Alina Bârgăoanu: ”Alegerile prezidențiale din 2020. This time is different?”
de Alina Bârgăoanu
Ne despart doar câteva zile de momentul alegerilor prezidențiale din SUA. Era de așteptat ca, în preajma alegerilor, atmosfera să devină incendiară, spațiul public să se structureze clar și fără prea multă nuanță în funcție de opțiunile majore, să apară dezvăluirile, atacurile, acuzațiile, trădările, să se arunce în joc toate armele retorice. Ceea ce particularizează alegerile din 2020 de peste Ocean este faptul că atmosfera electorală încinsă, „febra non-comunicării”, pentru a recurge la excelenta expresie a istoricului Niall Ferguson, au însoțit întregul mandat de Președinte al lui Donald Trump.
„Nu reușim să ne punem de acord asupra nici unui subiect”
Motivele prelungirii atmosferei electorale sunt multiple. Unele țin de personalitatea explozivă a actualului Președinte, o combinație de „instinct, temperament și capriciozitate”, potrivit unei caracterizări a publicației The Atlantic; altele de indisponibilitatea taberei care a pierdut alegerile în 2016 de a-și accepta înfrângerea, acționând ca și cum ar fi fost deposedată de un drept istoric; altele – mai de substanță – de neînțelegerea, chiar negarea faptului că ascensiunea Președintelui Trump a reflectat, printre multe alte lucruri, și o profundă stare de nemulțumire socială, de anxietate economică, de insecuritate în plan cultural-identitar. Beneficiind de perspectiva timpului, pare că nu atât alegerea lui Donald Trump reprezintă evenimentul paradoxal, neobișnuit, al vieții politicii americane, cât faptul că întregul mandat a părut să fie prelungirea unei campanii electorale suficient de atipice.
Iată un fragment dintr-o scrisoare pe care miliardarul Seth A. Klarman o trimitea participanților la Forumul Economic de la Davos din 2019 (deci la ceva timp după încheierea alegerilor): „americanii nu reușesc să se pună de acord asupra nici unui subiect. Unele dintre divergențe sunt de domeniul politicii: statul paralel vs. funcționari publici dedicați, vânătoare de vrăjitoare vs. investigații legitime ale unor fărădelegi, fake news vs. presa liberă, fapte alternative vs. fapte pur și simplu, adversar politic vs. pușcăriabil. Dar unele merg dincolo de politică, în zona științei și a valorilor americane: schimbări climatice vs. mascarada schimbărilor climatice, refugiați în căutare de adăpost vs. caravană de invadatori străini”.
Miliardarul american trăgea un semnal de alarmă: ce vom face, în acest climat de opinie, dacă vom fi confruntați cu o problem de securitate națională? „Acest moment post-adevăr este foarte periculos. Să ne imaginăm un incident care amenință securitatea națională. Oare americanii vor cădea de acord asupra magnitudinii unei astfel de situații? Dacă liderii noștri sunt certați cu adevărul, cetățenii vor crede explicațiile oficiale cu privire la amenințare și vor avea încredere în înțelepciunea răspunsurilor propuse? Ar trebui să creadă?”
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


