de Alexandru Lazescu

Obiectivul politic esențial al PSD a rămas neschimbat față de cel din vara anului 2012: demantelarea componentelor esențiale ale arhitecturii instituționale a României construită în ultimul deceniu.

Arestările și condamnările spectaculoase, conflictele din USL sau cele dintre PDL și PMP, schimbul acid de replici dintre cele două palate, iată subiectele care domină scena mediatică autohtonă. Însă, dincolo de asta, se pe­trece ceva mult mai im­por­tant pentru societatea ro­mânească în ansamblu: de doi ani încoace, de când USL a preluat guvernarea, asis­tăm la demantelarea pro­gre­sivă a întregii ar­hi­tec­turi instituționale a Ro­mâ­niei construită în ul­ti­mul deceniu. Fondurile eu­ro­pe­ne sunt, desigur, importante. La fel și li­be­ra circulație în spațiul continental, drep^­­tul la muncă și toate beneficiile in­di­vi­du­a­le asociate. Însă marea miză a in­tegrării eu­ropene era, în fond, mo­der­ni­zarea sta­tu­lui, consolidarea unor instituții cheie func­ționale și neutre, precum cele din sistemul de justiție, serviciile secrete, BNR, agen­țiile de reglementare din do­meniile im­por­tante, capabile să asigure acel echilibru în­tre puteri esențial în pre­venirea dera­pa­jelor democratice și abu­zurilor și în li­mi­ta­rea corupției.

În acest moment e puțin probabil ca acest deziderat să mai fie posibil, cel puțin pe termen mediu. Pentru că pentru actuala putere, în principal pentru PSD, obiectivul fundamental este unul diametral opus: re­aducerea fermă în sfera sa directă de in­flu­ență a tuturor structurilor esențiale în exer­citarea puterii. Cu ani în urmă, un ofițer din­tr-un serviciu secret îmi spunea că pen­tru ei nu există înfrângeri, ci doar eșe­curi temporare. Acest tip de men­ta­litate stă și la baza întregii acțiuni politice a PSD. Eșe­cul din vara anului 2012 a fost considerat doar unul de par­curs, nici­de­cum un răz­boi pierdut. Obiec­ti­vul fi­nal a rămas același. S-au schimbat doar armele de luptă și tactica de joc.

Trei sunt în acest moment direcțiile strategice esen­țiale pe care PSD le ur­mă­rește pentru a-și atinge obiec­tivele esențiale des­cri­se mai sus: 1) preluarea con­trolului asupra ins­ti­tu­țiilor de forță din stat (teoretic in­de­pen­dente) sau, dacă acest lucru nu este (încă) posibil, in­hi­barea/emascularea acestora; 2) dominația autoritară asupra celei mai mari părți din spațiul media, cu trimitere specială la te­leviziunile de știri; 3) con­tra­ca­rarea pre­siunilor externe din zona occi­dentală care au jucat un rol esențial în eșecul puciului din vara anului 2012.

Primele două deziderate sunt în curs de im­plementare. În unele cazuri, chiar într-o fa­ză avansată. Deja raportul de forțe din CSM s-a schimbat, iar prin intermediul noii con­duceri pot fi atacate și alte redute, în prin­cipal Înalta Curte și DNA. Serviciile se­cre­te (mai ales SRI) sunt și ele o țintă im­por­tantă, nu în ultimul rând pentru a îm­pie­dica colaborarea acestora cu DNA, o cola­bo­rare care s-a dovedit extrem de efi­ci­en­tă în cazurile de corupție la nivel înalt. Și în Curtea Constituțională ra­por­tul de for­țe s-a schimbat. Sigur, Curtea a respins re­cent anumite inițiative le­gis­la­tive impor­tan­te pentru Executiv, în spe­cial legea pri­vind descentralizarea. Dar oare Victor Pon­ta chiar își dorea cu ade­vărat să treacă un demers orchestrat de Li­viu Drag­nea care sporea considerabil pu­te­rea ba­ro­nilor lo­cali? Pe de altă parte, de­și actuala putere e conștientă că ero­darea elec­torală e ine­vitabilă, pleacă de la pre­miza că do­minația asupra principalilor vec­­tori me­diatici poate compensa efectele aces­teia, blocând dis­cur­sul critic la adresa puterii, discreditând opoziția și inoculând ideea că „toți sunt la fel“, pentru a des­cu­raja coa­gularea unui sprijin popular con­sis­tent în favoarea unei alternative politice.

Rămâne cea de-a treia direcția strategică, una relativ nouă. Între altele, și pentru că PSD nu a acordat până acum suficientă atenție aces­tui aspect. Se pare însă că lec­ția a fost în­su­șită după ce partidul a văzut că tipul de retorică primitivă practicat de per­so­naje precum Cătălin Ivan nu este de mare folos la Bruxelles. Strategia de con­tra­ca­ra­re a cri­ticilor și presiunilor ex­pli­ci­te ve­ni­te din zo­na occidentală se bazează pe două ele­men­te importante: etalarea de­mons­trativă a do­rinței de a dezvolta le­gături pri­vilegiate cu China și Rusia, prin­cipalii ad­versari geo­politici ai Occi­den­tu­lui; 2) o ges­tiune pro­fesionistă, mai so­fis­ticată, a re­lațiilor cu Bru­xellesul, în par­ti­cular cu Co­misia Eu­ro­pea­nă. Maniera în care a fost alcătuită lista PSD pentru eu­ro­par­la­mentare ilustrează din plin acest lu­cru. Pe lângă nume imposibil de refuzat, precum Daciana Sârbu sau Co­ri­na Crețu, sunt câ­teva figuri noi care, se speră, vor putea ma­nevra mai inteligent în culise pentru a bloca într-o măsură mai mare de­mersurile critice la adresa USL ale unor adversari pre­cum Monica Macovei, ca­re se bucură de multă credibilitate la Bru­xelles. Sem­ni­fi­cativ e și faptul că s-a găsit un loc eli­gi­bil sută la sută (o poziție vâ­na­tă de mulți din clientela de partid) pentru unul dintre cei mai apropiați consilieri ai co­mi­sarului european Dacian Cioloș. PSD pare să fi rea­lizat faptul că are nevoie de oa­­meni care să cunoască bine maniera în ca­re operează birocrația europeană, să știe să deschidă ușile importante și să ajungă la ac­torii im­portanți în luarea deciziilor. Stra­te­gia are șanse să fie cu atât mai eficientă, cu cât semnalele critice for­male venite din partea unor instituții au­toh­­tone precum CSM sau Curtea Cons­ti­tuțională se vor es­tompa probabil con­si­derabil în viitor.

Dacă toate aceste obiective vor fi atinse în bună măsură în cursul acestui an, și nu avem motive să ne îndoim că acest lucru se va întâmpla, după plecarea lui Traian Bă­sescu de la Cotroceni, PSD va prelua con­trolul asupra, practic, tuturor pâr­ghii­lor de putere importante din spațiul au­toh­ton. Ne vom întoarce astfel în timp, în ma­re, la epoca Adrian Năstase, ceea ce în­seam­nă că și dezideratul de fond – mo­der­ni­za­rea Ro­mâniei – trebuie amânat sine die.