OraNoua.ro
Publicat în 18 mai 2016, 17:18 / 580 elite & idei

Alexandru Lăzescu: Soluţii pentru TVR

Alexandru Lăzescu: Soluţii pentru TVR

de Alexandru Lăzescu

Discuția publică despre TVR e viciată de idiosincrazii, pasiuni politice combinate cu interese personale, informații eronate, jumătăți de adevăr și conflicte interne descărcate în mass-media.

Despre TVR se vorbește, de regulă, atunci când este demis sau ales un nou Consiliu de Administrație, lucru care s-a întâmplat de șapte ori în ultimii 11 ani (în afara pri­mului PDG, niciunul dintre ceilalți nu a terminat man­datul la termen) sau ori de câte ori izbucnește un scan­dal. Ultimul fiind cel cuEurovisionul 2016 din care România a fost eliminată din cauza datoriilor de 15 mi­li­oane euro pe care TVR le are la EBU, organizatorul con­cursului. Cazul cu pricina a stârnit controverse și a captat oarecum aten­ția presei, dar nu a provocat vreun cu­tremur la nivelul opiniei publice. Un con­curs muzical nu stârnește, la urma urmei, mari pasiuni. Cu totul altfel ar fi stat lu­cru­rile dacă românii nu ar fi putut urmări la TVCampionatul European de Fotbal, cu atât mai mult, cu cât ne-am calificat, pen­tru prima dată după opt ani, la un astfel de turneu final. Iată însă că fanii pot ră­su­fla ușurați. Pro TV tocmai a anunțat că va transmite, din 10 iunie, 23 de meciuri din Franța, începând cu meciul de deschidere, în care România va întâlni țara gazdă.

 

E o veste bună pentru public, dar și pen­tru guvern, pentru politicieni în general, care răsuflă astfel ușurați. Nu se mai văd puși sub presiune pentru a rezolva pro­ble­mele financiare ale televiziunii publice în relația cu EBU (care deține drepturile de transmisie și pentru competiția în cauză, dar și pentru Olimpiada de la Rio). E în­să, în același timp, o veste proastă pentru TVR, care spera, din contra, că acest tip de presiune publică putea crea, în sfârșit, un context favorabil pentru rezolvarea unui blocaj financiar generalizat, pe care nu are cum să-l gestioneze de una singură.

 

Discuția publică despre TVR este viciată, de multă vreme, de idio­sin­crazii, pasiuni politice com­binate cu interese per­so­na­le, informații eronate ames­tecate cu jumătăți de ade­văr și conflicte interne des­cărcate în mass-media. De pildă, speculațiile legate de mizele imobiliare, care cir­culă intens în spațiul pu­blic, nu au nicio bază reală. Terenul și clădirile din Calea Dorobanți sunt în fapt proprietatea statului, mai pre­cis a Ministerului de Finanțe. Asta nu în­seamnă nicidecum că instituția nu trebuie reformată în profunzime. TVR este gre­va­tă în esență de același gen de probleme pe care le-am văzut ieșind violent la su­pra­față în cazul scandalului de la Opera Ro­mâ­nă. Probleme pe care le regăsim mai peste tot în instituțiile publice de cultură, în teatre, filarmonici, muzee. Și nu doar acolo. Însă, tocmai de aceea, o reformare reală a acestora nu se poate face exclusiv din interior. Fără intervenția politicului, la nivel de guvern și de parlament, și fără un sprijin din partea opiniei publice, este practic imposibilă.

