de Alexandru Lăzescu

Administrația americană pare dispusă să le spună rușilor că ar putea deveni mai flexibilă în chestiunea Ucrainei, la schimb cu un sprijin al Moscovei, care întreține relații bune și cu regimul Assad din Siria, și cu Teheranul, pe cealaltă direcție.

Între 15.000 și 20.000 de oameni au de­mons­trat sâmbăta trecută la Chișinău pentru reu­ni­fi­carea cu România. Deși se apreciază că, în ansamblul populației, curentul unionist nu de­pășește astăzi 20 de pro­cen­te, nu este deloc exclus ca sprijinul să crească în timp. Două sunt motivele. Primul: frustrarea în creștere a părții de electorat care a votat la ultimele alegeri frontul pro­european pentru a constata că în final s-a ajuns la o for­mulă de guvern minoritar, fă­ră Partidul Liberal, cel mai pro­românesc, care se ba­zea­ză pe sprijinul comuniștilor, cu un prim-ministru, Chiril Gaburici, destul de controversat. Al doilea motiv: șansele reale de integrare europeană pentru Republica Mol­dova au devenit extrem de palide. De pildă, la Berlin, până recent unul dintre principalii sus­ținători ai Chișinăului, interesul pentru Re­pu­blica Moldova a scăzut brusc. Poate fi și o re­ac­ție la maniera în care s-a constituit ac­tu­a­lul guvern și la manevrele politice prin care Iurie Leancă a fost eliminat ca variantă de prim-ministru, dar aceasta nu are cum să fie singura explicație.

Aceleași semnale le-a primit și Georgia, care spe­ra ca la viitorul summit de la Riga, dedicat Parteneriatului Estic, să primească același gen de aranjament în privința vizelor pe care l-a primit Chișinăul anul tre­cut. De­o­camdată, georgienii au fost in­formați că decizia în această privință a fost amâ­nată. La fel cum, la summitul NATO din 2014 de la Cardiff, nu li s-a ofe­rit nici un fel de pers­pec­ti­vă de integrare în organizație.

Explicațiile nu sunt greu de in­tuit. Pentru Moscova, sum­mi­tul de la Riga are un caracter antirusesc, așa că a declarat că reacția Rusiei va fi una „fer­mă și principială“. Iar Uniunea Europeană, fără să o spună explicit, pare să accepte cel puțin o parte dintre liniile roșii trasate la Krem­lin. Dezamăgirea față de lipsa de gesturi concrete din partea Bruxellesului produce de­ja efecte la Tbilisi. Deși două treimi din po­pu­lație încă sprijină demersul de integrare în spa­țiul occidental, numărul celor care optează pen­tru Uniunea Euroasiatică s-a dublat în ul­timul an, ajungând la 31 de procente.

Realitatea este că replierea Occidentului în re­lația cu Rusia pare din ce în ce mai probabilă. Există o opoziție în creștere în UE față de pre­lungirea sancțiunilor la adresa Rusiei. În plus, un semnal pe această direcție a venit zilele tre­cute și de la Washington: neașteptata în­tâlnire de la Soci a lui John Kerry cu Serghei La­vrov și Vladimir Putin. Venit la puțin timp du­pă ce secretarul general al NATO, Jens Stol­tenberg, acuza Kremlinul că „încalcă fla­grant“ Acordul Minsk 2, livrând armament greu „re­be­lilor“ din estul Ucrainei, eve­ni­men­tul a fost vă­zut de majoritatea observatorilor drept un suc­ces al lui Vladimi Putin. „Pentru Ru­sia, victoria a venit la trei zile după Ziua Victoriei, sub forma vizitei secretarului ame­rican John Kerry la Soci. O interpretare larg acceptată este aceea că e vorba de un sem­nal de ce­dare din partea americanilor, o ra­mu­ră de măslin întinsă de președintele Oba­ma și o re­cunoaștere a faptului că Rusia și liderul aces­teia sunt prea importanți pentru a fi ig­no­rați“, scria The New York Times, un co­ti­di­an care, de regulă, îl sprijină pe Barack Obama.

De aceea, nu e deloc surprinzătoare sa­tis­fac­ția rușilor. Discuțiile de la Soci au fost ca­rac­te­rizate de Lavrov drept „minunate“, iar de Dmi­tri Peskov, purtătorul de cuvânt al Krem­li­nu­lui, drept „extrem de pozitive“. Nu e clar da­că Moscova e doar mulțumită de câștigul de imagine datorită faptului că întâlnirile au avut loc sau chiar a obținut ceva concret. Le­gat de Ucraina și de eventuale limitări ale pre­zen­ței occidentale în partea de est a Eu­ropei, cu consecințe directe pentru țări ca Re­publica Mol­dova, Georgia și, evident, Ucraina. Pro­ble­ma e dacă Kremlinul se va mulțumi cu asta sau va considera că marchează astfel doar o victorie de etapă.

Dar de ce au dorit americanii întâlnirea de la Soci? Pentru Barack Obama, finalizarea unui acord cu Iranul pare să fi căpătat o prioritate absolută. Îl consideră un element definitoriu pentru pre­șe­dinția sa. Continuarea crizei din Si­ria și Irak, noul conflict din Yemen, care a dus la cote ex­trem de ridicate vechile tensiuni dintre Iran și țările arabe din zona Golfului, disensiunile in­terne care par să existe la Te­heran, toate pun sub semnul întrebării fina­lizarea acordului. Fap­tul că Wendy Sherman, negociatorul șef al Statelor Unite în relația cu Iranul, l-a însoțit pe Kerry la Soci e sem­ni­fi­ca­tiv din acest punct de vedere. Iată de ce Ad­ministrația ame­ricană pare dispusă să le spu­nă rușilor că ar putea deveni mai flexibilă în ches­tiunea Ucrainei, la schimb cu un sprijin al Moscovei, care întreține relații bune și cu regimul Assad din Siria, și cu Teheranul, pe cea­laltă direcție.

Din perspectivă românească, noul context re­gional complică relațiile cu Republica Mol­do­va. Perspectiva, chiar relativ îndepărtată, că ce­le două țări se vor regăsi la un moment dat îm­pre­ună în interiorul UE era una confortabilă. Pe care oricum Bucureștiul o gestiona cu des­tu­lă di­ficultate. Noua situație ar schimba abrupt lu­crurile pentru autoritățile de la Bu­cu­rești. Din perspectivă externă, dar și internă, pentru că ideea reunificării nu a fost niciodată luată se­ri­os în considerație la nivelul opiniei pu­blice au­toh­tone. Întrebarea la care va tre­bui să răs­pun­dem e dacă vom încuraja even­tualele ten­din­țe unioniste de la Chișinău sau, din con­tra, vom lua act de noua linie de separație de pe Prut?

revista22.ro