fiscale oferite de guvernul de la Dublin drept ajutor de stat. În consecință, Bruxellesul cere Apple să returneze suma uriașă menționată mai sus la care a ajuns luând în calcul retroactiv 25 de ani, atâția câți s-au scurs de la semnarea primului acord între corporația americană și Ir­lan­da. Paradoxul situației e acela că guvernul de la Dublin, care în principiu ar trebui să se bucure de un cadou atât de generos (su­ma acoperă întregul buget de sănătate al țării pe un an), a decis vineri să conteste în justiție, împreună cu Apple, decizia CE. Cu alte cuvinte, irlandezii spun „mul­țu­mim frumos, nu vrem ba­nii și vom ataca decizia la Curtea Europeană de Jus­tiție“. Ceea ce ne aduce aminte de bancul cu bă­trâ­nica pe care niște tineri au ajutat-o să treacă stra­da, deși ea nu voia să o fa­că… Spre deosebire de bi­rocrații etatiști de la Bru­xel­les, gu­vernul de la Dublin spu­ne că a reduce discuția doar la felul în care este taxat profitul e o viziune eco­nomică mioapă. Apple a creat în Ir­lan­da peste 6.000 de locuri de muncă și a plă­tit TVA de 20 procente la sume consi­de­ra­bile. În plus, în jurul acestor mari cor­po­rații gravitează multe alte companii mici și mij­locii autohtone care le vând acestora pro­duse sau servicii.

Unele publicații au dezvăluit că în spatele deciziei luate de d-na Vestager se află po­liticieni și structuri de afaceri influente din capitale europene importante, în pri­mul rând din Berlin și Paris. De altfel, sunt evidente tranșeele atât din Europa, cât și cele transatlantice. În timp ce mi­nistrul de Finanțe francez, Michel Sapin, ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, și Austria au felicitat Comisia pen­tru decizia luată, Marea Britanie a fost re­zervată. Ceea ce s-a întâmplat îi face pe partizanii Brexit-ului să spună că Regatul Unit a luat decizia corectă atunci când a de­cis să părăsească o structură ins­ti­tu­țio­nală (UE) care se comportă tot mai in­tru­ziv în raport cu statele membre. Și, sem­nificativ, chiar unii dintre cei care au fost împotriva Brexit-ului ajung să-și schimbe părerea. Însă și mai importante sunt reac­țiile de pe celălalt mal al Atlanticului. Paul Ryan, speakerul Camerei Reprezen­tan­ți­lor, a declarat că „a penaliza o companie cu o taxă enormă, după 25 de ani de la sem­narea acordului, este formula sigură de impredictibilitate și taxare exagerată care minează crearea de locuri de mun­că și distruge oportunitățile“. O opinie împărtășită chiar și de fostul comisar eu­ropean pentru Competiție, Neelie Kroes, care, într-un articol publicat în The Guar­dian, critica în principal retroactivitatea măsurii: „nu poți schimba regulile prin­tr-o reglementare privind ajutorul de stat, după care să vii și să soliciți re­troactiv taxe în baza acesteia“. Iar Tre­zo­reria Statelor Unite a caracterizat abor­darea Bruxellesului drept „periculoasă“ și a avertizat că Washingtonul va recurge la contramăsuri, în cazul în care se continuă în viitor pe același curs. În orice caz, nu se putea găsi un moment mai nepotrivit pen­tru deteriorarea relațiilor transa­tlan­tice, în condițiile climatului precar de se­curitate de pe continent din cauza Rusiei, Ucrainei sau situației din Turcia.

Oficialii europeni se apără spunând că nu fac decât să aplice regulile. Care trebuie res­pectate, nu-i așa, indiferent de con­se­cințe. E însă multă ipocrizie la mijloc. Când e vorba de statele mari, de pildă, atunci când Franța a depășit plafonul de deficit stabilit, nu s-a luat nicio măsură pu­nitivă. La fel, când prevederile acor­dului de la Dublin privind zona Schengen nu au fost respectate în cazul fluxului de refugiați, Comisia Europeană nu a în­drăz­nit să-i ceară socoteală d-nei Merkel. Do­uă sunt în realitate motivele profunde ca­re au stat la baza acestei deciziei refe­ri­toare la Apple: 1) în primul rând, un rol important îl joacă puternicele curente an­tiamericane din Vestul Europei (nu în­tâm­plător, cam în același timp, atât preșe­din­tele Hollan­de, cât și vicecancelarul ger­man, Sigmar Gabriel, au declarat că acor­dul TIPP de cooperare transatlantică e practic „mort“, dând vina pe americani), am­plificate de frustrările majore față de faptul că Europa nu a fost în stare să producă, ca Statele Unite, lideri globali în noile tehnologii (de aceea și sunt cu pre­dilecție „vânate“ de anchetele CE com­pa­nii ca Amazon, Goo­gle, Facebook, Mi­cro­soft etc.); 2) în al doi­lea rând, guvernele europene, confruntate cu deficite publice record, din cauza unor tot mai puțin sus­tenabile programe socia­le, văd în taxarea mai agresivă a corpo­ra­țiilor multinaționale o salvatoare sursă de bani. Cu un bene­fi­ciu suplimentar: măsuri anticorporatiste sunt în general bine vă­zu­te de opinia pu­blică.

http://www.contributors.ro/media-tech/apple-irlanda-%C8%99i-eurosocialismul-bruxellez/