 

Unul dintre refrenele constante legate de TVR este acela că problemele sale ar putea fi rezolvate dacă instituția ar fi depolitizată și ar fi instalat la conducere un ma­na­ge­ment profesionist. În realitate, când se dis­cută despre maniera concretă în care s-ar putea face aceste lucruri, nu se livrează de­cât niște generalități. Soluții de tipul celor care vorbesc despre desemnarea unor reprezentanți ai unor ONG-uri în Consiliul de Administrație nu garantează defel, da­că e să ne uităm prin peisajul și el destul de controversat al societății civile, numiri mai fericite decât cele făcute în sistemul actual. În plus, dacă e să fim corecți, ma­niera în care TVR tratează jurnalistic eve­ni­mentele este totuși printre cele mai echi­librate din peisajul media actual. Iar în ceea ce privește managementul, e greu de văzut ce minuni ar putea face cineva, ori­cât de profesionist ar fi în domeniu, în con­dițiile în care conducerea instituției s-ar schimba, în medie, la mai puțin de doi ani și consiliile de administrație ar avea, în unele cazuri, aproape jumătate dintre membri proveniți din rândul angajaților. Adăugați condiționările impuse prin le­gislația muncii (din 2000 încoace, practic mai toți salariații TVR concediați de-a lun­gul vremii s-au reîntors în instituție în ba­za unor decizii judecătorești care au dis­pus și acoperirea integrală a drepturilor sa­lariale pentru perioada respectivă) și con­tractele colective de muncă.

 

Problemele financiare actuale ale TVR nu se pot rezolva în afara unei soluții care să pre­vadă o creștere a taxei TV. Chiar în li­mi­tele stricte ale unei ajustări, firești, la in­dicele de inflație (taxa a rămas aceeași din 2000 încoace), așa cum s-a întâmplat, de pildă, în cazul prețului la utilități. Acest lucru se poate face relativ simplu, prin­tr-o hotărâre de guvern. Problema e în­să de na­tură politică. Imaginea proastă a TVR în spa­țiul public face ca o astfel de decizie să fie extrem de nepopulară. Și atunci, poli­ti­cienii se ascund cu capul în nisip, sperând că problemele se vor rezolva de la sine. Ceea ce e absurd. În mod evident, TVR are nevoie de reforme radicale. La fel după cum trebuie lămurite decizii discutabile, cu implicații financiare, luate în trecut. Dar asta nu se poate face decât în cadrul unui pachet de măsuri care să cuprindă un nou cadru instituțional (Legea 41, cu care se operează acum, datează din 1994, când peisajul audiovizual era cu totul di­ferit) care să prevadă, între altele, in­ter­vale periodice (10 ani în cazul BBC) la care să fie revizuite obiectivele de misiune pu­bli­că și de management ale instituției, dar și o finanțare corespunzătoare (taxa TV din România este de cel puțin 4-5 ori mai mi­că decât cele din Serbia, Ungaria sau Ce­hia!). Asta dacă se consideră că țara mai are nevoie nu neapărat de TVR în forma ac­tua­lă, ci de o televiziune publică. Dacă ne ui­tăm peste tot în jurul nostru în Europa, sau chiar mai departe, de pildă, la Coreea de Sud, răspunsul ar trebui să fie pozitiv.

revista22.ro

Ultima ora:

ObservatorRobert Lupițu: Ursula von der Leyen și Keir Starmer au adoptat o declarație comună pentru întărirea cooperării strategice UE – Marea Britanie, inclusiv prin organizarea de summit-uri bilaterale

PoliticNicolae Ciucă, întâlnire cu reprezentanții comunităților evreiești din mai multe țări: România trebuie să fie patria tuturor cetăţenilor săi, indiferent de etnie, credinţă sau limbă

EconomieLucian Croitoru: Cum am pregătit noi viitoarea recesiune

ExternRobert Lupițu: Ursula von der Leyen și Keir Starmer au adoptat o declarație comună pentru întărirea cooperării strategice UE – Marea Britanie, inclusiv prin organizarea de summit-uri bilaterale

SocialLigia Deca promovează sportul în școli, cu ajutorul marilor campioni români

EvenimenteRadu Magdin va vorbi la Viitorul afacerilor de familie în România – Ediția a III-a, 03 octombrie 2024

EditorialAlexandru Grumaz: Europa, incapabilă să răspundă celor două crize – Ucraina și Orientul Mijlociu

CulturaCristina Popescu: Cultura. De la tradiție la societatea informațională



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe