La fel cum nu cred că (toate) învățătoarele care acceptă un mărțișor sau o floare de la elevii lor sunt niște „infractoare odioase”, nu cred că festivitatea de premiere de la finalul anului școlar poate reprezenta un moment de „umilire publică a copiilor”, un moment traumatizant și/sau un prilej de ostracizare.

În momente tensionate din societate, pare-se că soluțiile simple la probleme complicate sunt preferabile de toți actorii, nu doar de decidenți. Așa ajungem să eliminăm careurile și tezele, numind acțiunile, pretențios și doct, „reformă”, și să ne mirăm că fondul problemei rămâne același: profesori nepregătiți, administrații publice locale iresponsabile, părinți care, doar de dragul de a-și vedea odrasla premiată, apelează la mici acte de corupție. Competiția, dacă este organizată corect și transparent, își are locul și în școală, și în societate – ea nu poate fi eliminată doar de dragul de a pansa comod rănile celor care nu ajung pe podium. Iar a feri copiii de competiții doar de dragul comodității sau al falsului conformism este, după mine, o formă de fraudă în sine, o condamnare a acestora la statutul de adulți care cred că, fără a munci în mod egal, societatea (sau statul) va fi mereu acolo pentru a-i așeza, prin diferite mecanisme, pe toți pe același loc pe podium.

Am citit o serie de opinii, unele valoroase, pertinente, altele – de pe tărâmul conspiraționismului, creionate în țuse groase, care urmează schema simplă „cei care exploatează vs. cei care sunt exploatați” atunci când vine vorba despre oportunitatea organizării unei astfel de festivități. După mine, cea mai consistentă vine chiar de la o elevă de clasa a XII-a care vrea să devină profesoară și care apreciază că eliminarea acestor oportunități de recompensare ar avea ca efect, cel mai probabil, uniformizarea în jos. (link în comentarii)

Egală cu ea însăși – cam așa este școala românească în aceste contexte festiviste, la început și la sfârșit de an școlar (careurile comuniste). Îmbrăcând țoalele de sărbătoare, dar la fel de mucegăită la interior, cu probleme cu adevărat sistemice, probleme care nu pot fi rezolvate (din fericire) prin petiții online, pentru simplul motiv că nu permit soluții universale la probleme particulare. Dacă festivitățile de premiere (astăzi, din păcate – singurele contexte de recunoaștere/recompensare la care sunt expuși elevii, ceea ce demonstrează o totală lipsă de inspirație) ar fi interzise, așa cum se cere într-o petiție viralizată, trag nădejde că această cultură a festivismului nu ar dispărea din școală. Acolo unde există impostură, furatul căciulii, contraselecție și iresponsabilitate, festivismul nu face decât să coafeze mediocritatea, nu să stimuleze excelența. Însă a lipi această etichetă pe absolut toate școlile din țară, interzicând festivitățile de premiere (prin lege) este nedrept, la fel cum a admite că toți profesorii și directorii sunt retrograzi și incompetenți este nedrept și contraproductiv. Cred, în schimb, că discuția privind oportunitatea organizării careurilor de premiere ar trebui să determine Ministerul Educației nu să le elimine, ci să găsească noi metode prin care ar putea face competiția din școli și licee să fie sănătoasă și onestă.