de Alexandru Lăzescu

„Trump poate fi una dintre acele figuri din istorie care apare din cînd în cînd pentru a marca sfîrșitul unei epoci și pentru a o forța să renunțe la vechile sale certitudini”, spunea Henry Kissinger în 2018.

Sub impactul atrocităților asociate celui de-Al Doilea Război Mondial și mai ales al Holocaustului, gînditori liberali ca Karl Popper, autorul extrem de influentei cărți apărute în 1945, „Societatea deschisă și dușmanii săi”, au avansat ideea că regimurile fasciste responsabile pentru ceea ce s-a întîmplat au fost un produs a ceea ce Popper a numit o societate tribală, „închisă”, caracterizată de supunerea față de autoritate și subordonarea individului față de colectivitate, elemente care fac ca aceste societăți să tindă către naționalism, autoritarism sau totalitarism. Remediul propus de Karl Popper era „societatea deschisă”, în care totul era deschis întrebării critice, falsificării empirice, relativizării adevărului, prin respingerea identității naționale, religiei și transcendenței.

În perioada postbelică am asistat în Occident la trei proiecte interconectate: deschiderea progresivă a societăților prin deconstrucția normelor și a frontierelor, consolidarea statului managerial și hegemonia ordinii internaționale liberale. Numai că în loc să producă o lume utopică a păcii și progresului consensul „societății deschise” au condus la declinul civilizației occidentale.

Evoluțiile asociate apariției lui Donald Trump și ascensiunii curentelor anti-globaliste, anti-Davos, de pe continent au în centru respingerea conceptului de „societate deschisă” si revenirea la valorile tradiționale într-un context în care Occidentul a devenit vulnerabil în fața nucleului puterilor revizioniste, avînd în frunte China și Rusia, la care se adaugă în parte și alte țări din grupul BRICS, a carei pondere în PIB-ul global a depasit-o pe cea a țărilor din G7.

Atasez în Comentarii un articol pe această temă publicat în revista „22”