de Alexandru Lăzescu

În ultimii 25 de ani, politica românească a fost marcată de o mulțime de dispute virulente. În ciuda acestui lucru, a existat întotdeauna un consens general în privința opțiunii euro-atlantice. Semnale din ultima vreme par să indice însă că există unele voci, deloc marginale, care și-ar dori o modificare a acestei linii de politică externă.

Am avut zilele trecute o declarație sur­prin­zătoare a lui Ion Iliescu, care a confirmat pentru săptămânalul german Der Spiegel exis­tența unui „sediu CIA“ în România, cu trimitere la vechea chestiune a „în­chi­sorilor CIA“ din Europa. E un subiect vechi de peste 10 ani, iar între timp nu s-a întâmplat nimic nou. Așa că e surprinzător că el a re­apărut în atenția publică. Un fel de supă reîncălzită. Deci, un jurnalist de la Der Spiegel vine special în Ro­mânia pentru a se întâlni cu Ion Iliescu, obține imediat o declarație spectaculoasă a acestuia, incomodă și pentru autoritățile de la București, și pentru americani, o publică în Germania și imediat vine o re­ac­ție de la Anne Brasseur, președintele Adu­nării Parlamentare aConsiliului Europei, care salută afirmația fostului președinte și cere ca „procurorii români să efectueze o investigație serioasă asupra faptelor și să-i tragă la răspundere pe cei care au comis infracțiuni în acest context“.

Nu poți să nu remarci două lucruri: sin­cronizarea remarcabilă a întâmplărilor și mai ales faptul că subiectul a apărut prac­tic din senin. În paranteză fie spus, Adu­narea Parlamentarăa Consiliului Euro­pei sună impresionant ca nume, dar este, în fapt, o structură instituțională puțin re­levantă, care cuprinde reprezentanți ai par­lamentelor din 47 de țări, între care și Rusia, care se întâlnesc doar de patru ori pe an. Totuși, subiectul va fi preluat cu en­tuziasm de formațiuni de stânga (verzii, li­beralii, din rândul cărora face parte și d-na Brasseur) sau de extremă dreapta, cu ve­deri antiamericane.

La o mică distanță în timp, fostul premier Adrian Năs­tase, aflat la Târgoviște, ți­ne să spună și el că, din moment ce toate „pro­iec­tele extrem de ambițioase la nivelul Europei s-au to­pit în forme de egoism na­țional“, nu ar trebui să „ră­mânem blocați pe linia po­litică lansată în 2005“. În opinia sa, interesele și pozițiile României în interiorul Uniunii Europene ar trebui„re­evaluate“ după modelul altor țări mem­bre care s-au orientat către „zona BRICS, formată din Brazilia, China, Africa de Sud și Rusia ș.a.m.d.“. Referirea la anul 2005 nu este întâmplătoare. E o trimitere la începutul mandatului lui Traian Bă­ses­cu, în care s-au pus bazele Parteneriatului Strategic cu Statele Unite. Aici bate Adri­an Năstase într-o formulă foarte trans­pa­rentă, chiar dacă nu o spune explicit. Iar între „modelele de urmat“ pe care le are în vedere sunt, fără îndoială, țări ca Un­garia sau Grecia. Sintetizând, el propune ca România să se îndepărteze de America, să cultive relații cât mai strânse cu China și Rusia, principalii adversari globali ai Wa­shingtonului, iar în interiorul UE să se alăture acelor țări care militează pentru o „normalizare“ a relațiilor cu Moscova.

Poziția lui Adrian Năstase nu este sur­prin­zătoare. Ea este produsul resentimentelor față de condamnările sale în justiție, de ca­re ar fi responsabile, în opinia sa, puterile occidentale, cu precădere americanii („Înal­­ta Poartă“), prin sprijinul acordat acțiu­ni­lor anticorupție (văzute ca demersuri po­li­tice). La fel interpretează și împiedicarea demiterii lui Traian Băsescu în timpul pu­ciului din vara anului 2012. Iată ce scria el, din închisoare, în octombrie 2012:„«ro­mânii», «oamenii», «cetăţenii» şi-au pe­trecut următorii 8 ani (e vorba de man­datul lui Traian Băsescu) în minciună, ha­os, conflicte, până când Băsescu a ajuns şi el la 10% încredere publică – «Înalta Poartă» învăţase însă lecţia, aşa încât, în baza noii doctrine a statului de drept, deciziile unor instituţii bine controlate au devenit mai importante decât un vot popu­lar masiv al unei democraţii vetuste“.

Sunt mesaje convergente, evident, în fo­lo­sul Rusiei. RT a și comentat pe larg epi­so­dul declarațiilor lui Ion Iliescu. Două sunt obiectivele strategice ale Kremlinului în acest moment: 1) deconectarea Americii de Europa, pentru a sparge frontul trans­a­tlan­tic și a pune în discuție întreaga ar­hi­tectură de securitate de pe continent din acest moment; 2) cultivarea unor di­sen­siuni în interiorul Uniunii Europene, pentru a dinamita adoptarea unei politici unitare și ferme față de Rusia și a crea ast­fel premizele, pe termen mediu, pentru ac­ceptarea ideii unui nou aranjament de securitate, agreat în principal de Moscova și Berlin, dar fără America, care să re­cu­noască Federației Ruse dreptul de a dis­pu­ne de o sferă de influență în Estul con­ti­nen­tului, exact regiunea în care se află și România.

Erodarea sprijinului popular masiv pro­occidental, inclusiv în relația cu Statele Unite, este destul de greu de realizat în Ro­mânia, la nivelul societății în ansamblu. Peste 80 de procente dintre români au per­cepții pozitive despre Statele Unite, Ger­mania, Marea Britanie sau Franța și doar 25 de procente privesc favorabil Rusia. În­să, la nivelul decidenților politici, este re­lativ larg răspândită credința că sprijinul american a jucat un rol major în de­clan­șarea a ceea ce este perceput drept un ade­vărat desant DNA asupra clasei politice au­tohtone. Așa că ideile exprimate de Adrian Năstase ar putea totuși găsi destule urechi receptive la nivelul unei părți a elitelor politice românești.

revista22.ro