OraNoua.ro
Publicat în 23 septembrie 2015, 19:46 / 7 elite & idei

Ambasadorul George Maior și-a prezentat scrisorile de acreditare președintelui Barack Obama

Ambasadorul George Maior și-a prezentat scrisorile de acreditare președintelui Barack Obama

Noul ambasador al României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, și-a prezentat joi scrisorile de acreditare președintelui Barack Obama, ocazie cu care i-a vorbit acestuia despre simpatia pe care o au românii față de SUA, apreciind că aceasta poate contribui substanțial la adâncirea relațiilor de parteneriat dintre cele două țări.

Potrivit unui comunicat remis, vineri, AGERPRES, în cadrul ceremoniei, care a avut loc la Casa Albă, Maior a menționat importanța Parteneriatului Strategic pentru secolul XXI între România și SUA pentru relațiile dintre cele două țări și relevanța sa în planul stabilității și securității regionale.

„Parteneriatul Strategic este un pilon de bază pentru politica externă și de securitate a României. Sprijinul SUA a ajutat România pe drumul democratizării, al respectării drepturilor omului și statului de drept, făcând din țara noastră un model pentru țările din regiune”, a precizat ambasadorul George Maior, subliniind totodată că România reprezintă o insulă de stabilitate pentru flancul estic al Alianței Nord-Atlantice.

george-maior-barack-obama

El i-a prezentat președintelui american prioritățile mandatului său: dezvoltarea cooperării în domeniul securității, întărirea dimensiunii economice și a schimburilor comerciale, încurajarea investițiilor și a transferului de tehnologie, consolidarea securității energetice, precum și intensificarea cooperării în domeniul educației și inovației.

„România are un angajament ferm pentru îmbunătățirea mediului de afaceri, vital pentru atragerea investițiilor americane și creșterea schimburilor comerciale”, a mai spus Maior.

La ceremonia de la Casa Albă, ambasadorul George Cristian Maior a fost însoțit de soția sa și cei doi copii, precizează comunicatul menționat.

Ultima ora:

ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe