de Alexandru Lăzescu

Dacă nu se va ajunge la o sentință cu exe­cu­tare la recursul procesului lui Liviu Dragnea, avem toate șansele ca după 11 octombrie să consemnăm o situație inedită, cu un prim-mi­nistru trimis în judecată într-un proces penal și cu liderul celui mai important partid po­litic din țară – cel care con­trolează guvernul, ma­jo­ri­ta­tea structurilor din aparatul administrativ la nivel central și local și cea mai mare parte a regiilor și organismelor in­fluente de reglementare și control – condamnat, chiar da­că cu suspendare, pentru fraudă electorală la referendumul din 2012. Și mai trebuie făcute încă două observații: 1) nu am mai auzit, ca în trecut, voci externe care să ia poziție față de astfel de situații; 2) se va statornici astfel impresia în rândurile activului de partid, și nu doar cel pesedist, că nu e obli­gatoriu ca problemele penale ale liderilor să-i elimine pe aceștia de pe eșichierul politic.

În actualul context european și internațional, este tot mai puțin probabil ca problema sta­tului de drept și a justiției din România să mai reprezinte o mare preocupare de acum îna­inte pentru actorii occidentali care în trecut au fost foarte activi pe aceas­tă direcție. Crizele majore cu care se confruntă vechiul con­tinent, de la aceea a zonei euro la conflictul din Ucraina și mai ales la problema mi­grației, cu toate terminațiile ei din Orientul Mijlociu, au confiscat aproape în în­tre­gime disponibilul de atenție al liderilor din principalele can­celarii occidentale. Când este pus în discuție chiar viitorul UE în ac­tuala formulă, e greu de crezut că acest gen de subiecte își vor mai găsi un loc pri­vilegiat pe agenda europeană. Iar impactul asupra evo­luțiilor politice interne ar putea fi unul semnificativ.

Profitând de vidul de putere existent în acest moment în PSD, cu un Victor Ponta în pos­tura de figurant, Liviu Dragnea are toate șan­sele ca, în ciuda situației sale juridice precare, să obțină, prin votul direct al membrilor de partid, o legitimitate de care nu s-au bucurat niciunul dintre ultimii președinți PSD. De pe această platformă, controlul său asupra ca­binetului, condus formal de Victor Ponta, nu poate decât să se extindă. În aceste condiții, e puțin probabil ca Dragnea să-și dorească o schimbare a premierului. Mai ales pentru că știe că situația sa juridică nu-i permite să ocu­pe el poziția de șef al guvernului. Așa că, pro­babil, îi convine situația actuală în care la Pa­latul Victoria stă în capul mesei o marionetă politică. Cum șansele ca moțiunea de cenzură introdusă de PNL să treacă sunt minimale, Vic­tor Ponta are asigurat mandatul de pre­mier, cel puțin până februarie 2015. Singura vulnerabilitate reală după această dată ar fi o basculare a lui Gabriel Oprea. Însă nici marja de joc a acestuia din urmă nu este neapărat generoasă. E discutabil că UNPR va putea de­păși singur pragul electoral, așa că și el și par­tidul său au nevoie de o „rachetă purtătoare“. Și cine altcineva decât PSD ar putea juca acest rol?

De partea cealaltă, PNL ar putea lua în calcul o eventuală alianță postelectorală cu UNPR, însă și pentru liberali, și pentru Cotroceni va­rianta cu Gabriel Oprea prim-ministru ar fi una extrem de costisitoare în plan politic. Spre de­osebire de cel al PSD, o parte a elec­toratului potențial al PNL este sensibil mai intolerantă față de acest tip de compromisuri. Nu e vorba neapărat de zona de sprijin tra­dițională a par­tidului, însă problema liberalilor este că, în ca­zul unei bătălii doar la nivelul rețelelor elec­torale și al nucleelor dure, pierd la pas în fața PSD. Numai o mobilizare a seg­mentului su­plimentar de alegători care i-a adus în trecut victoria lui Traian Băsescu și, ul­tima oară, lui Klaus Iohannis le poate asi­gura succesul elec­toral. Or, acest electorat es­te mult mai pre­tențios și mai sensibil la ceea ce consideră a fi compromisuri politice inac­ceptabile.

Tocmai această ultimă observație face ca peisajul electoral autohton să fie în fapt mult mai impredictibil decât lasă impresia în pre­zent aparenta sa consolidare, cu două mari blo­curi politice: PSD și PNL. Există, încă difuz, un masiv potențial de vot antisistem. Mai ales liberalii, care par total neinspirați și nea­trac­tivi ca opoziție în momentul de față, sunt vul­nerabili din acest punct de vedere. Rămâne de văzut dacă cele câteva formațiuni mai mici existente în prezent vor putea coagula în viitor o formulă de alianță (context în care Traian Băsescu poate juca un rol semnificativ) sau vor rămâne în continuare fragmentate, lăsând terenul de joc sub controlul actorilor politici tradiționali.

Articol aparut in Revista 22