Matei Bogdan
Publicat în 7 decembrie 2022, 17:51 / 200 elite & idei

Alexandru Rafila: Vom avea master plan pentru 5 regiuni din România în prima jumătate a anului viitor

Alexandru Rafila: Vom avea master plan pentru 5 regiuni din România în prima jumătate a anului viitor

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, luni, că în prima jumătate a anului viitor master planurile de servicii de sănătate vor fi gata pentru cinci regiuni din România iar cele trei care există deja vor fi revizuite. „Lucrăm acum la această strategie naţională de sănătate, aflată deja în transparenţă şi care este în momentul de faţă studiată de comisiile de specialitate pentru a vedea dacă strategiile sectoriale se potrivesc cu ceea ce prevede această strategie naţională, iar în prima jumătate a anului viitor vom avea master plan pentru 5 regiuni din România, master plan privind de nevoia de servicii de sănătate, iar cele 3 care există deja vor fi revizuite, încât dezvoltarea sistemului de sănătate, până în anul 2030, să se facă pe baze reale legate de nevoia de servicii de sănătate, nu pe impresii. De multe ori se întâmplă să luăm decizia astfel”, a afirmat Rafila în timpul dezbaterii „Direcţii strategice pentru sistemul de sănătate din România, până în 2030”, organizată la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, potrivit Agerpres. În cadrul dezbaterii cu profesioniştii din domeniu, Alexandru Rafila a prezentat sumar proiectul Strategiei Naţionale de Sănătate a României, lansat în dezbatere publică în urmă cu o zi, posibilităţile de finanţare a proiectelor din sănătate prin diverse programe, precum şi stadiul în care se află demersurile pentru construirea celor trei spitale regionale din judeţele Iaşi, Cluj şi Dolj.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/rafila-vom-avea-master-plan-pentru-5-regiuni-din-romania-in-prima-jumatate-a-anului-viitor-2174427

Ultima ora:

ObservatorCodrin Scutaru, Andrei Stoian: Summit-ul NATO din Washington. Competiția pentru Casa Albă

PoliticMarcel Ciolacu: Tricolorul va fi mereu o mărturie a unității noastre, reper neprețuit al conștiinței românești

EconomieMihai Precup: In Tokyo – Japonia | Consolidarea cooperării economice româno-nipone

ExternAlexandru Grumaz: Este Ordinea Mondială într-o spirală descendentă!? Avem o criză a rachetelor nucleare tactice în Europa?

SocialCarmen Elena Cirnu: 🌟 Major Milestone Achieved! 🌟

EvenimenteVictor Vevera: ICI București este prezent la conferința „ Lumea Geospațială: 20 de ani de comunitate geospațială ” 2024

EditorialRadu Puchiu: Am moderat o nouă întâlnire pe care Aspen Institute Romania a organizat-o ca parte a Programului Technology & Society

CulturaCristina Popescu: Municipiul Cluj-Napoca, 1900 de ani de atestare documentară



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe