Slujba de sfinţire a picturii Catedralei Naţionale este un moment care depășește ritualul religios și se așază în continuitatea istoriei noastre.

Ideea unei catedrale a neamului a prins contur încă din vremea Regelui Carol I, ca simbol al demnității și al unității naționale. A fost nevoie de mai bine de un secol pentru ca această viziune să prindă formă deplină, dovadă că marile proiecte ale unui popor nu se măsoară în ani, ci în credință și perseverență.

Catedrala Națională este o expresie a maturității unei civilizații care înțelege că progresul adevărat se sprijină pe echilibru: între spiritualitate și identitate, între memorie și viitor, între nevoile comunității și dimensiunea ei morală.

Astăzi, Catedrala Națională aparține tuturor celor care cred în ideea de împreună.

Pentru că, dincolo de credințe, opinii sau diferențe, ceea ce ne poate ține uniți este recunoașterea unui adevăr simplu: că demnitatea se naște din respect, iar viitorul din solidaritate.