de Alexandru Lăzescu

Europa se confruntă în acest moment cu două provocări majore: una care ține de criza politică și financiară din zona euro, cu Grecia în prim-plan; o alta legată de agresiunea rusească din Ucraina, care pune în discuție întreaga ecuație de securitate de pe continent.

„Am făcut un pas decisiv în direcția părăsirii austerității, bailout-ului și Troicii. Am câștigat o bătălie, dar nu și războiul. Dificultățile, dificultățile reale… sunt în fața noastră“, declara Alexis Tsipras imediat după ce cre­di­torii Greciei și ministrul de Finanțe al acesteia, Yanis Varoufakis, ajunseseră vi­nerea trecută la un acord. Dar vic­to­ria despre care vorbește premierul grec este mai degrabă una semantică. Ca să menajeze sensibilitățile de la Ate­na, s-a renunțat în textul acordului la cuvântul „troika“ pentru a desemna ins­tituțiile care supervizează derularea acestuia, chiar dacă ele rămân aceleași (Banca Centrală Europeană, Comisia Europenă, FMI), și i-a lăsat guvernului grec sarcina de a propune reformele eco­nomice care să permită atingerea criteriilor financiare. Aceste propuneri trebuie însă acceptate de către mem­brii Eurogroup și, foarte important, tran­șele propriu-zise de bani vor fi văr­sate doar după ce „instituțiile“ vor con­firma îndeplinirea obiectivelor asu­mate.

Cu alte cuvinte, oricât de „creativ“ ar in­terpreta Alexis Tsipras textul acor­dului, am asistat în realitate la o ce­dare a Greciei pe toată linia. Debitul de plătit rămâne același, țara continuă să rămână sub supervizarea acelorași instituții ca în trecut și, foarte im­por­tant, nu poate lua nicio măsură care să afecteze țintele fiscale convenite. Con­diții care torpilează, toate, pro­mi­siu­nile electorale făcute de Syriza în cam­pania electorală. Cabinetul de la Atena era în realitate cu spatele la zid. Reu­ters relatează, citând o sursă din gu­vern, că dacă nu s-ar fi semnat acordul țara ar fi urmat să intre în faliment în timp record. Din decembrie 2014 fu­se­seră retrase 23 miliarde de euro din băn­cile grecești, 1 miliard de euro chiar în ziua în care s-a semnata acor­dul. În plus, până în iunie, Guvernul Tsi­pras trebuie să ajungă la un nou acord cu partenerii din zona euro. Un acord pe care Varoufakis l-a botezat „Contract pentru însănătoșire eco­no­mică și creștere“, dar care va păstra, ca și în trecut, condiționalități stricte, care contrazic fundamental toată agen­da electorală propusă de Syriza. Cum sunt șanse mari ca o facțiune radicală de stânga să se opună, unii analiști nu exclud ca Tsipras fie să supună acordul unui referendum, fie să organizeze alegeri anticipate.

„Grecia a realizat în final că nu poate întoarce spatele realității“, remarca Volker Kauder, unul dintre liderii par­lamentari proeminenți din partidul An­gelei Merkel. În timp ce Wolfgang Schau­ble nu s-a putut împiedica să nu remarce că „grecii vor avea cu si­gu­ranță probleme atunci când vor tre­bui să explice acordul alegătorilor lor“. O declarație răutăcioasă, dar mi­nis­trul de Finanțe german poate fi în­țeles, dacă avem în vedere maniera in­fantil neprofesionistă în care s-au com­portat în ultimele săptămâni noii gu­vernanți de la Atena, făcând dese re­feriri la naziști și despăgubirile pe care Germania ar trebui să le plătească Gre­ciei, ținând lecții de economie mem­brilor Eurogoup pe tema austerității sau fluturând alternative de finanțare care ar putea veni din Rusia sau China. Au iritat și măsurile populiste luate ime­diat după preluarea puterii, care afectează echilibrul bugetar la care ajun­sese fostul Executiv condus de Sa­maras. Grecii au reușit astfel să epui­zeze în doar câteva săptămâni cam tot capitalul de încredere, și așa redus, cu care plecaseră inițial la drum. Motiv pen­tru care ministrul de Externe olan­dez, Jeroen Dijsselbloem, care este și președintele Eurogroup, a ținut să le spună grecilor că „încrederea vine la pas, dar pleacă în goana calului“.

În final, retorica agresivă adoptată la Ate­na nu a folosit la nimic. Din contra, gaura bugetară s-a mărit între timp, iar la titlurile de stat noul guvern grec trebuie să plătească o dobândă de aproa­pe cinci ori mai mare față de ace­ea din vremea Cabinetului Samaras. Însă întreaga agitație, cu reverberații majore pe vechiul continent, a pus în discuție o chestiune de fond: conflictul dintre mandatul electoral cu care Sy­riza a cucerit puterea la Atena și re­gu­lile și obligațiile instituite în interiorul UE, mai ales în arealul zonei euro. Ideea că un guvern nou ales poate de­cide la un moment dat, făcând tri­mi­tere la mandatul democratic, să nu mai respecte obligațiile asumate de unul anterior nu poate fi în niciun caz acceptabilă. Este motivul pentru care Wolfgang Schauble a ținut să și pre­ci­zeze, imediat după semnarea acor­du­lui, că „este important că am respins pretenția ca o țară puternic în­da­to­rată care se află într-un program de asistență financiară să dorească să schimbe termenii înțelegerii, mo­ti­vând că rezultatul unor alegeri o îndrituiesc să ceară asta“.

