de Armand Goșu

La sfârșitul săptămânii trecute, a murit într-un spital din Moscova Valeria Novodvorskaia, una dintre ultimele conștiințe civice liberale din Rusia.

Într-un interviu mai vechi din Kom­somol­s­kaia pravda, întrebată ce profesie are, Novodvorskaia a răspuns fără șovăire: di­si­dent. Și a adăugat că viața ei a fost pre­de­ter­minată, încă din secolul al XVI-lea, omul liber nu putea fi de­cât disident în Rusia. Așa este croită țara, de la Ivan cel Groaznic încoace. Răs­pun­zând la această în­tre­ba­re, Novodvorskaia povestea cum la începutul anilor ’90, când și-a făcut primele cărți de vizită, s-a gândit mult ce să scrie sub nume și a decis că „profesia prin­ci­pală“ a oricărui „om li­ber din Rusia“ era cea de disident, ce­le­lal­te de traducător, ziarist, pedagog fiind doar „hobby“-uri de pe urma cărora a câș­ti­gat cât să supraviețuiască.

Totuși, Valeria Novodvorskaia a fost mult mai mult decât un di­si­dent. Istoria vieții ei, ne­cu­nos­cu­tă pentru multă lume, a povestit-o în romanul autobiografic, Po tu sto­ronu otciaianiia(1993). Și fără po­ves­tea disidenței ei din anii 1960-1980, cura­jul, forța, inteligența și cultura ei co­ple­șeau orice interlocutor. Novodvorskaia era o femeie educată, cu o neobișnuită cultură enciclopedică, avea o limbă rusă elegantă, de o bogăție rară, limbă care nu se mai vor­bește de decenii, poate doar în exil la Paris sau New York, în familiile rușilor albi. Știa să construiască demonstrații, să așeze într-un fel anume argumentele, ci­tea lecții minunate studenților. Avea prin­ci­pii și valori puternice, era reprezentanta unui curent intelectual care nu mai exista de multă vreme, curent care credea în des­ti­nul european al Rusiei.

În istoria recentă a oricărei țări pot fi men­țio­nate câteva nume de femei care i-au marcat evoluția, au lăsat o urmă adâncă într-un domeniu sau mai multe. În Ro­mâ­nia, de exemplu, Elenele: Lupescu, Ceau­șes­cu și Udrea. Sau figuri pozitive: Zoe Petre, Mona Muscă și Monica Macovei. În ca­zul Rusiei, peste 50 de ani, orice na­ra­țiu­ne a acestor timpuri va trebui să mențio­ne­ze numele a cel puțin trei femei: Anna Politkovskaia, Galina Starovoitova și Va­le­ria Novodvorskaia. Politkovskaia, asasi­na­tă la intrarea în bloc, în octombrie 2006, a fost ziaristă și activistă pentru apărarea drepturilor omului. Galina Starovoitova, împușcată în holul blocului (noiembrie 1998), a fost om politic democrat, deputat (1989-1998), etnograf și antropolog, apă­ră­toa­re a drepturilor minorităților naționale din Rusia și colaboratoare a lui Andrei Sa­ha­rov în 1989. S-a numărat printre foarte puținii care au avut curajul să promoveze tema lustrației în anii 1990, dekaghe­bi­za­rea instituțiilor statului, cerând public li­mi­tarea implicării serviciilor secrete ru­sești, succesoarele KGB-ului, în viața po­li­ti­că, culturală, economică și socială din Rusia. Starovoitova a criticat aducerea lui Evgheni Primakov, fostul șef al spio­na­ju­lui, apoi al diplomației, în fruntea gu­ver­nu­lui. Din cauza influenței pe care o exercita încă asupra președintelui Boris Elțîn devenise periculoasă pentru scena­rii­le serviciilor secrete rusești, în primul rând ale FSB-ului condus de colonelul V.V. Putin. Deși au trecut peste 15 ani de la cri­mă, nici până astăzi n-au fost descoperiți cei care au comandat și plătit asasinarea Galinei Starovoitova. Într-un târziu, au fost arestați executanții, câteva persoane di­rect implicate în crimă, membri ai unei rețele a GRU-ului, spio­na­jul militar rusesc.

Ceea ce o deosebește pe No­vodvorskaia de Politkov­skaia și Storovoitova este și tre­cutul de disident anti­comunist. Născută în 1950 la Baranovici, în Belarus, fa­milia ei s-a mutat în ca­pi­tală pe când tânăra Valeria avea 9 ani. În 1968 a ter­minat liceul și s-a înscris la secția franceză a prestigiosului Institut de limbi străine de la Moscova. La 19 ani, Valeria Novodvorskaia face un gest de protest de mare curaj, protestând îm­po­tri­va ocupării Cehoslovaciei de către trupele sovietice. La 5 decembrie 1969, de ziua Constituțieisovietice, din balconul Pa­la­tului Congreselor de la Kremlin a aruncat manifeste pe care copiase o poezie re­ch­i­zi­toriu la adresa PCUS. La 18.25 minute, cu 5 minute înainte de începerea specta­co­lu­lui, când sala era plină, iar luminile încă aprinse, a aruncat 100 manifeste spre par­ter, iar alte 25 le-a împărțit vecinilor de la balcon. O bătrână îi șoptește la ureche să plece în grabă, iar o fetiță se apropie ce­rându-i un manifest, pentru că mama ei n-a mai apucat nici unul. Se apropie un kaghebist în civil care o întreabă dacă ea a aruncat manifestele, ceea ce tânăra de 19 ani confirmă mulțumită, da, chiar ea le-a aruncat. Toată această scenă a fost re­memorată în romanul autobiografic pu­bli­cat 24 de ani mai târziu. Valeria Novod­vorskaia a fost reținută, dusă la Lubianka și anchetată începând cu acea seară pen­tru că a încălcat articolul 70 Cod Penal, fiind acuzată de agitație antisovietică. Pes­te câteva luni a fost internată forțat în spi­ta­lul de psihiatrie de la Kazani, pe unde vor trece și alți importanți disidenți anti­co­muniști din Uniunea Sovietică. A fost eli­berată după doi ani. După 1972, Novod­vorskaia s-a implicat în crearea și di­fu­za­rea literaturii interzise, a samizdatului. Pedagog și traducător de literatură me­di­ca­lă din franceză și italiană, ea a absolvit Facultatea de limbi străine a Institutului Pedagogic din regiunea Moscova, la se­ral. În 1978 a participat la fondarea Uniu­nii libere interprofesionale a muncitorilor, ce se dorea un partid politic care să facă opoziție PCUS, dar a cărui activitate a fost brutal întreruptă de KGB.

Articolul integral poate fi citit doar in editia print a revistei 22, pe care o puteti cumpara de la chioscurile de ziare, prin abonament prin posta sau direct de la redactie. Alte modalitati de abonare si preturi:http://www.revista22.ro/abonamente.php.

Sursa: http://www.revista22.ro/