Antonia Pup: În chestiunea Schengen, nu pot să nu mă întreb dacă, pe bună dreptate, nu avem și noi, cetățenii, partea noastră a vinei
În chestiunea Schengen, nu pot să nu mă întreb dacă, pe bună dreptate, nu avem și noi, cetățenii, partea noastră a vinei. În loc să rămânem captivi în propriile frustrări pentru că politicienii au umflat artificial șansele noastre reale de aderare la cel mai recent Consiliu JAI, mai bine ne-am întreba de ce propria noastră grilă de evaluare a politicienilor este atât de permisivă. Cu alte cuvinte, de ce cădem în capcana vorbelor frumoase și goale, supralicitând formele, punând prea mult preț pe discursurile lungi care nu spun nimic, photo-op-uri, inflația de selfie-uri în diverse capitale europene care arareori se transformă în câștiguri concrete pentru cei mulți. Acest rateu de moment ar trebui să ne învețe că, deși prezența de spirit, comunicarea energică și constantă, postura pot influența în mod decisiv legitimitatea și capacitatea de negociere ale unui decident, ele nu vor suplini vreodată lipsa substanței, a științei de carte, a pragmatismului, deci inclusiv a capacității de a vedea dincolo de fotografia de moment și de interesul imediat.
Paradoxal, cei care astăzi reclamă „poziția României de slugă” sunt în mare parte aceiași care, în lipsa oricărei informații factuale, dau curs tezelor conspiraționiste de tipul „americanii/francezii/germanii/rușii/chinezii ne aleg președintele”, cei care, foarte convenabil, uită că noi avem la îndemână cel mai eficient instrument pentru a orienta politica țării după propriile nevoi și aspirații: votul.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


