Matei Bogdan
Publicat în 31 martie 2021, 13:49 / 106 elite & idei

Amb. Luca Niculescu, la „Nocturnele istoriei”

Amb. Luca Niculescu, la „Nocturnele istoriei”

„Nocturnele istoriei” – așa s-a numit seara organizată azi de Ambasada României în Franța / Ambassade de Roumanie en France și Asociația franceză a istoricilor contemporani din învățământul superior. O seară pe care o amânăm de peste un an din cauza pandemiei și pe care, până la urmă, am organizat-o on line. Subiectul : sfârșitul unora dintre “oamenii mari” ai istoriei. Despoți și democrați deopotrivă. Mussolini, Ceaușescu, Horthy s-au regăsit azi alaturi de Thomas și Jan Masaryk sau consulul Louis Dreyfus. Cum ajung la putere, prin ce mecanisme rezistă, cum ies din istorie , de multe ori de manieră tragică ?– cam despre asta s-a vorbit azi. Ar fi prea multe de spus, atât e interesante au fost intervențiile. Am reținut biografiile celor doi Masaryk – tatăl, Thomas (unul dintre modelele lui Havel) și fiul, Jan, care moare când comunismul se instalează în Cehoslovacia, căzând în mod suspect de la fereastră . Am fost atent la parcursul lui Louis Dreyfus, proprietarul celei mai mari companii de cereale din lume și consul onorific al României la Paris intre cele doua războaie mondiale. Am aflat lucruri noi despre modul în care au plecat de la putere Mussolini și Horthy. Iar istoricul Traian Sandu ne-a prezentat în avanpremieră câteva idei din cartea pe care o pregăteste despre Ceaușescu și care va apărea în curând la o editura serioasă din Franța. Am fost alaturi de Alain Soubigou, specialist în istoria Europei Centrale, Catherine Horel, a carei monografie despre Horthy a fost tradusă și în română, la Humanitas, Alexandre Sanguedolce, cu o carte remarcabilă despre doua zile dramatice din viața lui Mussolini, 23 – 24 iulie 1943 și Elinor Danusia Popescu, care a scris o teza despre consulii români acreditați pe lângă marile puteri vest europene in perioada interbelica. Trei ore de discuții fascinante despre oameni și perioade dramatice, acum, când omenirea e zguduită de o altă criză majoră. Sunt lecții de învățat, greșeli de nerepetat.

Ultima ora:

ObservatorVictor Vevera a participat la ședința Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România

PoliticNicuşor Dan: Nu se pune problema ca stimulentele pentru nou-născuţi sau voucherele materna să nu mai fie plătite

EconomieCosmin Ghita: Societatea Nationala Nuclearelectrica launches the 2021-2023 Scolarship program “The Young Nuclearist”

ExternManuela Catrina: Despre #suveranitate tehnologica si #semiconductori. Cum poate #Romania contribui la acest efort european

SocialMarian Staș: Reportaj la singura școală rurală care va funcționa după programul lui Iohannis „România Educată”

EvenimenteVictor Vevera a participat la ședința Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România

CulturaDoina Banciu: Tradiție și continuitate în valorificarea patrimoniului imaterial, ediția I

EditorialAlina Bârgăoanu: 11 septembrie și noul Internet



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe