Alexandru Rafila: Ministerul Sănătății, 1.300 de zile de mandat, marcate de reforme majore, investiții strategice și modernizarea legislației în domeniul sănătății publice
Ministerul Sănătății, condus de prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a prezentat bilanțul celor 1.300 de zile de mandat, marcate de crize sanitare, reforme majore, investiții strategice și modernizarea legislației în domeniul sănătății publice. Bilanțul de activitate a fost prezentat în cadrul unui eveniment organizat la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, deschis de rectorul instituției, prof. univ. dr. Viorel Jinga.
„Îmbunătățirea și dezvoltarea sistemului de sănătate reprezintă un proces care are nevoie de un parcurs clar și de un sprijin politic asumat. Ideea că lucrurile se pot schimba peste noapte, prin simple decizii administrative, este nerealistă și demagogică. Am avut ocazia ca, împreună cu o echipă de oameni tineri, entuziaști, dar și de profesioniști experimentați, să parcurgem etape consistente ale acestui proces, pe care l-aș dori finalizat și actualizat contiuu. Ceea ce ne-a motivat în toți acești ani au fost buna-credință, profesionalismul și loialitatea, având ca obiectiv principal îmbunătățirea infrastructurii și calității serviciilor medicale, un acces mai bun la medicamente, precum și debirocratizarea și descentralizarea, acolo unde a fost posibil, a competențelor Ministerului Sănătății”, a transmis ministrul sănătății Alexandru Rafila în documentul de bilanț al MS.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


