Prin dizolvarea Adunării Naționale a 🇫🇷, președintele Macron pune în pericol (cel puțin) următoarele: ➖Unitatea în fața principalei amenințări de securitate a continentului nostru – Federația Rusă;

➖ Succesul coaliției europene pentru a sprijini militar Ucraina (să nu uităm că doar săptămâna trecută președintele Macron a anunțat disponibilitatea de a trimite consilieri militari francezi în Ucraina, inițiativă coordonată de Franța și susținută ulterior de alte state membre UE);

➖ Proiectul extinderii UE pentru a cuprinde Republica Moldova și Ucraina, care, deși nu a fost vreodată pe gustul establieshmentului francez, a fost cultivat activ de către actualul guvern liberal de la Paris;

➖ O Uniune Europeană mai competitivă, cu potențial tehnologic de a scoate capul la suprafață între Washington și Beijing;

➖ Ideea-far a unei Uniuni Europene a Apărării, pentru că mi-e greu să cred că ambiții precum achiziții comune de armament, inovare militară susținută de UE și dezvoltarea industriei de apărare europeană în baza strategiei propuse de Comisie vor mai fi susținute de extremiștii de dreapta lui Le Pen.

Toate aceste obiective strategice (parte a viziunii “L’Europe puissance” despre care Macron a vorbit în discursul său vizionar de la Sorbona din aprilie a.c.) riscă a fi sabotate printr-o decizie cu fundamentare incertă de tipul all or nothing, în urma căreia o majoritate de extremă dreaptă ar putea guverna republica franceză.

Cu un Front Național cu 31% în alegerile europene (mai mult de dublu față de coaliția pro-europeană condusă de formațiunea lui Macron) și perspective de cooperare cel mult modeste între republicani, în doar 3 săptămâni până la alegerile parlamentare, am putea asista la o predare la cheie a guvernării celui mai important partener strategic al României în Europa către prietenii lui Putin.

Am scris cele de mai sus cu gândul la alegerile noastre prezidențiale, din proximitatea actualului moment politic în care forțele centriste de la noi au dobândit o forță relativă în raport cu polul suveranist, anti-european.

Văd că peste aceste partide încearcă a se profila superiori, centriști, complet autonomi și imaculați diverși Macroni wannabe, mergând până la a copia denumirea partidului acestuia.

Cred că aceste zile au arătat plenar limitele acestui model de lider în care forma supralicitează substanța, în care capriciile de moment adorm vigilența și în care deciziile emoționale sunt la ordinea zilei.

Un asemenea model este falimentar, istoria ne-a arătat-o, și ar trebui să cumpătăm mai profund dacă într-adevăr ni-l dorim. Până la propria noastră probă de maturitate politică, ne rămâne doar să

1. răsuflăm ușurați că UE nu se conduce doar cu vorbe și discursuri prețioase,

2. reflectăm asupra rolului mai generos pe care România și l-ar putea asuma într-o viitoare arhitectură de securitate europeană, ca furnizor de securitate pe flancul estic, având în vedere preluarea puterii de către izolaționiști în Paris, Berlin sau la Washington.