de Alexandru Lăzescu

Presa internațională obișnuiește să numească Syriza un partid anti-austeritate. O etichetă benignă care are darul de a obtura natura ideologică reală a actualei formațiuni aflate la putere la Atena. Însă Le Figaro ne reamintește, vorbind depre Tsipras, că “cele șase luni de cînd este la putere nu l-au schimbat deloc pe militantul intrat în Partidul Comunist la 16 ani care a crescut în ideologia stîngii radicale”. “Alexis Tsipras are reflexe ideologice și nu trăiește decît pentru cauză”. În timp ce The Telegraph se întreabă dacă nu cumva Greciaar putea deveni o Venezuelă a Europei. Liderii Syriza, ca și cei ai formațiunii Podemos din Spania, sunt mari admiratori ai agendei anti-capitaliste promovate de Hugo Chavez. Cînd în urmă cu o săptămînă Grecia nu a plătit tranșa scadentă către FMI Nicolas Maduro, urmașul lui Chavez, a transmis de la Caracas guvernului Tsipras un mesaj de solidaritate.“Nu vă temeți fraților și surorilor din Grecia. Suntem pe cale să zdrobim lanțurile finanței internaționale și ale FMI”.

În relația cu Alexis Tsipras sau cu de acum demisionarul ministru de finanțe Yanis Varoufakis, liderii occidentali au intrat într-un fel în aceeași capcană ca în relația cuVladimir Putin. Ei îi privesc pe cei în cauză, cel puțin pînă la un punct, ca pe niște interlocutori normali, responsabili, evident cu interese de apărat dar fără o agendă ascunsă. Dacă cineva, mai ales un coleg de Uniunea Europeană, le promite ceva se așteaptă ca acesta să se țină de cuvînt. Și nu se așteaptă, desigur, ca un partener de dialog să le spună în față chiar minciuni sfruntate. Așa cum a făcut adesea în trecut și Putin negînd, în ciuda tuturor evidențelor, prezența militarilor ruși în estul Ucrainei.

Ceea ce europenii, în general occidentalii, uită este că noul guvern de la Atena este populat în mare majoritate de comuniști și de alți radicali de stînga. Chiar noul ministru de finanțe, Euclid Tsakalotos, văzut drept un personaj mult mai puțin confrontațional decîtVaroufakis, deci mai confortabil pentru ceilalți 18 interlocutori din zona euro, este în fond un vechi membru Syriza și un marxist din linia dură. Toată această echipă de la Atena e alcătuită în esență din activiști de partid, cu convingeri marxiste, formați la școala leninistă în care partenerii capitaliști din UE, chiar cei din stînga democrată, sunt adversari ideologici ireconciliabili pe care ești perfect îndreptățit să-i înșeli sau să-i șantajezi (acesta este, de pildă, rostul deselor contacte ale lui Tsipras cu Putin, inclusiv două întîlniri directe în Rusia, în doar cinci luni) dacă asta servește cauzei.

Iar pentru asta pot fi utilizate orice fel de mijloace. Mai ales cele care exploatează slăbiciuni inerente care țin de însăși natura democrațiilor liberale. Angela Merkel, Jean Claude Junker, Matteo Renzi, Wolfgang Schauble au vorbit în repetate despre nevoia de a respecta regulile clubului euro în care se află și Grecia. Dar respectarea regulilor este ultimul lucru de care sunt preocupați acest gen de activiști marxiști. Ceea ce îi interesează cu adevărat este cum să distorsioneze și să reinterpreteze regulile în propriul  lor folos.

De pildă Syriza a manipulat fără nici un fel de reținere referendumul de duminică. A încălcat chiar Constituția care, cu bun simț, interzice întrebări de natură financiară sau fiscală, a introdus o întrebare aproape imposibil de înțeles și total irelevantă din moment ce pachetul de propuneri al creditorilor nu doar că nu mai era de actualitate dar nici măcar nu era ultimul avansat grecilor înainte de întreruperea negocierilor, pentru a putea manipula electoratul în campania dinaintea referendumului. În fapt am asistat la o farsă nu la un demers onest de consulatare a populației.

