Întrucât de talentul literar al lui Eminescu se scrie intens azi, merită să reflectăm că – în ceea ce privește valorile lui politice, exprimate în planul jurnalistic – el a pierdut. E un pic ironic dar stâlpii literaturii, pe care-i tocim cu toții din clasa a doua până la bac, sunt cei care au pierdut. România e scrisă de ceilalți.
Eminescu: ce frumoși sunt domnitorii medievali, ce groaznică e modernizarea („lupanarele de la Paris”), huo evreii, haștag puritatea neamului românesc, cine are sânge grec sau slav sau te miri ce îl iau cu lopata
Creangă: ce minunat e satul, ce groaznic e orașul
Caragiale: România n-are cum să dezvolte o clasă de mijloc reală, totul e prefăcătorie.
Dacă România era acum cea visată de ei, partidul Totul Pentru Țară ( = al Legiunii) lua măcar 20% la măcar un scrutin interbelic, PSD ar fi câștigat toate prezidențialele ținute vreodată iar PRM, PPDD și AUR ar fi fost partide consistente și nu fluxuri de emoții generate doar în circumstanțe de criză.
Niciodată n-ai mai văzut observațiile astea, dar cred că:
1) Măcar jumătate din Ungaria ar trebui să-l iubească pe Eminescu, trăiește în lumea lui într-o măsură mai mare decât trăim noi. Cred că, odată tradus în maghiară cu tot cu articole, ar avea un succes mirobolant în circumscripțiile FIDESZ.
2) Problema PSD este că îl iubește pe Eminescu prea mult. Iar omul pe care-l iubești nu poate greși. PSD va câștiga prezidențiale când va începe să-l iubească pe Eminescu un pic mai puțin, iubind în consecință România reală ceva mai mult.