OraNoua.ro
Publicat în 18 noiembrie 2015, 13:29 / 273 elite & idei

Alina Bârgăoanu: Prăpastia Est-Vest – cauze economice, efecte geopolitice

Alina Bârgăoanu: Prăpastia Est-Vest – cauze economice, efecte geopolitice

Articol de Prof. Univ. Dr. Alina Bârgăoanu, Director Convorbiri Europene

Motto: „Voi, est-europenii, ne-ați invadat acum 25 de ani, ne-ați cheltuit banii, v-ați certat cu Rusia și acum nici nu vreți să primiți refugiați?”

Discuțiile recente în jurul crizei refugiaților au scos la iveală o nouă (?) prăpastie în interiorul Uniunii Europene, cea dintre Est și Vest. Prăpastie care se adaugă succesiunii amețitoare de fisuri create sau doar adâncite de criza europeană: elite – cetățeni, Nord – Sud, state creditoare – state debitoare, euro – non-euro, Schengen – non-Schengen. Potențialul de divizare dintre Vestul și Estul Uniunii Europene, mai precis, efortul uriaș de viziune și de implementare pe care l-ar fi presupus, din partea UE, diminuarea acestui decalaj mă preocupă de ceva timp, astfel încât nu sunt neapărat suprinsă de încadrarea dezbaterii despre refugiați inclusiv în această paradigmă, a unei ciocniri Est-Vest. Nu mă surprinde nici violența cu care au răbufnit discuțiile privind divizarea continentului în funcție de un astfel de criteriu „geografic”; suntem, de ceva timp, într-o perioadă de criză, de dificultăți economice, când găsirea țapilor ispășitori reprezintă o strategie tentantă. Ceea ce mă suprinde este contextul; faptul că vechile dihotomii sunt parcă scoase de la naftalină, reciclate, revitalizate (spuneți cum vreți) într-un context geopolitic deosebit de complex când, fie și numai intuitiv vorbind, solidaritatea Est-Vest este mai necesară ca oricând pentru a consolida granița de est a UE.

Nu îmi pot permite să intru în detaliile istorice ale acestei divizări a continentului. Este vorba despre o temă complexă, în spatele căreia se află o uriașă literatură de specialitate. Ceea ce aș dori să relev sunt câteva lucruri legate mai degrabă de istoria recentă a UE.

În cartea Europe as Empire, publicată la Oxford University Press în 2006 (deci cu mult timp înaintea crizei refugiaților), Jan Zielonka atrăgea atenția asupra faptului că discursul occidental (atât cel oficial, cât și cel academic) referitor la extinderea către Est are mai degrabă tonalități negative: paralizarea instituțiilor, neimplementarea a acquis-ului comunitar și a statului de drept, amenințările la adresa obiceiurilor culturale sau a siguranței locurilor de muncă etc. Fără a le minimaliza, autorul recunoaște că aceste preocupări reprezintă mai degrabă „un lux”, iar înțelegerea zonei trebuie să beneficieze de o perspectivă istorică, politică și economică mult mai amplă.

Adaug acestei analize câteva constatări proprii. M-a preocupat faptul că, în jurul anului 2007 (deci înainte de criză), se crease, în cadrul UE, o diviziune de genul: „noi, Vestul, cei care suntem preocupaţi de probleme de cetăţenie, democraţie, legitimitate, transparenţă, Constituţie europeană” şi „voi, Estul, trebuie să fiți preocupaţi de cheltuirea fondurilor europene”. Prezentate drept un „Plan Marshall” pentru Europa Centrală şi de Est, fondurile europene nu s-au apropiat de raţiunea fundamentală a celebrului plan, aceea de reindustrializare a Europei Occidentale după celui de-al Doilea Război Mondial. Acordate, în principiu, pentru realizarea coeziunii (depășirea decalajelor în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor, nivelul de ocupare, de educaţie şi formare), ele au devenit un mecanism de transferuri financiare, un cost (suportat nu cu foarte mult entuziasm) pentru crearea unei relații aparent normale cu niște rude mai sărace. În treacăt fie spue, a fost vorba, fie și măcar parțial, de o „uniune a transferurilor” (transfer Union), subiect devenit tabu pentru germani în contextul crizei euro și al bail-out-urilor acordate Greciei. A venit criza, obiectivul coeziunii a fost primul sacrificat, iar faptul că Politica de Coeziune este o politică de dezvoltare a UE nu a mai interesat pe nimeni.

La fel de mult m-a preocupat și lipsa de entuziasm cu care a fost marcată împlinirea a 10 de la extinderea către Est, în 2014. Presa occidentală era plină de titluri și analize „nostalgice” (iată că nostalgia unor vremuri demult trecute nu este apanajul nostru, al „est-europenilor”, așa cum s-ar crede la o privire superficială), iar extinderea către Est era portretizată ca o gafă geopolitică, un demers care ar fi antrenat Occidentul într-o aventură geopolitică deosebit de riscantă. De partea cealaltă, s-au întețit referirile la apariția unui sindrom „post-aderare”, a unei stări de spirit gen „trezirea la realitate” sau „Marea mahmureală” (ca să ne inspirăm din titlul spumoasei comedii de la Hollywood). Am fost înșelați: „unde ne este dulcea stabilitate geopolitică, unde este dulcele stil occidental?” părea că se întreabă Vestul. Am fost înșelați: „unde este prosperitatea, unde sunt laptele și mierea care urmau aderării la Uniune?” părea că se întreabă sau că răspunde Estul.