Cu toate acestea o mulțime de comentatori, de economiști “progresiști” de renume, de laJoseph Stiglitz și Paul Krugman la Jeffrey Sachs, au aplaudat, din rațiuni pur ideologice, cu entuziasm, NU-ul grecesc. Întrebat la CNN de Richard Quest dacă pentru a cere alte cîteva zeci de miliarde și, eventual, o ștergere parțială a datoriei guvernul de la Atena nu ar trebui totuși să se angajaze mai întîi la niște reforme radicale care să elimine sau măcar să corecteze clientelismul cronicizat, ineficiența, sistemul bugetar supradimensionat (reforme descrise anterior foarte bine, în cursul aceleași transmisiuni, de către fostul prim ministru belgian Guy Verhofstadt) Jeffrey Sachs s-a eschivat ducînd din nou discuția către chestiunea nesustenabilității datoriei Greciei.

Iar Tsipras și colegii săi s-au dovedit în final extrem de abili în a exploata astfel de orbiri ideologice care ignoră complet realitățile de pe teren de dragul unui anumit tip de discurs. La fel cum pe plan intern au manipulat, la fel de abil, temerile, frustrările, idiosincraziile, puseurile de mîndrie ale grecilor canalizîndu-le către ținte externe, “dușmanii de serviciu”, cu Wolfgang Schauble și Angela Merkel la loc de cinste, într-o manieră izbitor de asemănătoare cu cea specifică clasicei lupte de clasă.

Ce e deconcertant este că uriașul exercițiu de propagandă pus în scenă de Syriza a reușit să creeze o adevărată realitate fictivă paralelă în care personaje ca Tsipras și Varoufakisau devenit eroi naționali deși în perioada de cînd au preluat guvernarea au făcut praf toate progresele economice obținute cu greu și cu multe sacrificii de către fostul cabinet Samaras. Discursurile demagogice despre demnitatea grecilor confruntați cu “climatul de teroare” impus de creditori i-au amețit pe oameni într-un asemenea hal încît nu au mai realizat cîte miliarde s-au pierdut în dezastruaosa guvernare Tsipras, care a reușit în doar 5 luni să ducă Grecia de la o situație de creștere economică la una de recesiune severă. Și aici nu luăm impactul potențial, de cîteva zeci de miliarde, al perioadei în care s-a introdus controlul capitalurilor și băncile au fost închise.

Oponenții Syriza sunt tot mai îngrijorați că actuala putere nu ar ezita să scoată țara nu doar din zona euro ci și din UE și NATO. E de altfel greu să ai încredere, din perspectiva NATO, într-un guvern în care ministrul apărării are strînse legături la Moscova. Unii se tem că în final Grecia va sfîrși prin a fi controlată de un regim semiautoritar de tip neo-Chavist, asemănător cu cel din Venezuela. Din perspectiva științei de manipulare pe filon populist și a lipsei de scrupule echipa Syriza are fără îndoială capacitatea să o facă. Afirmația poate părea panicardă dar o declarație a unui lider sindical miner venit să discute cu ministrulPanagiotis Lafazanis, care tocmai revocase licența de exploatare a companiei canadiene pentru care lucra (asta apropo de apetitul pentru privatizări, una dintre recomandările creditorilor, a guvernului Syriza!), ar trebui să ne pună pe gînduri. “După ce m-a întrebat de ce muncitorii nu au pus stăpînire pe mină mi-a spus că ei (Syriza) nu le vor da niciodată banii înapoi europenilor”. În viziunea lui Lafazanis misiunea Syriza este aceea “să lupte împotriva neoliberalismului și în final împotriva însuși capitalismului”.

contributors.ro