Audierea de peste 4 ore de ieri din Senat a lui Marco Rubio, viitorul șef al Departamentului de Stat american, a fost importantă mai ales prin prisma contrastului pe care îl propune față de prognozata politică externă a vitriolului sub noua administrație Trump, al cărei exponent principal este Elon Musk. Pe temele unde Musk aduce elemente de discurs revanșard, polarizare și alte emoții violente, Rubio propune moderație, sobrietate și eleganță discursivă. E de ținut minte tonul mai degrabă apreciativ al lui Marco Rubio față de Uniunea Europeană și Germania, care au început să conștientizeze tot mai mult pericolul reprezentat de China și să își asume măsuri pentru limitarea influenței sale geoeconomice pe continentul european. Sprijinul pentru NATO (inclusiv ca vehicul pentru a limita efectele unei apropieri strategice între Rusia și China) este, potrivit fostului senator Rubio, compatibilă cu agenda America First, atâta timp cât aliații înțeleg imperativul achitării facturilor și alinierii decisive în competiția dintre marile puteri.
În puncte cheie, discursul de ieri al lui Marco Rubio a fost o reeditare a discursului din 1964 al lui Ronald Reagan – „A time for choosing”. Unitatea euro-atlantică poate trece cu succes prin furcile caudine ale tranzacționalismului lui Trump cu condiția ca aliații să înțeleagă că 1. Nu mai merge cu delegarea responsabilității strategice la nesfârșit și fără investiții susținute în sectorul de apărare, 2. Nu mai merge cu politica naivității față de Beijing.

Pentru România, din păcate, înregistrăm câteva oportunități ratate cu acest moment. Nici măcar o referință privind țara noastră (marca discursivă potrivit căreia flancul estic al NATO s-ar opri la Polonia este cât se poate de actuală), în ciuda loialității pe care România a manifestat-o în ultimii ani de a se ralia alături de SUA în competiția cu China. Nici măcar o referință despre Marea Neagră, iar proiectul Inițiativei celor Trei Mări, față de care prima administrație Trump a manifestat o reală sensibilitate (inclusiv financiară), pare, de asemenea, caduc.

Însă toate aceste elemente decorative (din categoria „nice to have”) pălesc ca importanță dacă le opunem unui alt pericol care ne paște: vocile raționale precum cele ale lui Marco Rubio, Mike Waltz și John Ratcliffe să fie acoperite de țipetele anti-europenilor din MAGA, sub patronajul lui Elon Musk. Având în vedere relația intimă a acestuia cu președintele Trump, interesul pe care îl cultivă față de politica internă a unor state cheie din Europa (UK, Germania), amplificate de o tăcere convenabilă pe dosare de interes euro-atlantic (China, Rusia), creditez acest scenariu ca fiind foarte probabil. Liniile dintre tehnologie și securitate națională s-au blurat de ceva vreme, iar Elon Musk nu face decât să exploateze această interdependență.