OraNoua.ro
Publicat în 11 noiembrie 2015, 18:37 / 277 elite & idei

Alexandru Lăzescu: Revoluția străzii – așteptări, riscuri, consecințe

Alexandru Lăzescu: Revoluția străzii – așteptări, riscuri, consecințe

de Alexandru Lăzescu

Am auzit foarte des în ultima vreme expresii de genul “strada vrea asta” sau “strada nu e de acord cu aia”. Cînd vine vorba de a descrie “strada” ne lovim de acelasi timp de generalizare forțată ca și atunci cînd vorbim despre Occident fără a țint cont de faptul că în interiorul acestui spațiu există puncte de vedere foarte diferite, de exemplu în cazul crizei migrației sau în privința raporturilor cu Rusia. În fapt mulțimea care s-a aflat în stradă, la București și în țară, e foarte eterogenă. Sunt fără îndoială mulți oameni de bună credință, unii dintre ei sofisticați, cu principii solide și revendicări raționale și justificate. Dar în egală măsură sunt și destule frustrări individuale care și-au găsit acum un spațiu de exprimare, am văzut și oameni din galeriile unor cluburi de fotbal (despre care se crede că ar fi influențate de serviciile secrete), sunt și personaje cu agende ideologice extreme, de stînga sau de dreapta. Sunt și unii ca Nicușor Dan, un om în general apreciat dar care nu a rezistat tentației de exploata protestele în folos propriu instalînd corturi pe care stătea scris“Nicușor Dan are un plan”. Nu știu dacă e neapărat un gest condamnabil așa cum afirmă unii dar iată cum, așa cum era și de așteptat, încercările de capitalizare a protestelor au început să devină vizibile. În fine, sunt și alții pentru care este doar “cool” să mergi la protest.

Și dacă vorbim de potențialii beneficiari tocmai am văzut cum s-a născut formal și a devenit și destul de vioi Partidul Noua Dreaptă. Cum, scos de la naftalină, Marian Munteanu se agită și el, iar mișcările UnițiSalvăm și Miliția Spirituală se mobilizează. După cum probabil, e greu să te îndoiești de asta, serviciile secrete rusești încearcă și ele să exploateze o situație extem de fluidă. O dovadă e un clip video care a început să fie circulat intens pe Internet care acuză șpăgile pe care politicienii le-ar fi dat pentru intrarea în NATO și UE. E o încercare vizibilă de delegitimizare a unor demersuri geostrategice fundamentale ale țării care nu face decît să servească foarte bine interesele Moscovei. E foarte posibil ca nu asta să fi avut în minte cei care au produs clipul dar “oameni de meserie” pot împinge ușor lucrurile în direcția dorită. Am văzut ce s-a întîmplat în ultima vreme nu doar la Chișinău ci și în Muntenegru (în încercarea de a dinamita integrarea țării în NATO) tot pe fondul unor mișcări de stradă.

Asta nu înseamnă că mesajul de fond, acela care cere, dacă extragem esența, o mai bună guvernare, nu este justificat. Marea problemă a României este calitatea precară a administrației și instituțiilor. În bună măsură e tot responsabilitatea politicienilor care au promovat pe bandă rulantă conduceri incompetente, au schimbat directorii unor structuri imediat după ce ajungeau la putere, singurul criteriu major fiind doar acela al loialității, nici măcar față de un partid ci față de un lider sau de un grup. Dar în general e multă neputință, nepricepere, comoditate, iresponsabilitate. Un slogan dominant al protestatarilor este“Corupția ucide”. E poate adevărat dar a pune totul pe seama corupției a devenit un soi de automatism obsesiv. Buna guvernanță ține și de alte lucruri. Iar lupta cu corupția nu se rezumă doar la ceea ce fac procurorii. E nevoie de proceduri care să blocheze încă din faza inițială tentativele de corupție fără a bloca în același timp și funcționarea eficientă a instituțiilor. Altfel spus avem nevoie și de frînă, împotriva corupției, dar și de motor dacă vrem să mișcăm altfel lucrurile în țară.

Există o mare discrepanță între discursul generic care vorbește de schimbare, cu care mai toată lumea e de acord, și disponibilitatea reală de a accepta schimbări incomode în perimetrul de activitate a fiecăruia dintre noi. Ia încercați să-i întrebați pe unii lideri sindicali dacă sunt de acord să le ceară colegilor lor să renunțe la o serie de privilegii exagerate de dragul instituțiilor în care lucrează sau de dragul societății în general! Problemele se complică enorm atunci cînd treci de la enunțarea unor principii la punerea lor în practică. Și nu e vorba doar de clasa politică, în care toată lumea trage, în mare măsură pe drept, în momentul de față. Sunt de pildă, zeci, sute de mii de oameni, în sistemul de educație. Credeți că vor fi bucuroși să accepte măsuri radicale de reformă care să le afecteze interesel? Am văzut ce s-a întîmplat atunci cînd s-au introdus criterii de performanță exigente în mediul universitar. După cum am văzut și lipsa generalizată de reacție din zona academică în cazul plagiatelor “de nivel înalt”, la Victor Ponta sau Gabriel Oprea.