Au fost și episoade intermediare suficient de interesante, dacă le putem numi astfel. Cred că merită notat momentul când Europa Centrală și de Est s-a raliat în jurul discursului de austeritate promovat de Germania împotriva Greciei, fiind mai austeriană, în declarații și în decizii, decât austerienii înșiși. De parcă s-ar fi simțit obligată să aducă un tip de trofeu Germaniei, să îi demonstreze acesteia și, implicit, Uniunii Europene (din care parcă nu făcea parte) că s-a europenizat, că a asimilat valorile și cerințele europene. În sfârșit, învățăceii îi puteau demonstra învățătorului că și-au făcut, sârguincios, temele.

Criza din Ucraina și criza refugiaților au pus pe repede înainte toate aceste dezvoltări anterioare. Nu voi da exemple din discursul liderilor; bănuiesc că, cititori ai revistei noastre find, sunteți la curent cu războiul acuzațiilor declanșat de aceste două crize. „Voi, est-europenii, ne-ați invadat acum 25 de ani, ne-ați cheltuit banii, v-ați certat cu Rusia și acum nici nu vreți să primiți refugiați?” – motto-ul articolului de față, nu este unul pe care să-l fi găsit în presă, cel puțin nu într-o formulă atât de sintetică; este reproșul pe care l-a formulat o profesoară din Spania în cadrul unui panel pe tema refugiaților organizat în toamna aceasta la forumul economic de la Krynica (un gen de Davos al Estului, câtă ironie!). Iar dacă este să mă uit la presă, constat abandonarea, încetul cu încetul, a denumirilor de „Noua Europă”, de „noi state membre”, dominantă devenind cea de „Europa de Est” (nici măcar Centrală și de Est). Etichetă vagă, pigmentată din când în când de o alta nu doar vagă, ci, în opinia lui Jan Zielonka, pur și simplu controversată: „foste comuniste”.

Preocuparea mea pentru exploatarea în scopuri politice a acestui potențial de divizare se datorează, fără îndoială, faptului că, vreau, nu vreau, provin din această parte a Uniunii Europene pe care unii o portretizează, iar alții o percep ca fiind ușor exotică, ne-europeană, nu încă europeană, o rudă săracă, rămasă în urmă, chiar „necivilizată” (Polonia fiind o ușoară excepție). Dincolo de acest interes fără îndoială subiectiv, consider că ruptura Est-Vest, deocamdată manifestă în planul declarațiilor, al interpretărilor și etichetelor reciproce, are cel mai mare potențial de a crea linii de demarcație în interiorul Uniunii Europene. Primul motiv: principala sursă a rupturii este, lăsând la o parte posibile argumente de natură culturală, religioasă, istorică, politică etc. se află în planul economic, în planul dezvoltării. Am în vedere nu numai PIB-ul pe cap de locuitor, ci raportul urban-rural, nivelul de capitalizare și de economisire, integrarea în lanțurile de producție europene și globale, în parcurile tehnologice, în hub-urile de inovație, de cercetare și de productivitate, crearea interdependențelor transeuropene care să facă posibilă solidaritatea, punerea în comun a experiențelor. Al doilea motiv: consecința acestei rupturi în plan economic și al percepțiilor se manifestă în plan geopolitic. Ca de atâtea ori în istorie, Europa Centrală și de Est pare să reprezintă un poligon de încercare, un câmp de luptă unde se ciocnesc interesele celor mari.

Unde este Uniunea Europeană în tot acest haos, în acest Babel al intereselor, al simbolurilor și al interpretărilor? Credeam că actualitatea lui Caragiale se manifestă doar în spațiul românesc și că analiza sa are valabilitate strict autohtonă; dar încep să cred că această valabilitate depășește granițele României: nu voiu să știu, stimabile, de Europa dumitale!

http://www.convorbirieuropene.ro

Ultima ora:

ObservatorMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

PoliticKlaus Iohannis anunță candidatura României la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

EconomieIonuț Stanimir: Primul Raport de Inteligență Financiară realizat de BCR – Situația financiară este a doua dimensiune importantă pentru români, după sănătate

ExternElena Calistru: Un pic de voință de a te mișca spre mai bine

SocialAlina Rizi: Sa regenerezi orasul ia timp

EvenimenteFlaviu George Predescu: Vă invit la lansarea cărții mele „O dimineață de sâmbătă”, dedicată lui Bogdan Andrei Gavrilă

CulturaMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

EditorialCristian Unteanu: Dincolo de scandalul cu submarinele, avem încleştarea geopolitică pentru controlul pieţelor mondiale



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe