1) calea schimbării (făcută cu cap însă) – care să ne ducă la un sistem bun și meritocratic, o societate urbană, cu armată puternică și capabilă să producă chestii complexe si să se apere / să conteze . Un model MAI BUN decât al multor țări din Europa de vest care au colapsat fiscal sub socialisme si populisme și emigrație excesivă. Un model însă MAI DUR – care nu permite sabotajul din interior sau exterior, care nu permite interlopeala, nu permite ca prostii sa aibă putere

2) calea falimentului total prin populism și socialism tembel în care ne tot împrumutăm , tot “dăm”, tot nu schimbăm nimic, până pică tot și ne gestionează full FMI-ul ca suntem prea prosti

3) un model brutal de califat ortodox – in care ne prăbușim economic dar “elita” fostilor securiști + BOR fac un model de tip Iran unde noi suntem sărăciți sau în canal sau la canal – si ei fura absolut tot ce mai rămâne

Deocamdată am avitat la mustața modelul 3, ne întoarcem parțial în modelul 2 care ar deveni modelul 3 rapid – și nu suntem în stare se pare nici măcar să discutăm rațional modelul 1 (ca “deranjăm”, “nu e bine să discutăm așa ceva”, “nu se vrea”).

Situația e destul de gravă și dacă voi credeți ca actuala clasă politică poate rezolva ceva fără presiune maximă zilnică de la noi – sunteți naivi .