Pe 27 septembrie vom avea în față patru buletine de vot. Chiar dacă în București nomenclatura e ușor diferită, termenii de referință sunt identici. Scrutinele pentru primar și președintele Consiliului Județean (în capitală: primar de sector și primar de municipiu) sunt puternic personalizate. Prin contrast, scrutinele pentru consiliul local și cel județean (în București: de sector respectiv municipal) pun alegătorii în fața unor liste. În cazul consiliului local, pe liste se pot regăsi oameni familiari votanților: rude, prieteni, cunoscuți – fenomen ce se întâmplă în special în rural sau în orașele mai mici. Dar la scrutinul pentru alegerea membrilor Consiliului Județean (CJ), notorietatea celor de pe listă este de obicei apropiată de zero. Se votează, practic, sigla.

Ar fi de așteptat ca între rezultatul acestui din urmă scrutin și cel al parlamentarelor să poată apărea variații mari. Nimic nu te împiedică, de exemplu, să votezi primarul în funcție, care aparține partidului X, să-i ștampilezi partidul și pe celelalte buletine de vot la locale (‘hai să-i fac viața ușoară, să nu se certe patru ani cu restul consiliului local sau cu consiliul județean’), după care la parlamentare să revii la opțiunea ta de suflet, partidul Z, eventual chiar oponent vehement al partidului X.

Dar în practică lucrurile nu stau astfel.

De la Revoluție și până acum, clasamentul național al primelor trei locuri la votul pentru CJ/-uri / consiliile județene a fost aproape întotdeauna și clasamentul primelor trei locuri la parlamentare. (Mă refer la numărul total de voturi acordat la nivel național pentru toate CJ-urile cumulate, și nu la numărul de consilieri județeni).

• Cine ocupa locul unu la scrutinul pentru CJ-uri ocupa și locul unu la parlamentare.
• Cine era pe doi la CJ-uri termina la parlamentare tot pe același loc în clasament.
• Idem pentru locul trei.

Și nu doar atât.

Locul unu, la nivel național, la scrutinul pentru CJ-uri primește în medie 34%. (Conform IMAS, PNL este stabil la cota 33% de câteva luni. Avem deci o situație în grafic). La parlamentare, tot în medie, locul unu primește 42%. Acest bonus de 8% se datorează în special reorientării votanților de partide mai mici la locale către entitatea politică pe care o văd ca fiind mai puternică.

Locul doi, la nivel național, la scrutinul pentru CJ-uri primește în medie 23% din voturi. (PSD este în plaja 21-25% conform IMAS). La parlamentare, același loc obține, tot în medie, un scor de 22%.

Locul trei, la nivel național, la scrutinul pentru CJ-uri primește în medie 12%, iar la parlamentare, tot în medie, 15%.

(USR-PLUS a fost măsurat de IMAS post-fuziune doar o singură dată, deținând un scor de 17%, deci semnificativ peste media istorică).

Excepțiile de la model sunt puține și par a nu avea teren comun cu ce se întâmplă în 2020.

Poți să ai un partid puternic care, între locale și parlamentare, se rupe în două. A fost cazul FSN în 1992. Frontul ocupase locul unu la locale. Formațiunile rezultate din spargerea sa au ocupat la parlamentare locurile unu și trei. Locul doi (CDR) a rămas neclintit, dar formațiunea de pe locul trei de la scrutinul pentru CJ-uri a fost împinsă în afara podiumului.

www.gandul.info