S-a tot propagat, ca așa e atunci cînd oamenii nu au proprietatea termenilor, ca în România s-a pus de o revoluție datorită faptului că situația e catastrofală. Și că trebuie schimbat sistemul. În acest punct fiecare înțelege ce vrea, după cum îl duce capul. Unii cred că trebuie dați jos toți și că trebuie să purcedem imediat la ceea ce se cere în stradă, fără a ne mai încurca cu Constituția și procedurile legale obișnuite. Pe principiul că oricum la noi nu e democrație ci oligarhie. Și am văzut destule capete înfierbîntate care nu fac decît să întărîte spriritele cu sloganuri de genul “Singura soluție, încă o revoluție!” Care fac puzderie de LIKE-uri pe FB. Unii din naivitate sau din prostie, alții cu program. Tragedia de la Colectiv este dată drept dovadă pentru astfel de ăndemnuri. După această logică ar fi trebuit să se treacă, organizat, la revoluții și în America sau în Franța, unde au avut loc nenorociri similare, cam din aceleasi cauze, chiar cu mai mulți morți. E adevărat, e multă corupție în România dar totuși DNA acționează. Sunt arestări la vîrf. Iar după cum am văzut recent, chiar în Germania (scandalurile cu Franz Beckenbauer si VW), corupție este și prin alte părți. După cum politicieni corupți sunt cu duiumul si în Occident. Iată, chiar în aceste zile asistăm la procese spectaculoase în Italia. Două sunt însă diferențele esențiale: 1. indiferent de turbulențele politice instituțiile statului în general funcționează; 2. un politician compromis nu mai are nici o șansă să mai fie ales, spre deosebire de ceea ce vedem că se întîmplă adesea la noi.

Totuși, așa strîmbe cum sunt lucrurile în țară, cu destule instituții care functionează prost, nu cred că avem de schimbat complet un sistem ci trebuie să-l îndreptăm pe cel existent. Dacă prin sistem înțelegem ansamblul de mecanisme specifice democrației liberale. Fiind conștienți că asta va cere timp și, dacă ne uităm la alte țări ca Grecia, sau Italia, nu sunt minuni de așteptat într-o țară cu valorile dominante din societate (relevate de studiile sociologice) care arată așa cum arată. Tineri care nu stiu cum este în realitate o dictatură sau un sistem oligarhic autocratic se grăbesc să facă comparații năucitoare, cu România lui Ceaușescu sau chiar cu Coreea de Nord, fără a realiza că nu doar acolo ci și într-o țară precum China sau Iran (mai nou e problematic chiar în Turcia) nu ar avea nici măcar acces la FaceBook. Iar în Rusia dacă ar protesta ar risca să fi luați imediat cu duba de către poliție.

Trăsnaia cu revoluția poate fi însă costisitoare și în interior dar și în afară. Deși pericolul unei situații în care “poporul ia puterea” (după cum militează unii în stradă și pe FB) nu pare defel iminent imaginea despre România (despre care oricum se știe puțin în afară) proiectată în exterior dă senzația de catastrofă generalizată. Într-un articol recent din “The New York Times” despre protestele de stradă din țară se făcea si observația că a fost pripită decizia de integrare a României în UE. Acest gen de impresii este exact ce ne lipsește într-o perioadă în care nu e deloc clar cum vor evolua lucrurile în Uniunea Europeană și avem serioase amenințări geopolitice dinspre Rusia.

Știu, unii vor spune imediat că nu trebuie să luăm în seamă toate năzbîtiile care circula printre protestatari. Probabil că așa e. Însă trebuie să fim conștienți că suntem cumva pe muchie. Pe de o parte e nevoie de a menține presiunea publică pentru a obține modificări concrete semnificative care să ducă la un stat mai funcțional în ansamblul său. Or, așa ceva nu este posibil decît dacă se consolidează vehicule politice măcar ceva mai bune decît cele existente. De regulă competiția, inclusiv în politică, are efecte benefice. În ce măsură va fi asta posibil e greu de spus. Deocamdată nu sunt semne că măcar formațiunile alternative deja existente s-ar putea coagula într-un pol care să poată lupta eficient cu partidele tradiționale principale. Însă, pe de alta parte, trebuie să fim conștienți și de riscuri, de efectele pe termen mediu și lung care favorizează apariția printre tineri a unor curente populiste, anti-capitaliste, anti-occidentale. E un tip de retorică facilă dar atractivă care a prins prin alte părți, uitați-vă la Corbyn în Marea Britanie, și nu avem nici un motiov să credem că nu o va face si aici.

Articol publicat de Revista “22″

Ultima ora:

ObservatorOvidiu Nahoi: România, în fața unei șanse istorice. Putem face saltul spre dezvoltare?

PoliticOvidiu Nahoi: România, în fața unei șanse istorice. Putem face saltul spre dezvoltare?

EconomieDaniela Şerban: Cum va merge bursa

ExternAndreea Paul: Industria 6.0. O lecție de viziune finlandeză

SocialSorin Cîmpeanu, ales preşedinte al Agenţiei Universitare a Francofoniei

EvenimenteAntonia Colibășanu, la lansarea volumului ‘Pandemia si Economia – Ce urmează?’ de acad. D. Daianu

CulturaMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

EditorialRadu Craciun: Teoria absurdului



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe