de Alina Inayeh

Ani de-a rândul ne-am plâns, pe bună dreptate, de lipsa de reprezentare a României în instituțiile internaționale. Luptele interne și politica în stil caragielesc au consumat energia și atenția care ar fi trebuit puse în susținerea și promovarea românilor în poziții cheie în aceste instituții. Iar poziții cheie nu înseamnă doar cele de la vîrf, ci și cele imediat sub, sau în apropierea, vârfului piramidei ierarhice. Numărul de români în poziții de Director General în cadrul Comisiei Europene, de exemplu, este mult sub ceea ce România ar fi trebuit să promoveze. Situația este asemănătoare în orice instituție internațională, unde românii se pierd printre polonezi, slovaci, cehi sau unguri. Multe din aceste poziții nu se alocă unei țări, ci revin acelor persoane care, în urma unui proces de selecție, sunt cei mai buni. Țările din jurul nostru fac eforturi susținute de a identifica, promova și susține acei candidați din țara respectivă care au șanse, prin valoarea lor profesională, să câștige poziții internaționale. O bună rețea de relații în plan internațional și abilitatea de a “îți vinde” candidatul este un plus, ca la orice concurs.

Continuarea, aici.