de Alexandru Lăzescu

Cu un front occidental subminat de interese meschine, agenda revizionistă agresivă promovată de ruși și de chinezi nu are cum să nu fie pe val.

În mass-media românești, Occidentul este în general luat la pachet, ca și când ar vorbi pe aceeași voce și ar avea aceleași in­terese. Când intri în de­ta­lii, lucrurile se văd mai nu­anțat. Există destule exem­ple de acțiuni, în politica externă, dar nu numai, în ca­re abordările concrete nu au fost nea­pă­rat la ni­velul principiilor. De pildă, pentru a nu su­pă­ra Bei­jin­gul, Guvernul Ca­meron nu a avut niciun fel de reacție față de marile manifestații prodemocrație de la Hong Kong, deși de­monstranții nu cereau nimic altceva decât aplicarea prevederilor tratatului semnat între Marea Britanie și China în 1997. Mai mult, Londra nu a reacționat nici măcar atunci când, de o manieră umilitoare, unei delegații parlamentare britanice i s-a interzis intrarea în Hong Kong.

Însă, cu toate acestea, construcția ins­tit­uț­i­onală și tipul de politici promovate la ni­vel internațional de ceea ce numim „lu­mea occidentală“, sub bagheta Washing­tonului, după cel de-al doilea război mon­dial, au fost de departe cele mai generoase și mai productive din întreaga istorie a omenirii. Chiar dacă vor exista în con­ti­nuare diferențe enorme în ceea ce privește nivelul de trai la nivel mondial, în ultimii 25 de ani PIB-ul global s-a dublat, iar nu­mărul celor aflați sub pragul de sărăcie s-a înjumătățit. O dovadă clară a faptului că modelul de guvernanță promovat de Oc­cident este unul funcțional.

În ciuda acestor elemente pozitive, actuala ordine mondială se află în acest moment sub asaltul a două mari puteri revizioniste, fiecare în felul ei, Rusia și mai ales China. Prima, cu o forță economică relativ mo­des­tă (PIB-ul Rusiei este comparabil cu cel al Italiei, iar dependența de sectorul ener­getic este masivă), mi­zează pe forța militară și pe arsenalul im­portant de ogi­ve nucleare pentru a forța schimbarea aranjamentelor de se­cu­ri­ta­te din Europa. China, chiar dacă se înar­mează și ea în ritm acce­le­rat, mizează mai ales pe for­ța economică și pe enor­me­le resurse de bani de care dis­pune (rezervele sale mo­netare sunt es­ti­mate la 3,8 mii de miliarde de dolari). Ambele au însă același țel: să „de-americanizeze“ lumea contemporană. Un analist chinez era de părere că Bei­jin­gul va face tot ce îi stă cu putință pentru a schimba actuala ordine mondială, chiar dacă asta ar costa China în plan economic. Cu toate că, din acest punct de vedere, Ru­sia și China sunt de aceeași parte a ba­ricadei, iar obiectivele lor, pe termen me­diu cel puțin, sunt complementare (Mos­cova vrea să rupă coeziunea transatlantică îndepărtându-i pe americani din Europa, în timp ce chinezii vor să-i îndepărteze din Asia), e puțin probabil ca alianța lor să devină una de cursă lungă, din cel pu­țin două motive: 1) diferența masivă de forță economică în favoarea Chinei; 2) de­balansarea demografică uriașă din zona si­beriană la granița dintre cele două țări.

Dar ce ar însemna în termeni practici o lu­me de-americanizată? În plan economic, erodarea semnificativă a influenței occi­den­tale va avea efecte negative concrete asu­­pra nivelului de trai, în special în Eu­ropa. Din alt punct de vedere, s-ar reveni la o lu­me a sferelor de influență, în care țările din spațiul pe care îl controlează Mos­cova sau Beijingul vor trebui să se sub­ordoneze acestora. Unii se vor grăbi să spu­nă că asta se întâmplă și acum cu SUA. Da, in­fluența americană există, dar în țările res­pec­tive sunt alegeri libere, mass-media in­dependente și nimeni nu le pe­nalizează în vreun fel, politic, di­plo­matic sau militar, dacă iau decizii care ne­mulțumesc Wa­shing­tonul. Spre com­pa­ra­ție, doar la simpla do­rință a Republicii Mol­dova de a se apropia de UE (nu și de NATO!), Kremlinul a blo­cat imediat ex­porturile de vin și produse alimentare. În timp ce alte țări vecine Ru­siei s-au văzut amenințate cu blocarea li­vră­­rilor de ener­gie sau cu agresiuni ciber­ne­­tice sau chiar militare în zona granițelor.

Preşedinţii Rusiei, Vladimir Putin, şi al Chinei, Xi Jinping, sărbătorind cu vodcă semnarea unui tratat legat de livrările de gaz (21 mai 2014, Shanghai).

Ei bine, agenda revizionistă a căpătat zi­le­le trecute o solidă tracțiune simbolică cu spri­­jin dintr-o zonă neașteptată: chiar din in­teriorul lumii occidentale. Și chiar din par­tea unei țări considerate a fi unul din­tre cei mai fermi aliați ai SUA: Ma­rea Britanie. E vorba de decizia Londrei de a par­ticipa, în ciuda opoziței deschise a Wa­shing­to­nu­lui, la înființarea unei bănci, AIIB, dominate de chinezi. Ime­diat după asta, o serie de țări eu­ro­pene, până atunci re­ti­cen­te, pre­cum Ger­mania, Franța, Italia, au decis să facă ace­lași lucru. În teorie, aceas­tă bancă ar ur­ma să finanțeze pro­iecte de in­fra­struc­tură, mai ales în Asia. În realitate, Bei­jingul o va utiliza pentru a-și sprijini clientela po­litică externă și pentru a da de lucru com­paniilor chi­ne­zești care au pro­bleme de supracapacitate de producție, în condițiile în care marile pro­iecte de in­frastructură pe plan intern s-au cam ter­minat. Iar asta o va face și pe banii țărilor occidentale ca­re vor deveni acționarii AIIB. Iată cum, pe cât de scru­pu­loși sunt europenii când e vor­ba de do­cu­mente de poziție și discuții despre prin­ci­pii legate de țări ca Ro­mânia (ceea ce nu e deloc un lucru rău!), pe atât de „fle­xibili“ devin atunci când e vorba de China.

Chiar și în cazul Rusiei, unde încălcarea unor principii considerate fundamentale în Occident se face la vedere, devine tot mai anevoioasă adoptarea unui front eu­ro­pean comun. În timp ce Moscova săr­bă­to­rea cu mare pompă un an de la anexarea Crimeei, liderii europeni aveau mari pro­bleme să se pună de acord în privința sanc­țiunilor împotriva Kremlinului. Cu un asemenea front occidental subminat de in­te­rese meschine, incapabil să-și asume o vi­ziune globală pe termen lung, agenda re­vi­zionistă agresivă promovată de ruși și de chinezi nu are cum să nu fie pe val.

revista22.ro