Venirea lui Trump la Casa Albă va amplifica masiv curentele care în Europa de Vest doresc o deconectare consistentă de SUA chiar cu prețul unei apropieri față de Moscova.
DE ACELASI AUTOR
■ În lumea lui Trump, Merkel si Putin intră în aceeași categorie
■ Entuziasmul față de victoria lui Donald Trump ar putea avea o viață scurtă
■ Sfârșit de capitol pentru Pax Americana?
■ Tot frontul NATO de Sud-Est este prăbușit

O zonă de frustrare a sprijinitorilor lui Trump, exploatată abil de acesta, este aceea legată de ceea ce ei consideră a fi investiția exagerată, lipsită de reciprocitate din partea aliaților, făcută de America, în plan militar, diplomatic, financiar, pentru a menține actuala ordine mondială. De care au beneficiat mai degrabă alții, precum Germania sau Japonia. De aceea, Trump vorbește permanent despre maniera în care SUA au fost „păcălite“, spoliate și promite să pună punct acestei stări de fapt.

S-a ajuns astfel în punctul în care noul locatar de la Casa Albă vede ca perfect posibilă, chiar dezirabilă, abandonarea tuturor pilonilor instituționali care definesc actuala ordine mondială, creați cu aportul primordial al Washingtonului: aranjamentele de la Bretton Woods, Organizația Mondială a Comerțului, ONU, NATO. Sub bagheta lui Trump, America nu va mai fi interesată de alianțe militare, de acorduri de liber schimb, nici în Europa, nici în Asia, ci își va urmări doar propriile interese. Singurul domeniu de preocupare pe plan internațional pare să rămână doar „lupta împotriva terorismului islamic“, în care Donald Trump vede mult mai profitabilă cooperarea cu Putin decât cu aliații tradiționali ai Americii.

Din această perspectivă trebuie înțeleasă și maniera în care noua echipă de la Casa Albă vede rolul NATO. Au fost multe discuții în ultima perioadă pe marginea etichetei de „organizație depășită“ pusă de Donald Trump alianței. Ca de obicei, Trump nu a explicat de ce alianța e „depășită“. Însă, dacă coroborăm caracterizarea respectivă cu alte declarații, putem estima în ce fel se vede acum la Washington rolul NATO. De pildă, președintele a declarat în repetate rânduri că NATO trebuie să se concentreze pe lupta împotriva terorismului. Până la un punct, formal, asta a și făcut Alianța în Afganistan. Dar e simplist să vezi din această perspectivă rolul primordial al NATO. Nu componenta militară este importantă în acest demers. Dacă ar fi fost atât de simplu, terorismul islamic ar fi fost eradicat de mult. Principalul rol îl au serviciile secrete și mai ales bătălia care se dă pe dimensiunea culturală. NATO nu avea cum contracara niciunul dintre atacurile din ultima vreme, de la cele de la Paris și Nisa la cele de la Bruxelles, Berlin sau Orlando. Există, desigur, și alte opinii în interiorul noii administrații. Mulți își pun speranțe, de pildă, în generalul Mattis, ale cărui păreri privind NATO și Rusia sunt în totală contradicție cu cele exprimate de Trump. Dar nu trebuie uitat că direcțiile strategice ale politicii externe și de securitate se trasează la Casa Albă, nu la Pentagon.

Problema e că prioritizând lupta împotriva terorismului ca principal „rost“ al NATO, Administrația Trump pune automat în discuție chiar principiile fondatoare ale organizației enunțate, sintetic, de lordul Ismay, primul secretar general al acesteia: „Keep America in, Russia out and Germany down“. Ceea ce înseamnă că noua viziune de la Washington este că, în fond, NATO nu mai are drept misiune primordială aceea de a asigura securitatea Europei, în principal în fața amenințărilor Rusiei. Se consideră fie că această amenințare nu mai există, în ciuda celor întâmplate în Ucraina, în ciuda anexării Crimeei sau a amenințărilor constante la adresa țărilor baltice, fie că America nu mai este interesată să asigure această protecție și lasă, practic, mână liberă Rusiei în sfera sa de interes. În care, din păcate, intră în principal zona balcanică (în care Moscova are fie aliați expliciți, ca Serbia, fie se bucură de multă simpatie, ca în Bulgaria, Ungaria sau Grecia) și țările baltice.

Care sunt consecințele potențiale? Europa Occidentală, unde există un apetit redus în a construi, în plan militar, o formulă de descurajare solidă în fața amenințărilor rusești, are de ales, în urma potențialei retrageri de facto a Americii din ecuația continentală de securitate, între a-și schimba radical politica de apărare sau a negocia cu Moscova un nou aranjament de securitate în Europa care să excludă Statele Unite. Fillon, candidatul UMP în alegerile prezidențiale din Franța, care are și cele mai mari șanse de a le câștiga, un simpatizant deschis al lui Putin, a și exprimat deja această intenție. Or, în acest domeniu, rolul Franței, rămasă după Brexit principala putere militară din UE, este cel puțin la fel de important ca acela al Germaniei.

Mai există un element care nu trebuie deloc neglijat. Pe un fundal de antiamericanism oricum consistent în Europa de Vest, venirea lui Trump la Casa Albă, declarațiile sale arogant provocatoare vor amplifica masiv curentele care doresc o deconectare consistentă de SUA chiar cu prețul unei apropieri față de Moscova. Ceea ce este în acord cu viziunea gaullistă din Franța, al cărei exponent este și Fillon. În acest proces, principalele capitale europene nu vor avea probabil multe rețineri în a permite Rusiei să-și extindă influența în zona baltică și în Balcani. Demers care va fi ușurat în urma foarte probabilei reconfigurări a UE într-un nucleu dur și o zonă periferică.

Ce ar însemna concret asta nu e neapărat clar. Oricum, nu e vorba neapărat de o ocupație militară, ci de preluarea treptată a controlului asupra economiei de grupuri de afaceri apropiate Kremlinului, de cultivarea unor structuri politice și de influență favorabile Moscovei și, în general, de cultivarea unui tip de societate în care principii și valori asociate democrației liberale să fie pas cu pas trimise la periferie.

http://revista22.ro/70259803/rostul-nato-n-era-trump.html