de Alexandru Lăzescu

Caracteristica majoră care diferenția în trecut regimurile comuniste de cele autocratice de dreapta era aceea că primele erau totalitare, în sensul în care doreau să controleze viața populației în cele mai mici detalii. Cu mici excepții, pur și simplu nu puteai exista în afara statului. Acesta era cel care aloca slujbe și reglementa ce și cum trebuia să se producă. Cele autocratice de dreapta puteau fi represive, brutale, după cum s-a întâmplat de pildă în Chile sau Argentina, dar în general nu își propuneau să creeze un „om nou”, nu se amestecau în viața privată atâta vreme cât persoanele respective nu se implicau în activități politice ostile la adresa regimului.

Nu e ceva ce ar trebui să aplaudăm, dar, așa ca o observație, stânga politică și intelectualii de stânga din Occident au privit întotdeaua diferențiat crimele de care se fac vinovate regimurile autocratice de dreapta, pe care le-au condamnat vehement permanent, și cele comuniste peste vina cărora au trecut mult mai discret, deși acestea din urmă au pe conștiință aproape o sută de milioane de victime, în Rusia lui Lenin și Stalin, în China lui Mao sau în Cambodgia lui Pol Pot. Apoi, chiar dacă nu e o scuză pentru reprimarea brutală care a urmat loviturii de stat din Chile împotriva lui Salvador Alende, trebuie totuși remarcat că reformele introduse de generalul Pinochet au făcut din Chile cea mai performantă economie din America de Sud. În deplin contrast cu ruina în care a fost adusă Venezuela de regimurile de stânga corupte și brutale Chavez și Maduro.

Ce e îngrijorător e că și în spațiul occidental autoritățile par tot mai mult tentate să meargă pe același drum. Dacă la sfârșitul secolului al XIX-lea, la apogeul Imperiului Britanic, bugetul acestuia era de circa 10% din PIB, acum în multe cazuri se ajunge la bine peste 50%. Autoritățile, naționale sau cele de la Bruxelles, nu par să scape nici un prilej să reglementeze cam tot ce mișcă, în economie, în spațiul privat, în sistemul bancar și acum, mai nou, și în spațiul online. Din acest punct de vedere perioada pandemiei a fost un test pentru autorități care au văzut că dacă apeși pe pedalele emoționale potrivite, pericolul mortal reprezentat de Covid sau așa-zisa amenințare existențială a schimbărilor climatice, cea mai mare parte a populație nu numai că e dispusă să respecte disciplinată ordinele oficiale, dar îi și condamnă agresiv, vehement, pe cei care o fac. Metoda utilizată de politicieni și aparatul de stat, care nu se bucură de o mare credibilitate în spațiul public, este să facă apel la experți. Și nu e deloc clar dacă nu va fi uitat până la viitoarea criză faptul că, iată, se vede acum, cât de mult s-au înșelat de pildă aceștia în timpul pandemiei.

Continuarea, aici.