Alina Inayeh: Cele trei fronturi ale Ucrainei
de Alina Inayeh
Au trecut nouăsprezece luni de la începutul acestui război pe care cu toţii îl doream, unii l-au şi prevăzut, scurt. 19 luni de când ne entuziasmăm, pe bună dreptate, la anunţul fiecărui nou ajutor militar pentru Ucraina, uitând, sau ignorând, realitatea economică înrăutăţită cu fiecare lună de război.
Că nu am prevăzut de la început posibilitatea unui război de uzură este o scăpare atăt a liderilor ucraineni, cit si a celor occidentali. Susţinerea frontului militar ucrainean este, deci, mai grea decât s-a anticipat. Cum vom reuşi, atunci, împreună, să susţinem celelalte două fronturi ale Ucrainei?
Am ajuns în punctul care devenise previzibil: ajutorul pentru susţinerea financiară a economiei Ucrainei este din ce in ce mai dificil de obinut si menţinut. Congresul SUA a evitat în ultimul moment un nou blocaj (nimic extraordinar, o recurenţă obişnuită, chiar dacă agasantă în politica americană) doar renunţând, temporar conform declaraţiilor, la pachetul de asistenţă pentru Ucraina. Ajutorul acordat Ucrainei a devenit unul dintre punctele cele mai controversate între Republicani si Democraţi (simplificare grosieră, dar acceptabilă pentru acest articol) şi va rămâne proeminent pe agenda electorală americană, şansele de a reînnoi acest ajutor scăzând pe măsură ce alegerile se apropie. Probabil că cele 6 miliarde USD scoase în ultimul moment din pachetul legislativ vor fi aprobate în câteva săptămâni, dar chiar şi ele sunt departe de a acoperi nevoile Ucrainei. Pentru a îşi susţine economia Ucraina are nevoie de 3.5 miliarde USD pe lună, pe care instituţiile financiare şi partenerii bilaterali se chinuie din ce în ce mai tare să îi asigure. Cele 50 de miliarde de EURO pentru următorii 4 ani anunţaţi de şefa Comisiei Europene în iulie, la Conferinţa de la Londra, încă nu s-au materializat. Probabil că preşedintele Biden va reuşi să treacă cele 6 miliarde USD prin Congres si probabil că scoaterea bancii OTP de pe lista de sancţiuni va înmuia opoziţia Ungariei. Dar ceea ce până acum părea uşor devine din ce în ce mai dificil. Cum, deci, vom susţine acest al doilea front al Ucrainei – cel financiar?
Ultima ora:
ObservatorKlaus Iohannis: La Paris a fost scrisă o nouă pagină de istorie pentru sportul românesc. Onorăm astăzi, în numele statului român, reuşitele remarcabile obţinute de sportivi, contribuţia antrenorilor şi implicarea asiduă a celor de la Misiunea Olimpică
PoliticKlaus Iohannis: La Paris a fost scrisă o nouă pagină de istorie pentru sportul românesc. Onorăm astăzi, în numele statului român, reuşitele remarcabile obţinute de sportivi, contribuţia antrenorilor şi implicarea asiduă a celor de la Misiunea Olimpică
EconomieRamona Jurubiță: Consiliul Investitorilor Străini cu privire la Ordonanța de Urgență care introduce o nouă amnistie fiscală
ExternLuca Niculescu: In această primăvară, România a trecut prin cinci examene finale in fața unor comitete OCDE, le-am trecut cu bine
SocialLigia Deca: Măsurile de prevenţie a violenţei şi a consumului de substanţe interzise, priorităţi în noul an școlar
EvenimenteAndreea Negru: Am avut plăcerea de a participa la Forumul Pieței de Capital
EditorialAlexandru Grumaz: Nevoia unei strategii a victoriei în Ucraina!
CulturaCristina Popescu: Municipiul Cluj-Napoca, 1900 de ani de atestare documentară
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe