Interviu realizat de Andrei Stoian, Editor-in-Chief

Cum se transformă avocatura într-o lume marcată de pandemie?

Am convingerea că – din fericire – lumea nu este decât temporar marcată de pandemie și că, dincolo de problemele concrete și imediate pe care criza sanitară le ridică, lucrurile vor reveni, în linii mari, la normalitate. Însă unul dintre marile pericole ale situației pe care o traversăm este faptul că ea reușește, printre altele, să ascundă o serie de disfuncționalități structurale, economice și sociale, ale căror înfățișări și efecte vor continua să fie vizibile (mai ales) după ce pandemia se va fi domolit.

Criza actuală pare să fi accelerat unele fenomene și procese în economie și în societate. Mă gândesc mai ales la comunicările „virtuale”, la repunerea în discuție a ceea ce se cheamă work-life balance sau la preferințele consumeriste. În acest context, care nu poate fi decât creionat aici, trebuie să se repoziționeze atât avocatura, cât și lumea dreptului, în ansamblu.

Nu fac parte dintre aceia care deplâng schimbările, ci încerc să mă raportez critic la prezent ca semn al viitorului. Or, pentru avocatură, momentul de față pare să genereze suficiente oportunități, dincolo de discontinuitățile care ne marchează acum viața. Probabil că digitalizarea (unei părți a) justiției și chiar a relației dintre avocat și client sau o nouă perspectivă de înțelegere a importanței apărării drepturilor și libertăților fundamentale sunt numai câteva dintre provocările care ar putea transforma avocatura și pe fiecare avocat preocupat de evoluția sa profesională. Cel mai mult contează ca avocații în ansamblu, în calitatea lor de corp profesional, să nu rămână un subiect cel mult reactiv, ci să reușească să participe la modelarea oricăror asemenea evoluții.

Care sunt abilitățile necesare avocatului de succes din secolul XXI? Ce îl va face rezilient și adaptativ?

Mai întâi, permiteți-mi să mă feresc de prognoze pe perioade nerealist de lungi. Trăim de 20 de ani în secolul XXI (aproape întreaga mea „carieră” se situează în acest interval), iar dacă ne gândim la lumea sfârșitului de secol XX și o comparăm cu prezentul, vom constata, chiar făcând abstracție de schimbările produse de pandemie, cât de diferit stau lucrurile acum. De aceea, mi se pare că o încercare de aducere în prezent a următorilor 80 de ani este, sub orice aspect, un simplu exercițiu de imaginație. În plus, ca să epuizez „critica” premiselor întrebărilor dumneavoastră, dacă avocatul nu este deja „rezilient” și „adaptativ”, un asemenea exercițiu nu l-ar ajuta cu nimic.

Juriștii, în general, sunt datori prin natura lucrurilor să apere status quo­-ul, manifestând o doză sănătoasă de reticență față de schimbările sociale, economice și politice. Desigur, această reticență nu trebuie să însemne un conservatorism inert. Este clar că avocatul nu trebuie să dea dovadă doar de o foarte bună cunoaștere a dreptului-în-vigoare, ci ar trebui să fie uneori un bun psiholog sau sociolog, alteori un bun economist, în orice caz un bun cunoscător al realității imediate non-juridice și al oamenilor, al calităților și slăbiciunilor lor.

Se vorbește în prezent destul de mult despre infantilizarea adulților, iar acest fenomen nu poate fi explicat decât de lipsa de interes – nu știu dacă programatică – pentru cultură, în sens larg (adică pentru ceea ce poate fi învățat numai din cărțile serioase), și de exacerbarea – corelativă – a interesului pentru lucrurile derizorii. Mesajele politice sau cele comerciale par să întărească această idee. Ei bine, dacă societatea se infantilizează, măcar unele dintre personajele ei (printre care avocatul) ar trebui să rămână exponenți ai maturității, ai responsabilității.

Continuarea, aici.