Matei Bogdan
Publicat în 15 iunie 2021, 14:15 / 29 elite & idei

Antonel Tănase: Despre teama de eșec

Antonel Tănase: Despre teama de eșec

Îmi place să discut cu colegii mei mai tineri despre carieră. De foarte multe ori, în schimbul nostru de păreri, apare tema eșecului care te demotivează și te îndepărtează de lucrurile care îți plăceau, transformându-le în povară.
Și de fiecare dată le spun același lucru: ca să ai succes, trebuie să eșuezi. Ca să fii cel mai bun, trebuie să începi prin a fi cel mai slab. Singurele lucruri care contează în viața profesională sunt tenacitatea și capacitatea de învățare. Ești un “looser” doar dacă renunți la a deveni cel mai bun.
Și în minte îmi vine Michael Jordan care spunea: “Am ratat mai mult de 9000 de aruncări în carieră. Am pierdut aproape 300 de jocuri. De 26 de ori mi s-a încredinţat responsabilitatea de a înscrie coşul decisiv, şi am ratat. Am eşuat din nou şi din nou şi din nou în viaţa mea şi de aceea am reuşit”.
Numărul mare de eșecuri indică de fapt cât mai ai până la succes. Cu cât sunt mai multe, cu atât mai ai puțin până la a reuși. Singurul lucru care te ajută să urci în viața profesională este tenacitatea. Eșecurile sunt treptele pe care fiecare trebuie să călcăm pentru a deveni varianta noastră mai bună.
Să ne reauzim sănătoși!

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe