de Alexandru Lazescu

Pentru Vladimir Putin, principala preocupare este aceea de a bloca orice eventuală apropiere a Ucrainei deUniunea Europeană, fapt care ar mina aproape letal demersul său de a construi prin Uniunea Euroasiatică o replică la UE.

Evenimentele din Ucraina sunt un punct de cotitură în arhitectura de securitate globală. Dmitri Trenin, directorulCar­ne­gie Moscow Center, scrie în The Guardian că ne confruntăm în acest moment cu cele mai pe­ri­culoase evoluții din Europa de după încheierea Răz­bo­iului Rece. „Chiar dacă nu se va ajunge la război, cri­za din Crimeea va altera probabil fundamental re­lațiile dintre Rusia și lu­mea occidentală și va de­termina schimbări în ba­lanța de putere globală.“ Anders Fogh Rasmussen, secretarul ge­neral NATO, a avertizat Rusia că acțiunile sale „amenință pacea și stabilitatea în Eu­ropa“. Sigur, sunt doar cuvinte, doar de­clarații, dar nu am mai auzit așa ceva din 1989 încoace.

Capacitatea Occidentului de a împiedica agre­siunea Rusiei pare pe moment destul de limitată, în contextul în care Moscova scoate din nou din sertar doctrina „su­veranității limitate“ din perioada so­vie­tică, cea care a stat la baza invaziei din Ce­hoslovacia. Nici argumentele utilizate (pro­tecția etnicilor ruși din Ucraina) nu sunt o noutate. Intră în categoria celor clasice la care a recurs și Hitler atunci când a in­va­dat Cehoslovacia și Polonia. Cineva ob­serva ironic, într-un mesaj transmis pe Twitter, că, până acum, singurii etnici ruși bătuți, arestați și persecutați sunt cei care s-au adunat la Moscova să protesteze îm­potriva agresiunii militare din Ucraina.

Îngrijorarea legată de protecția co­mu­ni­tăților rusofone este, bineînțeles, doar un pretext. Pentru Vladimir Putin, principala preocupare este aceea de a bloca orice even­­tuală apropiere a Ucrainei de Uniu­nea Europeană, fapt care ar mina aproape letal demersul său de a construi prin Uni­unea Euroasiatică o re­pli­că la UE. De aceea, în mo­mentul de față, prioritatea zero a Kremlinului este ace­ea de a face reversibile evo­luțiile politice în curs de la Kiev și de a forța revenirea la o administrație favorabilă Rusiei. Cum se poate obține așa ceva? Nu neapărat prin­tr-o invazie militară masivă dincolo de Crimeea, vizând teritoriul Ucrainei în ansamblu, deși nici această variantă nu trebuie exclusă cu to­tul. Însă, prin întreținerea amenințării cu o invazie, a presiunilor militare, a ins­ta­bilității, rușii vor să torpileze demersurile occidentale de a oferi sprijin economic Kie­vului, sperând că, astfel, noul guvern va face implozie și ucrainenii se vor „pre­da“ de bună voie Moscovei.

Ne întoarcem astfel la o atmosferă spe­ci­fică Războiului Rece și la logica geopolitică a secolului al XIX-lea. Criza actuală nu fa­ce decât să-i trezească la realitate pe cei care, inclusiv la noi, credeau că Rusia s-a schimbat fundamental și că lumea s-a schimbat fundamental. Din perspectiva Moscovei, acest principiu al suveranității li­mitate nu se reduce neapărat doar la țările din fostul areal al Uniunii Sovietice. Faptul că Rusia nu are capacitatea efectivă de a-l impune atunci când este vorba de state ca România sau Bulgaria, care între timp au devenit membri NATO, e cu totul altceva. La o reuniune Rusia–UE care a avut loc la Helsinki în 2007, Vladimir Pu­tin a reproșat deschis Bruxellesului că a de­cis aderarea Bucureștiului și Sofiei fără a obține acordul Rusiei.

E un element important ignorat cu de­să­vârșire la noi atunci când discutăm, in­clusiv la nivelul unor decidenți politici im­portanți, relațiile cu Rusia. Puțini par în măsură să înțeleagă gravitatea evoluțiilor din imediata noastră vecinătate, con­se­cin­țele pe termen lung din punct de vedere eco­nomic, politic și militar și cu atât mai puțin par capabili să formuleze reacții adec­vate. De aceea, avem toate motivele să ne întrebăm dacă oameni ca Ponta sau Antonescu, pentru a-i menționa doar pe cei mai proeminenți, vor fi în stare să ges­tioneze provocările unui context politic și de securitate (inclusiv din perspectiva Re­publicii Moldova) foarte diferit de cel cu care eram obișnuiți.

Nu există niciun semn că Rusia se va lăsa pe moment influențată de criticile și de­cla­rațiile liderilor occidentali. Kremlinul plea­că de la premisa că opțiunile acestora sunt sever limitate, cele militare fiind oricum în afara oricărei discuții. Iar posibilele cos­turi discutate în prezent (eliminarea Ru­siei din G8, restricții de călătorie, sanc­țiuni economice, înghețarea unor conturi bancare) sunt probabil luate în calcul la Moscova. Nu e însă clar dacă sunt luate în calcul alte efecte majore negative pe ter­men mediu și lung, mai puțin vizibile în acest moment. Noua falie Est-Vest va în­tări coeziunea transatlantică, șubrezită de dispute de tipulNSA sau pe teme co­mer­ciale, și va da un nou sens și o nouă sub­stanță unei structuri caNATO, care părea să-și fi pierdut relevanța.

În plus, și mai grav pentru ruși, Europa va accelera în perioada următoare de­mer­sul de reducere a dependenței energetice față de Rusia. Or, economia Rusiei de­pin­de masiv de sectorul energetic, care asi­gu­ră o treime din PIB și jumătate din buget! Cum Europa absoarbe în acest moment 75 de procente din exporturile de gaze na­tu­rale și de petrol ale Rusiei, impactul asu­pra Moscovei poate fi unul semnificativ. Uniunea Sovietică nu s-a prăbușit din cau­ze militare, ci din rațiuni economice. Eco­nomia Rusiei nu arată nici astăzi prea bi­ne. Dacă excludem exportul de energie și materii prime, puține sunt segmentele per­formante, competitive pe plan in­ter­na­țio­nal. O lecție pe care un Vladimir Putin aro­gant, sfidător și excesiv de încrezător pare să o ignore.