Din această perspectivă, era mai im­por­tantă respectarea acestui principiu fun­damental decât păstrarea cu orice preț a Greciei în zona euro, ceva ce nu este deloc sigur nici în momentul de față. Pentru că s-ar fi deschis o întreagă cu­tie a Pandorei, care ar fi propulsat elec­toral grupările radicale cu același dis­curs ca Syriza, precum Podemos în Spa­nia. Cu un potențial destabilizator greu de subestimat.

Maidan, anti-Maidan

Duminică, la Kiev, pre­șe­dintele Petro Poroșenko a luat parte împreună cu Do­nald Tusk, președintele Consiliului European, și alți lideri din regiune la un „Marș al demnității“ pen­tru a comemora eve­ni­men­tele dramatice și tragice care au dus acum un an la căderea regimului Ia­nu­ko­vici. Sâmbătă, rușii au do­rit însă să dea o replică în avans, organizând la Mos­cova o contramanifestație: împotriva Euro-Mai­da­nu­lui. Împotriva difuziei va­lorilor, „decadenței occi­dentale“, în spațiul pe care Kremlinul îl consideră a fi monopolul său. Întreaga manifestație a fost una evi­dent organizată și sprijinită logistic de către stat, cu oameni aduși din toate col­țurile țării. Circulă pe Fa­ce­book un videoclip în care doi studenți spuneau unui reporter cum au ajuns acolo: „Ordin de la rector. E nevoie de cinci oameni din fiecare grupă“. Pe pancartele cu care s-a defilat în capitala Rusiei se putea citi, în afară de nu­meroasele dovezi de ad­mi­rație și loialitate față de Vladimir Putin, un mesaj relevant: „Maidanul este o boală, o vom trata!“.
http://www.revista22.ro/imagini/2015/1301/foto_lazescu.jpg
Imagine de la „Marşul demnităţii“ (Kiev, 22 februarie 2015)

În­tr-adevăr, în ciuda cli­șeelor propagandistice ca­re vorbesc despre ame­nin­țările NATO la adresa Ru­siei, pentru regimul Putin principalul pericol îl re­pre­zintă efectul destabilizator al ideilor Maidanului. Sput­nik, noua rețea in­ter­na­țio­nală de nuclee media, par­te din mașinăria de pro­pa­gandă a Moscovei, titra pe website: „Nebunia Mai­da­nului: Cum virusul a in­fec­tat întreaga Ucraină (și ar pu­tea să o ucidă)“. Ma­te­rialul cu pricina vorbește des­pre grija Rusiei față de gra­vele încălcări ale drep­tu­ri­lor omului din Ucraina, ca­re, zice Sputnik, riscă să ia și mai mare amploare, „în aplauzele noilor «par­te­neri occidentali» ai Kie­vului“. Sputnik apreciază (profetic?): „cu cât Kievul vio­lează mai mult drep­tu­rile cetățenilor, cu atât mai motivați sunt aceștia să reziste guvernului“, cre­ând condiții favorabile pen­tru declanșarea unor „miș­cări de eliberare pro­de­mo­cra­tice, ca acelea din Est, ceea ce ar putea mar­ca sfârșitul dominației pro­oc­ci­dentale asupra mi­no­ri­tă­ți­lor politice din restul ță­rii“.

Este un indiciu că sce­na­riul unei continuări a ofen­sivei rusești dincolo de re­giu­nea Donbas, cu ținte Ma­riupol și Odessa, este unul pre­vi­zibil. Iar reacțiile anemice din Europa Oc­ci­den­tală sunt departe de a-i des­cu­ra­ja pe ruși. Maniera umi­li­toare în care se­pa­ra­tiștii au ocupat orașul De­bal­țe­ve, la doar câteva zile du­pă ce se semnase la Minsk un acord de în­ce­ta­re a fo­cu­lui sub patronajul lui Fran­çois Hollande și al An­ge­lei Merkel, i-a arătat în­că o dată lui Putin cine con­­trolează în fapt si­tua­ția.

Rușii se pregătesc de război

http://www.revista22.ro/nou/imagini/autori/alexandru-lazescu.jpg
Generalul Frederick „Ben“ Hodges, co­man­dantul forțelor armate americane din Eu­ro­pa, într-un interviu acordat Wall Street Jour­nal pe 6 februarie 2015:

„Cred că rușii se mobilizează în momentul de față pentru un război care, cred ei, ar putea avea loc în cinci sau șase ani. Nu ne­a­părat pentru că ei vor declanșa un răz­­boi în cinci sau șase ani, dar an­ti­ci­pează că vor fi implicați în viitor într-un tip de război, de o anumită amploare, în această fereastră de timp. (…)

Ceea ce se întâmplă în Ucraina e foarte se­rios. Mi-auatras mai ales atenția bom­bar­damentele împotriva orașului Ma­riu­pol, o lo­calitate cu 500.000 de lo­cuitori, port la Ma­rea Neagră. Rusia trebuie să apro­vizioneze Crimeea pe mare sau prin aer. Iar asta este scump, așa că doresc, evident, să aibă o cale terestră, iar Ma­riupol le stă în cale. (…)

Ceea ce președintele Vladimir Putin a fă­cut în Ucraina este o manifestare a vi­ziunii sale strategice asupra lumii. Când te uiți la can­titatea de echipament aflat aco­lo, la ca­li­tatea și gradul de sofisticare a echi­pa­mentului livrat «separatiștilor», este clar că nu au nicio intenție să se re­tragă din regiune. (…)

Faptul că în Occident încă se discută pe mar­­ginea naturii insurgenței din Ucraina probează succesul strategiei Kremlinului de a duce un război fără a admite că o fa­ce. Când te uiți la «omuleții verzi» din estul Ucrainei, la maniera în care stă uniforma pe ei și la felul în care mânuiesc ar­ma­mentul, e clar că e vorba de trupe speciale, nu de rebeli locali.“

Sursa: revista22.ro