OraNoua.ro
Publicat în 5 august 2015, 18:32 / 432 elite & idei

Alexandru Nazare cere oprirea traficului pe autostrada Sibiu-Orăştie, unde este ‘risc iminent’ de pierderi de vieţi omeneşti

Alexandru Nazare cere oprirea traficului pe autostrada Sibiu-Orăştie, unde este ‘risc iminent’ de pierderi de vieţi omeneşti

Vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), fostul ministrul al Transporturilor, Alexandru Nazare, atrage atenţia că autostrada Sibiu – Orăştie se află în pericol atât de mare, încât e nevoie să se oprească traficul pentru a nu se ajunge la pierderea de vieţi omeneşti şi cere Guvernul ca marţi, în şedinţă, să găsească o soluţie pentru a interveni în cele patru locuri în care autostrada s-a deplasat.

‘Mă ocup practic de aceste tronsoane de autostradă de la începutul lucrărilor. Vin împreună cu Mihai Crăciun, reprezentant al organizaţiei non-guvernamentale ‘Construim România’ să tragem un semnal de alarmă despre felul în care au fost executate lucrările pe autostrada Sibiu – Orăştie. Această autostradă nu prezintă garanţiile necesare pentru siguranţa circulaţiei. Ne aflăm în faţa unui risc iminent, inclusiv de pierderi de vieţi omeneşti şi acest lucru trebuie să fie tratat corespunzător de Guvernul Ponta. Situaţia autostrăzii trebuie să intre pe ordinea de zi a şedinţei de guvern de mâine pentru a se găsi o soluţie, trebuie luate măsurile reparatorii absolute necesare’, a declarat Alexandru Nazare, luni, într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, corpul autostrăzii s-a deplasat în patru locuri. Mai mult, Nazare susţine că sunt peste 300 de rapoarte ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), care ‘indică nereguli sesizate pe acest tronson’.
‘Discutăm despre patru locuri în care corpul autostrăzii s-a deplasat. Au apărut pe acest tronson fisuri de zece cm care au fost doar estetic remediate şi care prezintă nişte riscuri importante. Există acte prin care constructorul informa CNADNR la acea dată că nu se poate inaugura autostrada în 2014, dar din păcate lipsa de răbdare a primului-ministru a dus la această situaţie în care toată autostrada se mişcă. Contractul a fost plătit în proporţie de 94 la sută. Sunt peste 300 de rapoarte în care CNADNR indică neregulile sesizate pe acest tronson. Îl somăm pe domnul prim-ministru să rezolve această problemă! Prin oprirea parţială sau totală a acestui tronson de drum, deoarece se poate ajunge în situaţii în care se pot pierde vieţii omeneşti’, susţine Nazare.
Mihai Crăciun, reprezentantul organizaţiei ‘Construim România’ susţine afirmaţiile fostului ministru Nazare şi spune că ‘Dealul de la Aciliu riscă să cadă peste autostradă’.
‘Salut iniţativa domnului Nazare de a trage un semnal de alarma referitor la această problema, care este ignorată de autorităţi de ani de zile. Dealul Aciliu riscă să cadă peste autostradă, acolo este şi o cale ferată sub care pământul a început să alunece. Nici constructorul, nici statul nu ştiu care este soluţia pentru a remedia acest tronson de drum. La capătul viaductului, terenul deja s-a surpat şi reprezintă un pericol pentru participanţii la trafic’, a avertizat Mihai Crăciun.

capital.ro

Ultima ora:

ObservatorCorina Murafa, la emisiunea „Banii Azi”

PoliticMarco Badea: Două cazuri care arată cât de importantă este Uniunea Europeană pentru democrațiile fragile care au făcut parte din URSS

EconomieRadu Burnete: Cât de mult a crescut România de când a intrat în UE. Ascensiunea economică e destul de serioasă

ExternRobert Lupițu: Miniștrii de externe ai României și Olandei au discutat, la București, despre sprijinul pentru Ucraina și consolidarea apărării NATO pe flancul estic

SocialCiprian Stănescu: Câștigătoarea celei de-a treia ediții a primit premiul de 2000 de euro oferit de Social Innovation Solutions

EvenimenteAndreea Negru: Conferința „Dezvoltare sustenabilă între trend și necesitate” va avea loc în data de 22 mai

EditorialAlexandru Grumaz: „Liniile roșii” ale Orientului Mijlociu au fost șterse!

CulturaCristina Popescu: Sărbătoarea florilor la Senatul României



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe