de Alexandru Lăzescu

Primarul Sibiului pare cu atât mai atrăgător din punct de vedere electoral, cu cât e ținut mai departe de lumina reflectoarelor.

Despre Klaus Johannis se discută mult, dar se știe puțin. Din punct de vedere oficial, el este cel care a determinat ruperea USL și ieșirea liberalilor de la guvernare. În ma­re măsură a fost vorba doar de un pretext, dar agitația politică intensă din acel mo­ment l-a propulsat pe pri­marul Sibiului în prim-pla­nul politicii. Chiar dacă, te­o­retic, Crin Antonescu ră­mâ­ne candidatul oficial al PNL la alegerile pre­zi­den­țiale, mulți dintre cei care se tem de acapararea totală a statului de către PSD văd în Klaus Jo­ha­n­nis soluția care ar face posibilă coagularea a ceea ce numim „dreapta“ în jurul unei pro­puneri comune pentru Cotroceni.

Premizele de la care se pleacă nu sunt lip­site de substanță. Prima: este neamț. Chiar dacă sunt și destule voci care susțin că ro­mânii nu vor alege niciodată un „străin“, nos­talgia pentru un tip de ordine nem­țească într-o societate în care încălcarea regulilor a devenit normă și arbitrariul un loc comun nu trebuie subestimată. Le­gă­turile sale speciale cu Germania sunt un alt atu solid, lucru important în aceste vre­muri tulburi. În fine, deși Klaus Johannis nu stârnește valuri de entuziasm aproape ni­căieri în „zona dreptei“ (nici măcar prin­tre liberali!), el are totuși un mare avantaj: nici nu este rejectat masiv de către elec­to­ratul din cele câteva bazine electorale com­ponente ale acesteia. Or, acesta este un as­pect esențial în economia bătăliei pre­zi­dențiale din acest an. Dintre celelalte nu­me prezidențiabile vehiculate în prezent doar M.R. Ungureanu mai are acest atu. Emil Boc, Crin Antonescu sau Ele­na Udrea se lovesc de an­tipatii ac­cen­tuate pe anu­mite seg­mente consistente din zona drep­tei, ceea ce face aproa­pe im­posibilă o coagulare a ale­gătorilor în jurul lor.

Dar, dincolo de astfel de ana­­lize abstracte, de fapt, știm destul de puține lu­cruri des­pre d-l Johannis. Iar, pe zi ce trece, în ceea ce îl pri­veș­te, pățim ca în cazul ta­blou­rilor: vă­zute de departe arată mai bine. Primarul Sibiului pare cu atât mai atră­gător din punct de vedere electoral, cu cât e ținut mai departe de lumina re­flec­toarelor. Sta­tutul de mare speranță, enig­matică, aproa­pe providențială îl prinde cel mai bine.

Dar această strategie a mers până acum. Nu mai poți juca la fel dacă te decizi să-l scoți în arenă, în chip oficial, pe can­di­da­tul prezidențial Klaus Johannis. Profilul acestuia trebuie să capete, și încă repede, o identitate mult mai bine conturată. Un prieten îmi spunea recent că pentru el e neclar cum să interpreteze declarațiile sa­le publice atât de „economicoase“. Ca pe o dovadă că avem în față un om serios, ca­re preferă să facă mai degrabă decât să vor­bească sau, dimpotrivă, pe cineva care de fapt nu are mare lucru de spus. Apoi, cât de dispus este Klaus Johannis să se ba­tă cu mașinăria PSD. Este poate punctul cel mai important din fișa postului de can­di­dat din perspectiva alegătorilor pe care se bazează. Nu trebuie să o facă neapărat ca Tra­ian Băsescu, ale cărui derapaje din anu­mite declarații publice nu sunt nea­părat bune de dat exemplu, dar nici nu se poate ascunde în spatele unor „tăceri“ evazive.

Dacă ne luăm după prestația liderului li­be­ral la prima sa apariție publică sem­ni­fi­cativă din acest an (la B1 TV), semnalele nu sunt tocmai încurajatoare. O primă pro­blemă este aceea că nu a fost dispus să se distanțeze de evenimentele din vara lui 2012 care au provocat reacții ne­ga­tive se­vere, inclusiv în spațiul politic și me­diatic german de care primarul Sibiului este atât de legat. Putea să o facă fără pro­ble­me. Spre deosebire de Crin Antonescu, el nu a fost implicat în desantul asupra statului de drept. Faptul că a decis să cau­ționeze și el explicit demersul USL nu poa­te să fie privit decât cu multă suspiciune într-o parte a societății fără suportul că­re­ia nu are nici o șansă să devină președinte.

În al doilea rând, d-l Johannis s-a arătat convins că nu vor fi niciun fel de pro­ble­me legate de corectitudinea alegerilor. Or, ca să spui așa ceva trebuie să fii fie ipocrit, fie de-a dreptul naiv. Nu mai e un secret pentru nimeni cum arată în realitate lu­crurile din acest punct de vedere, mai ales în zonele rurale din județele „roșii“. O minimă îngrijorare și o trimitere la ini­ția­tiva care deja există, aceea a unei alianțe a opoziției pentru alegeri corecte, ar fi fost cu siguranță un răspuns mai inteligent.

În fine, la fel de neinspirată a fost și de­ta­șarea cu care a vorbit, într-o manieră teh­nică, despre alegerile din toamnă ca des­pre o competiție a partidelor care doresc să utilizeze cursa prezidențială pentru a-și spori suportul electoral, ceea ce înseamnă, concluziona Klaus Johannis, că șansele ca „dreapta“ să prezinte un front comun în cursa prezidențială sunt extrem de mici. Din nou, nu este deloc ceea ce ar fi dorit să audă o bună parte dintre potențialii săi susținători, pentru că asta înseamnă o victorie aproape sigură a PSD, un pas de­cisiv către acapararea totală a statului de către partidul lui Victor Ponta.

Dacă suntem îngăduitori, putem pune ast­fel de declarații nefericite pe seama lipsei de experiență politică la nivel național. În­să un astfel de bagaj cu poziții discutabile și îndoieli serioase privind capacitatea sa de a performa în dezbateri electorale di­rec­te, decisive pentru o cursă prezi­den­ția­lă ridică tot mai multe semne de întrebare în legătură cu viabilitatea soluției Klaus Jo­hannis drept contrapondere solidă la Vic­tor Ponta pentru Cotroceni.