Matei Bogdan
Publicat în 25 septembrie 2024, 10:47 / 25 elite & idei

Alexandru Petrescu: Numărul de investitori pe piaţa de capital ar putea ajunge la 300.000 în următorii doi ani

Alexandru Petrescu: Numărul de investitori pe piaţa de capital ar putea ajunge la 300.000 în următorii doi ani

Numărul de investitori pe piaţa de capital ar putea ajunge la 300.000 în următorii doi ani, dar pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie să fie create premisele de atractivitate, consideră preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu.

„Chiar ieri în Consiliul ASF am adoptat Raportul la semestrul I pentru 2024, care în scurt timp va fi publicat şi pe site-ul ASF, dar mi-au rămas câteva elemente cifrice în memorie, în timp ce-l citeam înainte de Consiliu. În primul semestru am ajuns la o valoare tranzacţionată de 15,6 miliarde (de lei – n.r.), cu 82% mai mult decât în semestru I anul trecut. Avem un număr al tranzacţiilor de 1.285.000, cu o creştere de 73% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cam 97% dintre ele se întâmplă pe BVB. Tranzacţiile cu titlurile de stat au crescut cu 188%. Deci cifrele sunt optimiste şi demonstrează faptul că totuşi suntem doar într-un reper de parcurs şi aştept cu nerăbdare să ne întoarcem aici, nu va lua mult până vom discuta de cifra de 300.000 de investitori. Estimarea mea este că undeva în următoarele 24 de luni ar trebui să se întâmple acest lucru”, a spus Alexandru Petrescu, la un eveniment de specialitate.

Continuarea, aici.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe