de Alina Inayeh

Se vorbeşte intens ȋn aceste zile despre oferirea de garanţii de securitate Ucrainei, prezentându-se punerea ȋn faptă a hotărârii G7 din vara 2023 ca un nou succes al Occidentului. Aceste garantii ar da securitate ţării până la plănuita şi, ca intenţie, parafata accedere a acesteia ȋn NATO şi implicita ei intrare sub incidenţa art.5 al Tratatului alianţei. Garanţiile urmează a fi oferite de fiecare stat doritor ȋn parte, nu de către NATO, găsindu-se astfel, se spune, soluţia cea mai bună ȋn lipsa art.5. Seria a fost deschisă de către Marea Britanie, servind astfel drept exemplu statelor ce vor urma.

Tratatul ȋncheiat acum 6 zile la Kiev ȋntre premierul Sunak si preşedintele Zelensky, tratat care defineşte relaţiile din domeniul securităţii (printre altele) dintre cele 2 ţări pe urmatorii 10 ani, are 16 pagini. Este un tratat generos, şi ca lungime şi prin conţinut, din care ȋnsă lipsesc tocmai garanţiile. Cooperarea intensificată, asigurarea sprijinului şi aprofundarea relaţiilor in domeniul securitar sunt, neȋndoielnic, bine venite, sunt chiar asigurări serioase, dar nu sunt garanţii.  Evident, Marea Britanie nu este dispusă să intre ȋn război cu Rusia aparând Ucraina, aşa cum nu este nici unul dintre statele care ȋi vor urma exemplul. Dar prezentarea acestor tratate, evident binevenite, ca mai mult decât ceea ce sunt nu face decât să sporească nemulţumirea populaţiei ucrainene faţă de un Occident care nu ȋşi onorează propriile declaraţii de intenţie. ( UK security deal with Ukraine: Budapest Memorandum 2.0 or road to NATO? – Euromaidan Press).

Continuarea, aici.