OraNoua.ro
Publicat în 3 septembrie 2014, 18:00 / 446 elite & idei

Bill Gates și Mugur Isărescu, modele publice financiare de succes în rândul elevilor de liceu (sondaj BCR)

Bill Gates și Mugur Isărescu, modele publice financiare de succes în rândul elevilor de liceu (sondaj BCR)

Bill Gates și Mugur Isărescu sunt în continuare primele opțiuni de modele publice financiare de succes în rândul elevilor de liceu, însă Steve Jobs și Gheorghe Becali au fost înlocuiți de Donald Trump și Warren Buffett, conform unei cercetări în rândul a 500 liceeni în cadrul Summer Job BCR, potrivit unui comunicat al băncii.

BCR precizează că, în fiecare an, absolvenții programului Summer Job sunt implicați în realizarea unei cercetări pe teme de comportament financiar și planuri de carieră în rândul elevilor de liceu. În 2014, ei au reușit să colecteze opiniile a peste 500 de liceeni respondenți.

Astfel, similar anului 2013, și în acest an tinerii sunt axați mai mult pe cumpărăturile online și pe ieșirile cu prietenii. Atunci când vine vorba de economisire, cea mai mare parte dintre aceștia (53,97%) ar economisi pentru excursii, 34,69% pentru haine și 26,53 % pentru gadget-uri. Peste jumătate dintre tineri fac cumpărături online deoarece consideră această modalitate de plată eficientă, pentru că economisesc timp și au la dispoziție o varietate mare de produse.

Când au fost întrebați care este cel mai util produs bancar, 80% au ales cardul de credit. Atrași de bonusurile și avantajele pe care le aduce plata cu cardul de credit, respondenții sunt de părere că acest produs bancar este practic și ușor de utilizat. Creditul bancar, cardul de economii, depozitele bancare, internet banking-ul sunt produsele și serviciile menționate de tineri ca fiind utile.

Majoritatea elevilor își doresc să lucreze încă din timpul facultății deoarece sunt de părere că un training sau un internship într-o companie i-ar pregăti mai bine pentru o carieră de succes.

Atunci când vine vorba de primul salariu, tinerii care au participat la sondaj au spus că și-ar dori ca acesta să se încadreze în intervalul 1.000-2.000 de lei în condițiile în care alocă pentru cheltuielile personale între 300-700 lei pe lună. 85% dintre respondenți au un model de comportament financiar responsabil în părinți. Dacă la edițiile anterioare Summer Job, mama și bunica erau principalele modele de comportament financiar ale copiilor, anul acesta tatăl este prima opțiune pentru mai mult de jumătate dintre cei care au răspuns la chestionar.

Banca precizează că 60 de liceeni au participat la programul de internship, Summer Job, desfășurat în lunile iulie și august ale acestui an. Aflat la a patra ediție, Summer Job în BCR este primul program de internship plătit pentru liceeni desfășurat în România.

Ultima ora:

ObservatorMircea Geoană: Despre dimensiunea etică, dimensiunea centrată pe om, în tot ceea ce facem, de la AI la biotehnologie sau domeniile cuantic și spațial

PoliticRobert Lupițu: Pachetul fiscal-bugetar al guvernului Ciolacu, salutat de șefa Comisiei pentru afaceri economice din Parlamentul European: Sunt decizii fiscale și economice sănătoase

EconomieCristian Păun: Noul impozit de 2% pe CA pentru sectorul bancar, nedrept. Îi va afecta pe oamenii obișnuiți care iau credite ipotecare

ExternRobert Lupițu: “Planul (B)reton” – Comisarul european din partea Franței ar putea concura pentru a o succeda pe Ursula von der Leyen la șefia Comisiei Europene

SocialMircea Geoană: Despre dimensiunea etică, dimensiunea centrată pe om, în tot ceea ce facem, de la AI la biotehnologie sau domeniile cuantic și spațial

EvenimenteFlaviu Predescu, moderator la Strada de C’Arte

CulturaMireille Rădoi: Strada de C’Arte și un gând către generațiile tinere

EditorialAlexandru Grumaz: Europa în „reconstrucția” Uniunii în timp ce Grupul Wagner „subjugă” Africa!



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe