de Alexandru Lăzescu

Klaus Iohannis pare să se încadreze bine în grila de criterii pentru poziția de secretar NATO într-un moment extrem de complicat pentru Occident; dacă are și calitățile necesare, iată o întrebare la care e dificil de răspuns.

Viitorul NATO și soarta securității europene sunt fundamental legate de soarta războiului din Ucraina, mai precis de felul în care se va tranșa confruntarea dintre Occident și Rusia (unde Vladimir Putin își oferă un nou mandat de 6 ani. Și nu oricum, ci cu un scor record de 87 de procente, conform unui exit-poll). În fapt, un deznodământ al conflictului care va fi perceput de restul planetei drept un succes al Rusiei, va avea probabil reverberații globale majore, deloc favorabile din punctul nostru de vedere.

Realitatea este că NATO traversează o perioadă delicată chiar dacă aderarea Finlandei și a Suediei a dus la o consolidare a flancului în regiunea Mării Baltice unde Estonia, Letonia și Lituania sunt într-o poziție vulnerabilă în raport cu Federația Rusă. Sunt însă destule tensiuni interne privind natura și dimensiunea sprijinului pentru Ucraina în care sunt implicate între altele Franța, Germania, Marea Britanie, chiar dacă recenta reuniune de la Berlin a așa-numitului triunghi Weimar (Germania, Franța, Polonia) a încercat să ofere public o imagine de unitate. Există de altfel tensiuni serioase chiar în interiorul coaliției de guvernare de la Berlin. Pe fondul unei diminuări constante a sprijinului public din Germania pentru sprijinirea Ucrainei, cancelarul social-democrat Olaf Scholz, al cărui partid a pledat tradițional pentru o relație privilegiată cu Moscova, se opune livrării de rachete Taurus Kievului spre nemulțumirea celorlalte două partide din coaliție și a opoziției creștin democrate.

Continuarea, aici.