Românii devin mai independenți, mai echilibrați în poziționările politice, mai preocupați de egalitatea de gen și de echitate.

Dar și mai diferiți în funcție de regiunea geografică în care se află.

O privire asupra a 16 ani de transformări sociale profunde. Și, uneori, suprinzătoare.

Cum ne-am schimbat cu toții față de acum 16 ani – și cum obediența este înlocuită în România de independență

O unealtă incredibil de utilă pentru a vedea cum se schimbă o societate (sau dacă se schimbă) este World Values Survey, un studiu internațional, rulat la intervale mari de timp în majoritatea țărilor lumii, cu aproape același chestionar în fiecare ediție. 

Anii de efectuare în România pentru cele mai recente trei ediții au fost 2005, 2012 și 2017. Iar o privire de ansamblu asupra rezultatelor ne poate releva câteva detalii surprinzătoare cu privire la direcția înspre care se îndreaptă România, din punctul de vedere al mentalității oamenilor.  

Și mai degrabă decât să prezint date doar despre țara noastră ca atare, m-am gândit să cuprind și informații privind schimbările de atitudine la nivel de regiuni istorice, tratând zona București-Ilfov ca fiind separată de Muntenia.

Iată câteva concluzii.

1. La nivel de regiune istorică, nivelul interesului față de politică s-a schimbat în mod radical

În 2005 și 2012, locuitorii zonei București-Ilfov erau mai interesați de politică decât locuitorii Munteniei, Moldovei sau Transilvaniei. În 2017, ei se aflau pe ultimul loc din acest punct de vedere.

Și totuși prezența la vot în București, aproape indiferent de tipul de scrutin, a fost relativ constantă în tot acest timp: în capitală votează 10-11% din totalul celor care se prezintă la vot la nivel național.

Ca ipoteză, interesul bucureștenilor pentru politică în afara campaniilor electorale este în mod real mai mic decât în alte părți, crescând la cote similare cu cele din restul țării pe măsură ce se apropie ziua votului.

2. Un locuitor al României din zece este membru de partid fără activitate propriu-zisă

Ponderea românilor care sunt membri activi ai unui partid politic este stabilă de-a lungul timpului, la nivel național, dar și pe regiuni istorice: 2-3%. Crește însă cu trecerea timpului numărul celor care spun că sunt membri inactivi. 

Iar această creștere este evidentă în special în Moldova sau în Transilvania. De exemplu, 15% din locuitorii Transilvaniei spun că sunt membri ai unui partid politic, dar activi sunt doar 2,4% din transilvăneni, restul de 12,6% (adică un ardelean din opt) recunoscând că nu întreprind niciun fel de acțiuni.

Practic, partidele românești acumulează constant membri noi dar nu sunt capabile să-i mobilizeze.

E ca și când, din motive obiective, toată clasa politică pusă laolaltă nu poate să țină „în politică” mai mult de un român din treizeci și trei, numărul membrilor activi fiind limitat de lege sau natură la 3% din totalul populației aflate în țară.

3. Susținerea față de egalitatea de gen în politică este în ascensiune

Să luăm afirmația „bărbații sunt mai buni lideri politici decât femeile”. Acordul cu această propoziție este în scădere – atât la nivel național cât și pe regiuni.

În 2005, erau de acord majoritatea populației întregii țări (55%) și majoritatea populației din fiecare regiune istorică cu excepția zonei București-Ilfov.

În 2012, acordul nu mai era majoritar nicăieri (valoare națională 45%).

În 2017 a mai scăzut cu 7% la nivel național, cu 18% în București-Ilfov, cu 10% în Muntenia, cu 6% în Moldova, în Transilvania rămânând stabil la cota din 2012 (44%).

4. Auto-identificarea politică ca „om de dreapta” este în scădere, dar mulți bucureșteni nu par să realizeze că sunt de dreapta

Imaginează-ți o linie orizontală pe care te poți plasa ideologic, de la stânga extremă până la dreapta extremă. Între cele două extreme sunt nouă puncte – deci, cu extreme cu tot, 11 în total. Unde te vezi pe această linie orizontală? 

Aceasta a fost una din întrebările World Values Survey.

În 2005 ponderea românilor care se considerau de dreapta era de 38% – de două ori mai mulți decât cei de stânga. În toate regiunile istorice oamenii de dreapta erau mai numeroși decât cei de stânga.

Între timp, cu fiecare sondaj World Values Survey, ponderile s-au mai echilibrat. În Muntenia și Moldova numărul celor care se consideră de stânga a devenit egal cu cel al celor care se consideră de dreapta.

În Transilvania situația nu s-a schimbat de fel, dreapta fiind superioară numeric, precum în 2005.

Cea mai mare rotire a avut loc în București: în 2005 raportul era 15% „stânga” și 42% „dreapta”.

Peste un deceniu și ceva cei de stânga deveniseră 25% iar cei de dreapta 14%.

Cea mai mare rotire a avut loc în București: în 2005 raportul era 15% „stânga” și 42% „dreapta”. Peste un deceniu și ceva cei de stânga deveniseră 25% iar cei de dreapta 14%.

Să spui că ești „de stânga” sau „de dreapta” este ușor, însă ce înțelege majoritatea oamenilor prin acești termeni este un aspect mai nebulos.

Astfel, în 2017, doar 28% din bucureșteni considerau că egalizarea veniturilor populației este o caracteristică esențială a democrației.

Din totalul respondenților bucureșteni, ponderea celor care consideră că avortul nu este niciodată justificabil a crescut de la 38% (în 2005) la 56% (în 2017).

Atât în plan economic cât și al valorilor culturale, orașul nu pare a fi unul de stânga – cel puțin conform World Values Survey.

5. Ponderea celor care spun că religia este foarte importantă pentru ei este în scădere aproape peste tot în țara noastră

Fenomenul nu este unul specific României ci este unul global, luând viteză după 2007 – după cum poți vedea aici.

www.pressone.ro