Anca Dragu: „Lucrurile se desfăşoară civilizat la USR PLUS”
Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a declarat, luni, că alegerile din USR PLUS se desfăşoară „civilizat”, menţionând că, în prezent, nu este vorba despre o criză, ci „doar de o fază de campanie” pentru eliminarea tuturor suspiciunilor legate de procesul de vot, conform Agerpres.
„Nu cred că este o criză, este o fază de campanie, dar vreau să subliniez că lucrurile se desfăşoară civilizat la USR PLUS, suntem în procesul acesta de eliminare a tuturor suspiciunilor legate de procesul de vot şi păstrez speranţa că toţi colegii mei vor fi foarte responsabili”, a precizat Dragu.
Ea a adăugat că Biroul Naţional al USR PLUS a gândit mecanisme de siguranţă, iar procesul electoral din interiorul partidului este transparent.
„Au fost persoane care au reclamat faptul că adresele de email au fost incorecte sau că şi-au schimbat adresele de email. Şi, atunci ce am făcut noi – la nivelul Biroului Naţional, a fost să gândim mecanisme şi să dăm această posibilitate Comisiei electorale să ne asigurăm că procesul este transparent şi că orice modificare este într-adevăr temeinic justificată şi nu este vreo rea-intenţie în spate. Deci, sunt cazuri obiective de oameni a căror adresă de email nu a funcţionat şi trebuie să funcţioneze. (…) Nu poţi avea alegeri pe baza unor suspiciuni sau după aceea să constaţi că au fost suspiciuni în procesul de vot. Avem o competiţie pe bază de idei, avem o competiţie deschisă şi aşa vrem să rămână”, a explicat Anca Dragu.
www.bursa.ro
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


