Andrei Marga: Conflictul transnistrean trebuie reglementat doar în condițiile respectării suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova
Ministrul român al afacerilor externe a întărit la Luxemburg sprijinul ferm al României pentru parcursul european al Republicii Moldova, pentru obiectivele asumate de Chişinău în vederea menţinerii tendinţei ascendente a dialogului acestui stat cu UE. Totodată, ministrul Andrei Marga a exprimat speranţa unor progrese de substanţă în reglementarea conflictului transnistrean, în condiţiile respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a R. Moldova în frontierele sale internaţional recunoscute, se arată într-un comunicat al MAE.
Declarația ministrului afacerilor externe Andrei Marga a fost făcută luni la Luxemburg, în marja Consiliului Afaceri Externe, la cea de-a şasea reuniune a Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova, o iniţiativă consacrată a României, susţinută de Franţa şi dedicată sprijinirii aspiraţiilor europene ale Chişinăului.
La eveniment au participat miniştri din statele membre UE şi Croaţia, Comisarul european pentru extindere şi politică de vecinătate, Štefan Füle, precum şi Helga Schmid, Secretar general adjunct al Serviciul European de Acţiune Externă. Republica Moldova a fost reprezentată de vice-prim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene al R. Moldova, Iurie Leancă, care a expus elementele de actualitate privind atât cooperarea UE – R. Moldova, cât şi dosarul transnistrean.
În cadrul reuniunii au fost transmise mesaje de susţinere pentru realizarea de noi progrese în cadrul dialogului UE – Republica Moldova, inclusiv cu prilejul Consiliului de Cooperare din 27 iunie 2012, precum şi mesaje de încurajare pentru continuarea reformelor angajate. Mesajele au vizat în principal negocierile pentru Acordul de Asociere, Acordul de comerţ liber, aprofundat şi cuprinzător (DCFTA) şi dialogul privind liberalizarea regimului de vize.
Totodată, au fost evaluate dezvoltările recente din dosarul transnistrean, inclusiv perspectiva organizării unei noi reuniuni formale în cadrul formatului de negociere „5+2”, la Viena, în cursul lunii iulie 2012, şi s-a subliniat sprijinul pentru obţinerea unor rezultate pe substanţă în procesul de reglementare.
Ministrul Iurie Leancă a prezentat măsurile de reformă adoptate de Guvernul de la Chişinău în direcţia îndeplinirii angajamentelor asumate în relaţia cu UE, subliniind obiectivele prioritare ale R. Moldova pentru următorul an, respectiv încheierea negocierilor privind Acordul de Asociere, inclusiv DCFTA, şi obţinerea regimului de circulaţie fără vize în UE.
Grupul pentru Acţiunea Europeană a R. Moldova este un mecanism ministerial, cu caracter informal, lansat în ianuarie 2010, la iniţiativa României, sprijinită de Franţa. Grupul este o platformă de dialog şi schimb de idei cu privire la avansarea relaţiilor dintre UE şi R. Moldova, deschis participării tuturor statelor membre interesate.
Iniţiativa are drept obiectiv sprijinirea, de o manieră pragmatică şi constantă, a realizării paşilor necesari intensificării dialogului privind perspectiva europeană a R. Moldova.
De la lansarea sa, Grupul pentru Acţiunea Europeană a R. Moldova s-a reunit de şase ori.
Formatul de negociere „5+2” cuprinde, pe lângă reprezentanţii Chişinăului şi Tiraspolului, OSCE, Federaţia Rusă, Ucraina (mediatori), UE şi SUA (observatori).
Ultima ora:
ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


