Matei Bogdan
Publicat în 1 martie 2023, 15:27 / 37 elite & idei

Andreea Paul: „Îmi doresc să cresc lideri, nu executanţi”

Andreea Paul: „Îmi doresc să cresc lideri, nu executanţi”

Despre alfabetizarea digitală şi necesitatea înfiinţării de laboratoare digitale inteligente în şcolile din România, într-o nouă ediţie „Brilliant”, la TVR INFO. Loredana Negrilă este în dialog cu Andreea Paul pe 4 martie, de la ora 14.30.

Este doctor în economie, cu o bogată experienţă academică, clădită în opt ani petrecuţi ca cercetător la Institutul de Economie Națională al Academiei Române, precum şi în anii de catedră, în calitate de conferențiar universitar la Facultatea de Relații Economice Internaționale a Academiei de Studii Economice din București. A fost trei ani consilier la Administrația Prezidențială, trei ani la Parlamentul European, alți trei ani consilier pe probleme economice a doi premieri în Guvernul României și patru ani deputat în Parlamentul României. Ulterior, a pus bazele Asociației INACO –Inițiativa pentru Competitivitate, o comunitate non-profit formată din manageri, consultanți, analiști, experți în domeniul economic şi educațional. Andreea Paul este invitata Loredanei Negrilă din această săptămână la „Brilliant”, pe 4 martie, de la 14.30, la TVR INFO.

„Sâmbata aceasta, la Brilliant, telespectatorii o vor cunoaște mai bine pe conf. univ. dr. Andreea Paul, fost consilier prezidențial și fondatoarea Asociației INACO – Inițiativa pentru Competitivitate. INACO este un grup format din experți în domenii diverse care a creat Ghidul Meseriilor Viitorului. Este, în egală măsură, primul proiect în limba română care reușește să prezinte, pe înțelesul tuturor, principalele tendințe tehnologice care resetează complet piața muncii”, explică Loredana Negrilă.

Andreea Paul este și creatoarea conceptului de SmartLab, al primului laborator digital inteligent dintr-o școală publică din România. „Și, pentru că visurile ei nu se opresc aici, și-a propus să înființeze, în şcolile din țara noastră, 1000 de laboratoare digitale inteligente. Iar vestea bună este aceea că demersul său se bucură de susținerea Guvernului României, care i-a depăşit cu mult aşteptările: aproape 2000 de astfel de SmartLab-uri vor fi finanţate prin PNRR, până în 2025!”, mai dezvăluie jurnalista TVR.

Nevoia înfiinţării laboratoarelor digitale în toate şcolile din ţară este unul dintre subiectele abordate de Loredana Negrilă în discuţia cu Andreea Paul la „Brilliant”. „Alfabetizarea digitală este la fel de importantă ca alfabetizarea funcţională”, este de părere invitata săptămânii în emisiunea de la TVR INFO.

„Îmi doresc să cresc lideri, nu executanţi”, este motto-ul după care se ghidează Andreea Paul, mărturisind, în acelaşi timp, că motorul care îi dă energie este iubirea faţă de semeni: „Tot ceea ce fac este pentru oameni, alături de oameni”, mai spune ea.

Şi, pentru că „Brilliant” este o emisiune despre cei mai valoroși dintre noi, e important de menționat că investiția Andreei Paul în zona educației digitale a fost recompensată, anul trecut, cu primul premiu internațional: „Proiectul Educațional Inovator al Anului 2021”, acordat de către compania Avantis la BETT – Londra, în cadrul celui mai mare târg educațional din lume.

Realizatoarea şi moderatoarea Loredana Negrilă ne aşteaptă, aşadar, la o nouă ediţie „Brilliant”, la TVR INFO, pe 4 martie, de la ora 14.30.

www.tvr.ro

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe