Andreea Paul a refuzat propunerea PNL de a deschide lista la Senat în judeţul Satu Mare
Deputatul PNL Andreea Paul a anunţat că a refuzat propunerea partidului de a deschide lista pentru Senat în judeţul Satu Mare, la alegerile parlamentare din decembrie, precizând că pregătirea sa profesională o recomandă pentru Camera Deputaţilor şi că nu îi este „indiferent cu cine face echipă”.
Andreea Paul a afirmat, într-un comunicat trimis Redacţiei: „Propunerea pe care mi-a făcut-o PNL pentru alegerile parlamentare a fost locul 1 la Senat în judeţul Satu Mare, pe care l-am refuzat din următoarele motive:
1. Nu mi-e indiferent cu cine fac echipă.
2. Pregătirea mea profesională mă recomandă pentru Camera Deputaţilor, care este decizională pe teme economice, buget, finanţe, nu la Senat, care este camera superioară decizională pe probleme de securitate, apărare, politică externă ş.a.m.d. unde nu am expertiza necesară”.
Deputatul a adăugat că, pe lângă cele două motive expuse, nu este „genul de om care ţine” de o funcţie politică cu orice preţ.
Andreea Paul a precizat: „Sunt prea mulţi oameni în politică care nu au o pregătire potrivită în spate şi care ţin cu dinţii de scaunele publice. Nu sunt genul acela de persoană. Când cei din jur coboară atât de mult ştacheta, eu am obligaţia să ridic ştacheta şi mai sus.
Am sufletul împăcat că în fiecare an am dat socoteală alegătorilor mei din Satu Mare cu raportul de activitate şi după patru ani de mandat am avut ce să le spun. Am avut zeci de proiecte în beneficiul celor care m-au trimis în Parlament, atât proiecte naţionale, cât şi locale. Ar fi bine să poată toţi da socoteală alegătorilor lor aşa cum pot eu da”.
Deputatul a subliniat şi faptul că îşi asumă principiul fundamental al lucrului bine făcut şi că va susţine întotdeauna valorile liberale aplicate „pozitiv”.
„Valorile politice, sociale şi economice liberale ne ajută să eliminăm politicianismul nereactiv, gol de conţinut, fără rezultate. Aceste valori liberale fac imposibilă stagnarea. Promovez dreptul la egală exprimare în orice domeniu, încurajez valoarea fiecăruia, dar şi competiţia. Militez pentru eficienţă şi rentabilitate, pentru forţa economică şi politică inteligentă a României. Gândesc şi fac ceea ce fac, decid şi acţionez în consecinţă. Modernizarea României nu poate veni fără schimbarea sinceră a atitudinii politice şi electorale în acest sens”, a mai susţinut Andreea Paul.
http://www.bursa.ro/andreea-paul-a-refuzat-propunerea-pnl-de-a-deschide-lista-la-senat-in-judetul-satu-mare-310339&s=politica&articol=310339.html
Ultima ora:
ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


