Matei Bogdan
Publicat în 16 septembrie 2025, 17:57 / 30 elite & idei

Alexandru Nazare: Interesul american se concentrează asupra unor domenii strategice -infrastructură, energie, tehnologie, sănătate

Alexandru Nazare: Interesul american se concentrează asupra unor domenii strategice -infrastructură, energie, tehnologie, sănătate

Investitorii americani sunt interesați de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie și sănătate, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care s-a întâlnit, la Washington, cu reprezentanții Departamentului de Comerț al SUA dar și cu cei ai sectorului financiar-bancar.

‘Una dintre cele mai importante întâlniri pe care le-am avut zilele acestea la Washington a fost la Departamentul de Comerț al Statelor Unite, în special cu reprezentanții Programului pentru Dezvoltarea Dreptului Comercial (CLDP) – o structură specializată care sprijină țările partenere în reforme legislative și instituționale menite să îmbunătățească mediul de afaceri, investițiile și comerțul. Întâlnirea are o relevanță aparte, întrucât marchează consolidarea dialogului cu noua administrație de la Washington, într-un context în care România nu a mai avut, în ultima perioadă, contacte oficiale la acest nivel. 

Continuarea, aici.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe